Regimul al-Assad sporeşte represiunea înainte de sosirea observatorilor Ligii Arabe

Forţele de securitate siriene au ucis marţi 111 civili la Kafrueid, în regiunea Idleb, din nord-vestul Siriei, potrivit unui nou bilanţ prezentat miercuri de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDH). Instituţia care oferă aceste date are sediul în Marea Britanie. Acest nou bilanţ ridică la 123 numărul civililor morţi în Siria marţi, alţi 12 fiind […]

cotidianul.ro - Autor

Forţele de securitate siriene au ucis marţi 111 civili la Kafrueid, în regiunea Idleb, din nord-vestul Siriei, potrivit unui nou bilanţ prezentat miercuri de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDH). Instituţia care oferă aceste date are sediul în Marea Britanie. Acest nou bilanţ ridică la 123 numărul civililor morţi în Siria marţi, alţi 12 fiind […]

Forţele de securitate siriene au ucis marţi 111 civili la Kafrueid, în regiunea Idleb, din nord-vestul Siriei, potrivit unui nou bilanţ prezentat miercuri de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDH). Instituţia care oferă aceste date are sediul în Marea Britanie.

Acest nou bilanţ ridică la 123 numărul civililor morţi în Siria marţi, alţi 12 fiind ucişi de forţele de securitate la Homs (centru), potrivit OSDH.

Confruntările violente între armată şi dezertori s-au soldat marţi cu circa o sută de morţi în rândul militarilor disidenţi tot în provincia Idleb, potrivit OSDH.

Opozitia siriană, reprezentată de Consiliul Naţional Sirian, format tot în afara ţării, la Istanbul, susţine că este vorba despre 250 de morţi si cere ONU să instituie zone de protecţie în Siria. Primul stat care a reacţionat a fost Franţa. „În Siria se desfăşoară un masacru la o scară fără precedent. Consiliul de Securitate ONU trebuie să adopte o rezoluţie fermă care să ceară încetarea represiunii”, declară purtătorul de cuvânt al diplomaţiei franceze, Bernard Valero, citat de BBC.

Confruntările din Siria au crescut în intensitate pe măsură ce tot mai multi dezertori din armată se alătură protestatarilor, dar şi pentru că se apropie data sosirii observatorilor din partea Ligii Arabe. Analişti citati de BBC susţin că regimul al-Assad încearcă să încheie „treburi nerezolvate” până la sosirea observatorilor, după ce a fost de acord cu prezenţa acestora în ţară.

Potrivit unui acord la care s-a ajuns luni, observatorii Ligii Arabe vor fi „liberi” să circule în Siria „sub protecţia guvernului sirian”, însă nu vor avea permisiunea de a vzita unele baze militare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.