
Ilie Bolojan, președintele Senatului, spune cum vor fi făcute restructurările la Senat.
„Din cei cinci funcționari care vor da concurs, vor rămâne doi. Au două posibilități: să facă un concurs corect – asta le-am recomandat – și să rămână cei mai buni doi oameni sau pot să trântească concursul.
Pot să facă și asta, că e greu să urmărești acest tip de concursuri, dar vor rămâne cu doi oameni care n-au niciun fel de capabilitate și când vor trebui să facă un raport pe trimestru, ăia n-o să știe și vor fi penibili.
Asta se va vedea și mă voi îndrepta atunci împotriva celor care au organizat concursul”, a declarat Ilie Bolojan.
De neînțeles de ce angajați nu se simt prost că iau salariu fără sa facă nimic
„Pe lângă fiecare comisie din Parlament – avem peste 20 de comisii în Senat – lucrează un corp tehnic de experți. Și avem comisiile care au foarte multă activitate – îți vine un proiect de lege, trebuie să-l avizezi sau să faci un raport. Unii au 700 de legi pe care le-au trecut prin comisie de-a lungul ciclului trecut. Deci au făcut peste 700 de rapoarte și nu știu câte avize și au cinci persoane la o comisie, să spunem de Buget sau Juridică. Și am comisia de Regulament, care a avut 14 rapoarte în patru ani și are tot cinci persoane.
Întrebarea e ce au făcut în ultimii patru ani. Nu trebuie să fii mare specialist ca să înțelegi că personalul nu a fost dimensionat în funcție de volumul de muncă. Vor rămâne doi, că altfel banii oamenilor efectiv sunt aruncați pe geam”, a explicat Ilie Bolojan, pentru Digi24.
„Întrebarea e cum poți să stai, dar să iei salariu? Nu te deranjează să nu faci nimic? Nu te deranjează să iei salariu fără să vii la serviciu, că ești în sectorul public? În sectorul privat sunt oameni care trag din greu de dimineață până seara. Și atunci normal că a fost un deranj, dacă tu ai fost obișnuit în această formulă”, a mai afirmat Bolojan, referindu-se la huiduielile cu care a fost întâmpinat anunțul său privind restructurările.
Ideea nu e rea, dar cum o aplica, dupa ureche, cine e mai pilos? Trebuie facut un audit, atunci vezi exact se cati oameni ai nevoie, de cine trebuie sa te debarasezi, ce solutii le oferi celor disponibilizati, altfel, dupa procese ajung inapoi pe pozitii, se infing mai tare in scaune si primesc si despaguiri
Si cand te gandesti ce podoaba capilare avea Bolojan dar a pierdut-o in ’90 cand i-au luat-o minerii !
Totuși, acest individ se va trezi cu dublura bugetari de lux, dau in judecata și revin pe funcții! Bolojan face mișto de majoritatea cetățenilor mintindu-i precum Plavanul, ursarul +99% din clanurile infractionale organizate politic în cei 35 ani?! Ați uitat că la primarii și nu numai, erau doi pe un scaun în urmă hotărârilor judecătorești definitive și fiecare încasa venitul lunar fara nicio jenă?!
Ai dreptate Danutza. Cunosc si eu cativa care au trecut prin diferite beciuri (ba pentru o alcoolemie mai marita, ba pentru alte fapte penale mai mari sau mai marunte), care au scapat de urmarirea penala iar acuma, cand ii intreb cu cine au votat, raspunsul lor e aproape invariabil USR, REPER, adica in general neomarxisti.
Multi dintre acestia vor ajunge intr-un sfarsit (sau la sfarsit) sa marturiseasca treburile astea. Si sunt foarte multi…si in diferite pozitii in stat.
Cum zicea si Tuca aseara, statul trebuie condus de cei alesi iar nu de securisti si servicii. Daca vrem sa ne mearga bine.
Iar ati blocat comentariile cand e vorba de febletea Cotidianului.
Bai Bolojane,dar de ce nu povestesti tu cum ai fost racolat de sistem ,in arest,in anii 90 unde fusesei trimis de Interpol?Ai fost prelucrat si apoi ai ajuns primar al Oradei….Mai sa vezi!
Îmi place ultima întrebare a lui Bolojan.
PĂI EI DE ACEEA S-AU ANGAJAT LA STAT: SĂ NU FACĂ NIMIC! SĂ IA BANI EXTREM, EXTREM DE MULȚI!
ȘI MULȚI SUNT DIN TATĂ (MAMĂ) ÎN FIU (FIICĂ) BUGETARI!!! BUNICI…
Foarte bine spus…în teorie. Dacă s-ar aplica cu adevărat în toate domeniile atunci domnul Bolojan va fi erou național. Dar, după cum merg lucrurile la noi, nu cred. Bine ar fi măcar acum când suntem cu un picior în prăpastie ( tot din vina guvernanților) să se facă puțină curățenie la bugetari.
Aici Bolojan are dreptate: 60% din taietorii de frunza la caini sa plece acasa. Sa ramana cei care stiu sa faca ceva, demonstrabil pe baza de concurs nearanjat.
Cotidianul, de ce imi blocati postarile la fiecare articol sub semnatura „LV”?!
Ce nu va place?!
De la gândire la fapte concret, e distanta uriașă. In sfârșit, recunosc și ei că au distrus economia țarii plus bugetul statului cu aceste angajări fara număr, fără pic de examen și experiența! Asta nu ii absolvă de vina, din contra, sa dispară dracului toți definitiv din politica românească.