Republica Moldova blochează cadoul rusesc pentru Găgăuzia

Banca Naţională a Republicii Moldova (BNM) a transmis vineri că utilizarea cardurilor ruseşti Mir prin intermediul infrastructurii de plăţi de pe teritoriul Republicii Moldova este fizic imposibilă, relatează NewsMaker.

Precizările Băncii Naţionale a Republicii Moldova vin după ce guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, a anunţat, într-o vizită la 9 aprilie la Moscova, că locuitorii acestei regiuni din sudul ţării vor primi câte 2.000 de lei moldoveneşti prin intermediul cardurilor Mir ale unei bănci ruse care se află pe lista cu sancţiuni a UE.

BNM a declarat pentru NewsMaker că „este singura instituţie pe teritoriul Republicii Moldova care licenţiază, reglementează şi supraveghează, pe bază individuală şi, după caz, pe bază consolidată, activitatea băncilor persoane juridice din Republica Moldova şi a sucursalelor băncilor din alte state”.

Reprezentanţii instituţiei au mai precizat că, potrivit Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, orice „persoană juridică care intenţionează să opereze o schemă sau aranjament de plată pe teritoriul Republicii Moldova înaintează Băncii Naţionale o cerere de autorizare, inclusiv documentaţia justificativă aferentă, privind îndeplinirea permanentă a cerinţelor aplicabile autorităţilor de guvernanţă a schemelor/aranjamentelor de plată, stabilite în prezenta lege şi în actele normative ale Băncii Naţionale”.

„Momentan, BNM nu a recepţionat o astfel de cerere din partea Promsviazbank. De asemenea, în conformitate cu Regulamentul cu privire la cardurile de plată, iniţierea de către prestatorii de servicii de plată a activităţii în cadrul unui astfel de sistem de plăţi cu carduri poate fi efectuată doar după obţinerea autorizaţiei din partea BNM, iar Banca Naţională nu a emis o astfel de autorizaţie”, au comunicat reprezentanţii instituţiei.

Potrivit acestora, „ţinând cont de aceste prevederi legale, folosirea cardurilor sistemului rus de plăţi Mir prin intermediul infrastructurii de plăţi de pe teritoriul Republicii Moldova este fizic imposibilă”.

La 9 aprilie, aflată într-o vizită la Moscova, başcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, a anunţat că a semnat un acord cu o bancă rusească care se află pe listele de sancţiuni ale UE cu privire la utilizarea cardurilor ruseşti Mir. Referindu-se la „beneficiile” acordului, Guţul a spus că toţi pensionarii şi angajaţii la stat din Găgăuzia vor putea primi de la 1 mai câte 2.000 de lei prin intermediul acestor carduri bancare ruseşti. Conturile vor fi deschise la distanţă, a precizat Guţul.

Într-o reacţie pentru NewsMaker, ministrul Finanţelor Petru Rotaru a declarat că acest tip de carduri nu poate fi utilizat pe teritoriul Republicii Moldova, ţinând cont că sistemul nu este valabil pe teritoriul ţări.

Radu Marian, deputat al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ), a calificat promisiunea Evgheniei Guţul făcută la Moscova drept „o înşelăciune” şi i-a îndemnat pe oameni să nu o creadă. Guvernul de la Chişinău a calificat, la rândul său, declaraţiile acesteia drept „promisiuni deşarte”, menite doar să genereze titluri de ştiri, potrivit media citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Tot mai PERNICIOASĂ această eduKKată de maMaia…
    Încă un motiv pentru care Rușii vor ajunge pe Nistru.
    Și la Gurile Dunării, măR😪g…
    ■{RumburKK- Cititoru’-RumburKK}■

  2. Pe jigodia soroşista din Moldova o mănâncă rău în dos. Ea nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă un aspect esential: MOLDOVA FĂRĂ AJUTOR EXTERN NU POATE EXISTA. Industrie n-au, agricultură n-au, vinurile lor nu sunt căutate în Europa şi doar din cerşit, curvăsăreală şi tâlhării nu poţi ţine o ţară. Moldova va eşua în poala Rusiei. Răspunsul moldovenilor la întrebarea: Când va fost bine, a fost unic: Când am fost republică rusească.

  3. Așa se întâmplă când ajungi sa cazi in plasa și cinismul americanilor,bazandute că te vor ajuta,iar realitatea îți va arăta ,că americanul își urmărește interesele ,apoi te abandonează după modelul Afganistan

  4. Ca la proști. Cineva trimite bani unor oameni din țara ta bani care intră în circulație prin cumpărare de marfă și servicii și produc profit, și tu blochezi cardul.

  5. in „rep. Moldova” patruleaza militia+trupe de militari din Ukropia… ca intr-o colonie de 2 bani. Ma intreb cand o sa apara si-n rromania militieni si „recruteri” ai neo-nazistilor… in cautare de „voluntari”

  6. Rusia stie ca nu au sanse cu kkturile numite carduri Mir,dar provoaca cu aceste gesturi de propaganda prostimea gagauza celebra prin inteligenta redusa
    Sansa gagauzilor e sa emigreze in Rusia la turcomanii lor,sa plece din Moldova unde au fost primiti omeneste in 1850 si in care acum fac pe nebunii,exact cazul secuilor

  7. Pomanagii de care profita Rusia. Au picat ca muștele în kktul rusesc. Cum și mulți troli pomanagii pe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.