Despre Legea educaţiei (2011) se discută mult pentru că sunt multe erorile dinăuntrul ei. Unele trădează incultura, altele reaua-voinţă, câteva de-a dreptul primitivismul viziunii. Acesta este cazul articolelor despre religie.
Se ştie că Hitler socotea religia, în 1941, drept „subminare a fundamentelor culturii” (iar Robert Wistrich ne-a redat, în „Laboratory for World Destruction”, University of Nebraska Press, 2007, prezentarea detaliată a vederilor lui Hitler asupra religiei). Mussolini a avut aceeaşi atitudine depreciativă despre religie atunci când, în convorbirea cu Hans Frank, din 1935, spunea că „religia este insesizabilă, ca şi ceaţa” (ca şi cum numai ceea ce se impune cu forţa este real!). Pot să mai aduc în discuţie alte referinţe care ne luminează asupra a ceea ce prevede Legea educaţiei (2011) în privinţa temei foarte complexe şi delicate a religiei.
După ce au vrut să elimine facultăţile de teologie din universităţi (iniţiativă blocată, între timp, prin intervenţii din afară), autorii legii au uitat să corecteze unele articole (de pildă, art. 132, în care se defineşte facultatea – „facultatea corespunde uneia sau mai multor domenii ale ştiinţelor, artelor sau sportului” – lăsând în afară enumerarea teologiei). Astfel că, în ceea ce priveşte învăţământul teologic, legea este un compozit de formulări lovite de confuzie.
Ne interesează, însă, reglementarea învăţământului religios. Aceasta pleacă de la stabilirea de „principii”. Trec peste conotaţia, la rândul ei, confuză a termenului „principiu” (care este luată din limbajul curent, nu din limbajul juridic, cum este necesar într-o lege). Legea proclamă emfatic „principiul libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice” (articolul 3n). Se ridică cel puţin trei întrebări: a) se reduce religia la „dogma religioasă”? Un om câtuşi de puţin cultivat ştie că nu se reduce; b) este religia de plasat alături de „ideologii” şi „doctrine politice”, cum fac autorii legii? Un om cultivat ştie că religia este altceva; c) este „independenţa” de religie prevăzută de legea educaţiei realistă în epoca postseculară şi postiluministă (dacă secular şi iluminist se iau, precum legea, în înţelesul din secolul al XVIII-lea) în care trăim? Orice om care citeşte ştie că relaţia este mult mai complicată decât simpla şi mecanica separare. Dar legea perseverează în eroare şi, în locul delimitărilor pe care le face posibile cultura (Mihai Ralea spunea că a fi inteligent înseamnă a face distincţii!) aduce un punct de vedere de multă vreme epuizat. La articolul 123 se spune: „Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase”. Oare? Există în fapt instituţii de învăţământ superior confesionale, care, prin natura lor, nu pot fi „independente” de religie.
Dar nu numai atât. Dacă privim în „Preambulul” proiectului de constituţie a Uniunii Europene, observăm că „moştenirea religioasă” a Europei este asumată efectiv, ca fundament al „drepturilor omului, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi statului de drept”. Nu cumva autorii Legii educaţiei (2011) nu citesc şi nu cunosc evoluţia din Europa şi rămân la prejudecăţile lui Hitler şi instrumentările lui Mussolini? Nu cumva avem în această lege un alt exemplu de primitivism, exhibat cu mijloacele unei puteri inculte, de data aceasta în tema complexă şi delicată a religiei?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.