Susținători ai lui Nicușor Dan au sărit ca arși după dezbaterea organizată de Digi 24 cu unii candidați la prezidențiale. Jurnalistul Mircea Marian, de pildă, spune că i s-a făcut rău fizic.
Mi s-a făcut rău fizic și credeți-mă, nu-s vreo mimoză. Nu am mai suportat.
Ponta și Simion știau ce va fi, așa că au făcut un pas în spate, i-au lăsat pe ăștia să-l lovească pe ND.
A fost o ambuscadă a unei grupări din PNL, cu care joacă Digi, și a PSD.
Antonescu a fost antrenat ca, dacă apar acuzații serioase să urle, iar Lasconi – care este 100% pe mână cu PSD și PNL – să îl dubleze pe CA cu atacuri de țață ordinară ce este.
Prelipceanu a lăsat intenționat lucrurile să derapeze, să fie haos și circ, fiindcă ăsta era scenariul: un om de bun simț, jenat, ca Nicușor dan, să fie pus în situații penibile și, eventual, să se enerveze.
Ce a făcut Digi 24 în seara asta va fi in istoria celor mai urâte linșaje mediatice, cot la cot cu Antena 3 și Realitatea TV”, a scris ziaristul pe pagina sa de Facebook.
Intr-o altă postare, Mircea Marian taxează o altă jurnalistă Digi.
”Spre final de dezbatere, apare jurnalista postului, care cică e specialistă în economie (best joke), Ligia Munteanu, și-i pune lui ND intrebarea pasiv-agresiv-elucubrantă: „Ați spus că România cheltuile anual cu 7-8% mai mult decât PIB-ul său, cineva a încurcat PIB-ul cu bugetul. În alt clip de spuneți că are Primăria 0 datorii, pentru că ați renegociat, dar asta înseamnă doar datorii eșalonate. Cum vă mențineți datoria de onestitate?” (transcrierea Hotnews).
(„Datoria de onestitate”???? Chiar așa a spus???)
Tehnic, chiar așa e, stimată doamnă Munteanu, chiar dacă ați incurcat cifrele: deficitul, calculat ca procent din PIB, nu din „buget”, a fost de 9,3% la final de 2024, pe datele Eurostat, calculat pe ESA.
Vă spun însă…feelingul meu: doamna Munteanu avea un mesaj de dat și, fiind dânsa specialistă în economie :))))), a cam încurcat întrebarea.
Nu știu, poate o avea vreo legătură cu domnul Hubert Thuma, șeful PNL peste Ilfov, poate nu. Cred că dânsa știe.
Serios: a fost urât”.
Adrian Papahagi, alt susținător declarat al lui Nicușor Dan, a ”explodat” și el:
Amuzant:nicushorishtii acuza jiji ca manipuleaza….cam tarziu copii cam tarziu v-ati trezit.