Rezultatele de la Evaluarea Naţională 2015 susținută de absolvenții clasei a VIII-a au fost publicate vineri.
La nivel naţional, 79,3% dintre candidaţi au obţinut medii peste 5. La limba şi literatura română au obţinut note peste cinci 85,4% din elevi. La matematică au fost 73,5% din medii peste cinci.
Procentul notelor peste 5 obținut la Evaluarea Națională este de 79,3%, cu aproape 10% mai mare decât cel de anul 2014, care a fost puțin peste 70%, a declarat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Numărul candidaților prezenți la ambele materii a fost de 158.568, iar numărul mediilor de 10 a fost de 409.
Vineri, după ora 16:00, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţie.
Contestaţiile vor fi rezolvate în perioada 27-29 iunie, iar marţi, 30 iunie, vor fi afişate rezultatele finale.