Emoții mari!

Rezultatele la Evaluarea Națională 2018 au fost publicate

Primele rezultate la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 (limba şi literatura romană, matematică, limba maternă) au fost afişate marţi, 19 iunie,  iar în aceeaşi zi, între orele 14.00 – 19.00, se vor putea depune contestaţiile.

Rezulatele examenelor de avaluare naţională au fost publicate pe pagina evaluare.edu.ro.

Peste 70% dintre elevii care au susținut probele au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 5. Un număr de 319 candidați au obținut media 10.

„Situaţia statistică generală relevă că din cei 142.847 de candidaţi prezenţi, un număr de 104.972 de candidaţi a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 73,5%. Dintre aceştia, 319 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,8%: 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, printr-un comunicat de presă.

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidaţi (83%), în timp ce 2.089 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece). La proba de Matematică 87.577 de candidaţi (61,3%) au note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10 (zece).

Procentul celor care au încheiat examenul cu note peste 5 a fost mai mic în acest an, comparativ cu sesiunea din 2017 dinainte de contestaţii, când 76,9 la sută din candidaţi au avut medii peste 5.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.  Peste 150.000 de elevi s-au înscris în 2018 examenul de Evaluare Naţională.

Record de medii 10 la Evaluarea Naţională din judeţul Alba

Mai exact, 11 elevi din Alba au obţinut media zece la Evaluarea Naţională, numărul reprezentând un record pentru judeţ pentru ultimii ani. La polul opus sunt patru elevi notaţi cu 1.00, după ce nu au scris nimic corect nici la matematică, nici la limba română.

Judeţul Alba a înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul de elevi cu media zece la Evaluarea Naţională, după ce 11 dintre ei au făcut lucrări perfecte, atât la limba română, cât şi la matematică, potrivit mediafax.ro.
Majoritatea elevilor cu media zece sunt din Alba Iulia, de la şcolile ”Mihai Eminescu”, ”Vasile Goldiş” şi ”Avram Iancu”, dar şi din Sebeş, Blaj şi Vinţu de Jos.De cealaltă parte, sunt patru elevi care au luat media 1.00. La Evaluarea Naţională din acest an în judeţul Alba s-au înscris 2590 de elevi, dintre care 115 au absentat la limba română, iar 118 la matematică, potrivit ISJ Alba.La nivel naţional, puţin peste 70% dintre elevii care au susţinut probele au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 5, un număr de 319 candidaţi primind media 10.

Selectați judetul pentru a vizualiza listele/rapoartele disponibile:

 

CALENDAR EVALUARE NAŢIONALĂ 2018:

19 iunie 2018: Afişarea rezultatelor obtinute la examenul de evaluare naţională înaintea contestaţiilor (până la ora 12:00)

19 iunie 2018: Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)

20-22 iunie 2018: Soluţionarea contestaţiilor pentru probele de limba şi literatura romană, matematică şi limba maternă.

23 iunie 2018: Afişarea rezultatelor finale ale evaluării naţionale 2018 (limba si literatura romana, matematica, limba materna) după soluţionarea contestaţiilor

Anul trecut, aproximativ 77% dintre candidaţi (108.294) au obţinut medii peste 5, în timp ce 23% (32.418) au obţinut medii de 2, 3 sau 4. În urmă testelor la Limba şi literatura româna/ Limba Maternă şi la Matematică, 497 de elevi care au promovat clasa a 8-a au obţinut la examenul de evaluare naţională media 10.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.