Revolta minerilor: „18 milioane, ca să rezolvăm problemele”!

Peste 200 de mineri de la exploatările de cărbune Lupeni, Vulcan şi Livezeni au protestat vineri dimineaţa în faţa sediului administrativ al Minei Lupeni, nemulţumiţi că plata drepturilor băneşti pe luna ianuarie este întârziată, solicitând intervenţia ministrului Energiei, Victor Popescu, în deblocarea situaţiei de criză, transmite Agerpres.

Liderii sindicali prezenţi la faţa locului au anunţat că două schimburi de la minele Vulcan şi Livezeni s-au solidarizat cu protestatarii de la Lupeni şi au rămas în subteran.

Pe de altă parte, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, le-a explicat minerilor că o delegaţie formată din administratorul special Cristian Roşu şi mai mulţi lideri sindicali se află vineri la Bucureşti pentru a se întâlni cu ministrul Energiei, în încercarea de a găsi soluţii pentru plata salariilor.

„Drepturile restante ale angajaţilor noştri privind transportul (la locul de muncă – n.r.) sunt în valoare de 2 milioane de lei, tichetele de masă sunt 8 milioane de lei. În total, 10 milioane de lei. Şi mai intervine plata (salariilor – n.r.) care este de 8 milioane de lei. Necesarul nostru astăzi ar fi 18 milioane de lei, ca să rezolvăm problemele”, a spus Dioane.

Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie. Minerii nu au fost de acord cu întârzierea şi au declanşat o serie de proteste, culminând cu autoblocarea a aproximativ 100 dintre ei la Mina Lupeni, în urmă cu peste 48 de ore.

CEH a rămas fără o parte din venituri de la 1 ianuarie 2021, după ce pierdut 7 milioane de lei lunar, reprezentând sumele de bani provenite din serviciile de sistem şi din ajutorul de stat pentru Mina Lonea. Potrivit administratorului special Cristian Roşu, cu aceste sume se puteau asigura circa jumătate din banii de salarii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Patron strain, administrator domeniu Romania, sponsorozat gras afacere, pe modelul japitei care a orimit cadou de ziua indragostitilor 5 bastoane inflorite la racoare!

  2. Azi in Lupeni
    maine-n Otopeni
    Azi in Valea Jiului
    Maine-n Valea Dimbovitei….

    hai !, ca se poateee !!

  3. doar 18 milioane … in plus … pentru mineri ???
    luati din banii nemunciti ai celoer 95% de magistrati corupti … si veti putea aloca bani in plus pentru CEI CE MUNCESC IN CONDITII GRELE in Romania !!!!!!!!!!

  4. Comparati figura MUNCITA, dar senina, a unui miner … cu ranjetul DIABOLIC al CUTREI romano/UE LCK !!!!

    invatati sa separati BINELE … de RAUL CEL MARE !!!

  5. Tot respectul pentru acesti oameni.
    Dar ceva nu se pupa. 8 mil salarii= 8 mil bonuri de masa. 2 mil transport= 25% din salariu.
    Ce nebunie este acolo bai fratilor?

  6. ce salarii au … CALAUL de LCK + cei 95% de magistrati CORUPTI ????
    Sa le luam banii cloacai LCK- si sa ii impartim celor care au REAL nevoie de acesti bani !!!!!!!!!!!!!
    Daca le luam si banii HOTILOR (afaceristi, bursieri, bancari, multinationale) …si sa ii impartim celor care au REAL nevoie de acesti bani – adica TOT poporul roman … sa vezi cum VOM HUZURI noi TOTI c ROMANII !!!!!!!!!

  7. Daca actuala coalitie nu continua in forta reformarea anchilozatului sistem mostenit de la PSD,dupa 2024 nu ii vad bine!
    Lumea nu asteapta alte paiate politice,asteapta reforma :
    1.Cca. 300.000 bugetari majoritari membrii PSD trimisi la munca adevarata
    2.Reformarea prin lege si limitarea abuzurilor CCR si AP,doua susanele PSD
    3.Desfiintarea pensiilor speciale in sistemul juridic, trecerea pe contributivitate,la armata ,daca se doreste de aliatii NATO,50% din ultima solda sa fie pensia
    La MAI desfiintarea politiei locale,care este doar o posibilitate a MAI de a baga pensionari in seama,cu penie si salariu
    4.Popularizarea cazului David Burghiu un politai de la „doisiunsfert” ajuns director general la Termoenergetica fara nici o pregatire de specialitate,om mufat la 6 salarii publice, din clanul Firea y Pandele!
    Politaii sa isi vada strict de MAI!

  8. Un magistrat securisto-binomist cât are ~20.000lei/lună? Nici pe departe nu se expun la riscurile din subteran sau boli profesionale specifice minelor. Kovesi ce salariu avea? Sau securistii care o aparau, făceau figurațue de parcă îndrăznea cineva să se apropie de securista de Kovesi.

  9. Citu a avut cateva sute de milioane, parca 400 pt Fratii Micula care l-a randul lor au niste datorii de milioane la stat.
    Minerii sunt oameni care si-au castigat cu greu painea pe cand Micula au speculat avantajul zonelor defavorizate si deficitele legislative care n-au limitat avantajele un numar limitat de ani ei se cred ”defavoritatii” care-si tin fiul putin fugar, dupa ce s-a dat politist, in Elvetia la peste 10.000 de franci camera/noapte.
    Citu de un an de zile nu cere sutele de milioane, parca 500, datorate de banci in urma unor hotarari judecatoresti. Adica ia imprumut cu 3% si lasa sutele de milioane in bancile datoare. Sa nu intre sau sa faca ”bani” din dobanzi deci la fiecare suta de milioane a pierdut intr-un an 3 milioane, deci asa finantit fost bancher sa tot aiba economia romanesca…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.