„Cea mai elegantă femeie din lume”, titra presa americană. „Cea mai frumoasă actriţă a secolului XX”, decideau sondajele. Yves Saint Laurent, a cărui muză a fost considerată, i-a creat costumele pentru „Belle de Jour”, „La Chamade”, „La Sirène du Mississipi”, „Liza” şi „The Hunger”. Imaginea ei a fost folosită pentru Marianne, simbolul naţional al Franţei, între 1985 şi 1989. A devenit modelul pentru produsele de îngrijire a pielii „Yves Saint Laurent” (1992) şi pentru noul look al „L’Oréal” Paris în 2002, dar şi în reclamele Casei „Louis Vuitton” în 2007. Are propriul parfum, care îi poartă numele din 1986. Este designer de ochelari, pantofi, bijuterii.
Dar, în primul rând, Catherine Deneuve este actriţa răsfăţată a Franţei şi a cinematografului internaţional.
Catherine Fabienne Dorléac, fiica actorului Maurice Dorléac şi a actriţei Renée Deneuve, s-a născut la 22 octombrie 1943, la Paris. Succesul răsunător a venit cu două comedii muzicale de Jacques Demy: „Umbrelele din Cherbourg” (1964) şi „Domnişoarele din Rochefort” (1966) şi s-a consolidat cu rolurile oferite de doi regizori renumiţi: Roman Polanski, care o distribuie în „Repulsia”, în 1965, şi Luis Buñuel, care o alege pentru filmul său din 1967, „Belle de Jour”. Femeia distantă şi misterioasă din filmul lui Polanski îi atrage calificativul de „Fata de gheaţă”. Dar poate cea mai notabilă apariţie este cea din pelicula „Ultimul metrou”, regizată de François Truffaut, care îi aduce şi primul Premiu „César” din carieră. Cinematografia americană o descoperă, iar rolul vampirului bisexual pe care-l joacă în „The Hunger” de Tony Scott face senzaţie. Regizorul o invită şi în „Les Prédateurs”, unde joacă alături de celebrul cântăreţ David Bowie, de Susan Sarandon, Cliff de Young şi Beth Ehlers.
Cu o carieră prolifică, realizând unul-două filme pe an, în 2008 a apărut în cea de a 100-a peliculă a sa, „Un conte de Noël”.
Gospodina devenită patron
În pelicula 8 Femei
Recent, pe ecranele franţuzeşti, a fost lansat filmul „Potiche” al regizorului François Ozon, cel sub a cărui conducere a jucat şi în „8 femei”, care i-a adus un „Urs de Argint” la Berlin. În limbajul familial, potiche înseamnă o persoană simplă, ştearsă sau, mai direct spus, toantă. Când François Ozon a întrebat-o pe Catherine Deneuve „Ai vrea să joci rolul unei toante?”, actriţa a acceptat imediat. „Cunoşteam vag piesa şi nu citisem scenariul, dar am fost imediat de acord să încarnez această poveste despre revanşa unei femei care nu era numai decorativă”, mărturisea actriţa, într-un interviu acordat revistei „Le Figaro”, în cafeneaua chic de la etajul Cinematografului Panthéon, din inima Cartietrului Latin, al cărei decor a fost conceput chiar de ea şi de decoratorul şi anticarul Christian Sapet. Pentru a relua personajul Suzanne Pujol, soţie impecabilă şi simpluţă a unui mare fabricant de umbrele, Catherine Deneuve s-a implicat încă din primele momente, pentru că nu ezită niciodată să-şi spună părerile şi să condimenteze un personaj după propria părere. S-a adăugat plăcerea de a lucra cu François Ozon. S-a strecurat chiar, în noiembrie, după lansarea filmului, în sălile de cinematograf, în costumaţia eroinei lui Barillet şi Grédy, care, sub chipul excelentei actriţe Jacqueline Maillan, impesionase, în anii ’60, la Théâtre Antoine, în 570 de reprezentaţii.
Povestea uşor feministă a lui François Ozon place ochilor, inimii şi amintirilor. Realizatorul a evitat un film tezist, distilând abil câteva dintre amintirile unei epoci, cea de la sfârşitul anilor ’70, care era, aşa cum scrie un cronicar, „O epocă frumoasă, existau R16 (Renault 16) pe străzi şi mucuri de gitanes în scrumierele bistrourilor şi birourilor. Cluburile de noapte se numeau Badaboum. Domnii purtau cămăşi cu gulerul răsfrânt, iar doamnele aveau părul blond-cendré tapat şi rochii verzi cu floricele roz”. Susţinut de o echipă de actori conduşi cu ştiinţă, de replici savuroase şi de coloana sonoră remarcabilă, filmul încântă spectatorii.
