Solicitarea Arhiepiscopului Tomisului de a permite pelerinajul de Sfântul Andrei a fost respinsă miercuri de Tribunalul Constanţa. Decizia nu este definitivă.
„Respinge, ca neîntemeiată, cererea de amendare a pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța şi a inspectorului-şef Roşca Ionel, formulată de reclamanţi. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, invocată de reclamanţi. Respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a reprezentantului Arhiepiscopiei Tomisului şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant convenţional a avocaţilor …”, se arată în decizie.
Arhiepiscopia Tomisului ceruse la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfășoară.
Arhiepiscopul Teodosie a anunțat încă din 14 noiembrie că va ataca în instanță orice restricție care va împiedica pelerinajul anual la Peştera Sfântului Apostol Andrei. În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.
Zeci de oameni au participat, marți, la un protest spontan, în fața Judecătoriei Constanța, manifestanții solicitând suspendarea hotărârii CJSU privind carantina și permiterea realizării pelerinajului la Peștera Sfântului Andrei. Polițiștii au dat mai multe amenzi.
Constănțenii au participat la un protest spontan marți, în fața Judecătoriei Constanța, unde ÎPS Teodosie a mers să solicite instanței suspendarea hotărârii CJSU Constanța și, implicit, permiterea realizării pelerinajului tradițional la Peștera Sfântului Andrei, în 30 noiembrie.
Polițiștii din cadrul Secției 3 și jandarmii din cadrul IJJ Constanța au identificat manifestanții, care nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului Constanța.
„Nu și-au putut justifica prezența în zonă și nu aveau un motiv întemeiat, prevăzut de lege, de a părăsi domiciliul”, spun polițiștii despre manifestanți.
Au aplicate 24 de amenzi, în valoare totală de 17.300 de lei, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse de actualul context epidemiologic, cât și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, polițiștii Secției 3 au sancționat contravențional o femeie și un bărbat, care nu purtau masca de protecție, cuantumul total al amenzilor fiind de 4.000 de lei.
abc Tu esti prost ?