Revocarea din CNI a unui lider PNL, pe ordinea de zi la Senat

USR consideră că „este cel puţin imoral ca acest om să mai facă parte în continuare din acest for care conduce ANI, practic instituţia care îl cercetează şi care a făcut acea sesizare către Parchet”

De (R.C.)
Revocarea din CNI a unui lider PNL, pe ordinea de zi la Senat

USR consideră că „este cel puţin imoral ca acest om să mai facă parte în continuare din acest for care conduce ANI, practic instituţia care îl cercetează şi care a făcut acea sesizare către Parchet”

Ordinea de zi a plenului Senatului a fost suplimentată, miercuri, la solicitarea senatorului USR Raoul-Adrian Trifan, cu revocarea din funcţie a lui Alin Nica, membru în Consiliul Naţional de Integritate al ANI.

„Vreau să iau cuvântul pe procedură pentru a vă aduce la cunoştinţă o situaţie foarte gravă, care există la vârful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), iar aceasta este că domnul Alin Nica, care este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, face parte din Consiliul Naţional de Integritate, practic forul care conduce ANI. Or, domnul Alin Nica a fost cercetat de către ANI, iar ANI a făcut o sesizare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deci a fost trimisă o sesizare pentru indicii referitoare la infracţiunile de conflict de interese, respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, a susţinut Trifan.

El a afirmat că este ” cel puţin imoral” ca Alin Nica să mai facă parte din ANI.

„Este cel puţin imoral ca acest om să mai facă parte în continuare din acest for care conduce ANI, practic instituţia care îl cercetează şi care a făcut acea sesizare către Parchet. Drept urmare, domnule preşedinte, vă solicit să suplimentăm ordinea de zi cu un vot de revocare a domnului Alin Nica din CNI, pentru că Senatul numeşte membrii acestui for, tot Senatul poate să-i şi revoce”, a conchis senatorul USR.

Cererea în cauză a fost aprobată cu 34 de voturi „pentru” din totalul celor 54 exprimate.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.