Trei autospeciale de pompieri intervin, marţi seară, în zona localităţii Prunişor din judeţul Mehedinţi, la locul deraierii unor vagoane încărcate cu benzină, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
În accidentul feroviar a fost implicată o garnitură de tren, formată din 27 de vagoane încărcate cu benzină. Pentru informarea populaţiei şi luarea măsurilor de autoprotecţie a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.
„Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant. Forţele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la faţa locului, respectiv două autospeciale de stingere şi o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor şi preîntâmpinarea unor situaţii care să pună în pericol comunităţile din apropiere”, se precizează într-un comunicat al IGSU.
Conform aceleiaşi surse, echipajele operative au pus în aplicare toate măsurile legale specifice în astfel de situaţii, respectiv balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecţie, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri faţă de locul intervenţiei şi devierea temporară a traficului rutier pe DN 6.
Traficul feroviar pe distanţa Igiroasa – Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit temporar marţi seara, din cauza deraierii în HM Igiroasa a cinci vagoane (trei deraiat şi două răsturnate) din compunerea unui tren de marfă, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane şi circula pe distanţa Brazi – Drobeta-Turnu Severin.
UPDATE SRCF Craiova va asigura pentru trenurile care tranzitau zona unde s-a produs marţi seara deraierea trenului de marfă, la cererea operatorilor de transport feroviar, transbordare cu mijloace auto pe distanţele Drobeta Turnu Severin – Strehaia, Drobeta Turnu Severin – Craiova, informează CFR SA.
În prezent, transbordarea se va efectua pentru următoarele perechi de trenuri: 11500 şi 11501 (Astra Trans Carpatic), 9502 şi 9501 (CFR Călători) şi pentru trenul 73 (CFR Călători).
De asemenea, în funcţie de solicitările operatorilor, se va alege şi circulaţia trenurilor pe rută deviată, respectiv Filiaşi – Petroşani – Timişoara. În prezent vor circula pe rută deviată trenurile 78, 79, 72 şi 348 (CFR Călători).
„Precizăm faptul că aceste măsuri vor fi menţinute până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe şină, retragerea lor în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune”, se menţionează într-un comunicat al CFR SA.
De asemenea, potrivit sursei citate, accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.
UPDATE Opt persoane au fost evacuate, marţi seară, din localitatea mehedinţeană Prunişor, unde au deraiat mai multe vagoane încărcate cu benzină, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
El a precizat că în apropiere de locul în care s-a produs accidentul feroviar se aflau trei case locuite. Trei persoane s-au autoevacuat cu autoturismul propriu, iar alte cinci au fost evacuate cu un microbuz al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.
Rușii sunt de vina!
Cu câțiva ani în urmă, am scris că 2023 și 2024 vor fi anii dezastrului in Romania. Ce constatăm, exact: realitatea! De ce s-a ajuns în acest hal? Pentru că, dezinteresul total al politicienilor a fost intens și va continua fara nicio problemă. Toate proiectele favorabile țării la modul real, obligatoriu trec prin politica și politicienii aprobă ce, cum și cât vor, poate că din cauza parandaratului! Au făcut(a se citi aprobat, nu ei au construit sau făcut) câteva drumuri și alea în majoritate de proasta calitate mai mult s-a furat decât să se țină cont de calitate și rezistență in timp, cai ferate, sa, cai ferate, am văzut pe zona spre Iași din Bârlad o linie în construcție dar nu prezintă garanție totala pentru zeci de ani că rezistența, în rest, praf și pulbere, la fel că podul de la Brăila despre care am scris(primul om care a scris) că nu rezista sub nicio formă și așa se întâmplă.