Iubiri, călătorii, viaţă
Adevărată pariziancă profund legată de acest oraş, chiar dacă bombăne împotriva unor amenajări recente, cum ar fi pistele pentru biciclete, pe care le consideră periculoase, care a cutreierat ambele maluri ale Senei şi care se declară emoţionată de câte ori vede apusul soarelui reflectat în geamurile de la Grand Palais sau luminând Domul Invalizilor, actriţa nu crede că ar fi putut trăi şi în altă parte. Dar iubeşte călătoriile, îi place să descopere locuri a căror existenţă nici măcar nu o bănuia înainte, cum s-a întâmplat cu Tatarstan, oraş din Asia Centrală pe care l-a vizitat cu prilejul unui festival al filmului asiatic. Visează să ajungă din nou în India, unde n-a fost decât o dată, la Benares, şi în Vietnamul care a cucerit-o cu prilejul lungilor filmări la celebrul film „Indochina”, care i-a dus Premiul Academiei de Film pentru cea mai bună actriţă.
Suzanne, eroina din filmul Potiche
De-a lungul carierei a fost distinsă cu nenumărate premii: „César”, „David di Donatello”, Premiul „Festivalului Internaţional de Film” de la Moscova, „Copa Volpi”, „Palme d’Or” pentru întreaga carieră, pentru a aminti numai o mică parte dintre ele. Dar Catherine Deneuve declară că, în general, ele n-o impresionaeză prea mult. „Pe moment este, desigur, plăcut, dar nu le acord mare importanţă. În afară poate de primul meu César pentru rolul din «Le dernier Métro».”
Frumoasă, elegantă, distinsă, admirată pentru diplomaţia sa, actriţa este însă un temperament nervos, chiar dacă nu coleric, şi deşi are oroare de scandaluri, dacă nu le poate evita, le înfruntă frontal. Recunoaşte şi câteva lucruri care îi provoacă repulsie, cum ar fi toate insectele, unele cuvinte ca „bisous” (pupici) şi limbajul SMS-urilor, pentru că „fac parte dintre cei care pun accente în acest tip de mesaje”. Dar şi indiscreţiile presei, de care a învăţat însă să se ferească evitând anumite locuri sau anumite cercuri.
Este impresionată, în schimb, de tot ceea ce ţine de sentimente, de la animale la copii şi la frumuseţea naturală, şi iubeşte serile cu prietenii într-un loc agreabil. Refuză lucrurile care o plictisesc. „Cineva mă plictiseşte? Plec. Un film mă plictiseşte? Ies din sală. O carte este plicticoasă? Întrerup lectura. Viaţa este plină de obligaţii cărora nu li te poţi sustrage, mai ales în cinema”. Iubeşte sfârşitul primăverii şi începutul verii, când natura înfloreşte, lumina este puternică şi zilele lungi. Este încântată de rolul de bunică cu patru nepoţi, faţă de care e mult mai îngăduitoare decât a fost cu propriii copii.
Deşi a avut succes în filme ca „La Sirène du Mississippi” sau „Hôtel des Amèriques”, nu s-a cramponat de o carieră în SUA. Statele Unite o interesează, dar nu o fascinează şi nu crede că ar fi dorit să se instaleze acolo. Are impresia că în pofida faptului că acum actriţe franceze fac o carieră în America, schimburile între Europa şi Statele Unite erau mai intense cu 30-40 de ani în urmă.
Prezenţa elegantă a determinat catalogarea ei ca o doamnă din marea burghezie. O amuză, amintind că la 19 ani avea un copil fără să fie căsătorită, că printre iubirile ei au fost bărbaţi căsătoriţi, că al doilea copil a apărut tot în afara mariajului. Să-i amintim printre bărbaţii importanţi din viaţa actriţei pe regizorii François Truffaut şi Roger Vadim (tatăl fiului ei), pe actorii Marcello Mastroianni (fiica lor este cunoscuta actriţă Chiara Mastroianni), Burt Reynolds şi Clint Eastwood, pe magnatul de televiziune Pierre Lescure, în afara fotografului David Bailey, cu care a fost căsătorită între 1965 şi 1972.
Pasionată de grădinărit, desen, fotografie, lectură, muzică, modă, antichităţi, şi-ar fi dorit o carieră muzicală, dar n-a avut, după cum mărturiseşte, posibilitatea. Se mulţumeşte să fie o actriţă care cântă, aşa cum s-a văzut în unele din filmele sale.
La 69 de ani, Catherine Deneuve declară că nu s-a gândit niciodată, lucrând la o peliculă, că ar putea fi ultimul ei film: „În ziua în care spui asta, o faci din cauza unei decepţii sau pentru că nu mai simţi dorinţa să continui. Or, fiecare film care-l fac corespude unei pulsaţii de viaţă”.
