Risc major de avalanşă în masivele Retezat, Parâng şi Vâlcan

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează asupra riscului major de producere a unor avalanşe în masivele muntoase Retezat, Parâng şi Vâlcan, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, unde a nins abundent în ultimele zile.

„În zona montană înaltă, la peste 1.800 de metri altitudine, condiţiile meteo din ultimele zile, în care a nins foarte mult, au creat un pericol ridicat de producere a avalanşelor. Zăpada care s-a depus este grea şi nu are stabilitate. De aceea, apreciem că gradul de risc la avalanşă poate fi evaluat la 4, pe o scară de la 1 la 5”, a declarat joi, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

El a explicat că în unele zone din Masivul Parâng s-a depus un strat de zăpadă proaspătă de circa 40 de centimetri, în timp ce în Masivul Vâlcan zăpada proaspătă măsoară aproximativ 30 de centimetri. În staţiunea Râuşor, din Retezat, ninge de două zile, iar zăpada atinge deja 15 centimetri.

Şeful Salvamont Hunedoara a ma precizat faptul că în zonele schiabile din staţiunile montane Râuşor, Straja şi Parâng nu există pericolul producerii de avalanşe, deoarece zăpada a fost pregătită de administratorii pârtiilor pentru ca iubitorii schiului să mai poată practica sportul preferat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.