Românce în top 100

A uimit o lume întreagă cu tenacitatea şi ambiţia ei

Câteva zile ne despart de aflarea câștigătoarei de la turneul Australian Open. În timp ce Simona Halep luptă pentru fiecare minge la Melbourne, alte cinci românce își consolidează pozițiile în top 100 WTA.

Simona Halep

Numărul 1 mondial în clasamentul tenisului feminin s-a calificat pentru a treia oară în carieră în sferturile Australian Open.

Născută pe 27 septembrie 1991 la Constanța, într-o familie de aromâni, a început să joace tenis încă din primii ani din viață, mai exact, la vârsta de 4 ani. La 6 ani ea practica zilnic acest sport, iar în adolescență, la 16 ani, s-a mutat în București pentru a-și continua cariera.

Înainte de meciul disputat cu japoneza Naomi Osaka, pentru calificarea în sferturi, Simona Halep a jucat în weekend cel mai lung meci al carierei, de 3 ore și 45 de minute, cu Lauren Davis. După un efort colosal, numărul 1 mondial și-a făcut timp pentru a discuta și cu presa. Întrebată dacă poate compara acest meci de referință cu altul din carieră, Simona Halep a declarat că nu a mai simțit o astfel de tensiune: „Nu prea, pentru că nu am avut asemenea tensiune, aşa lung setul, dar a fost o experienţă frumoasă, o iau ca pe un meci greu, cu multe momente dificile pe care le-am trecut cu bine şi asta este tot ce contează“.

Faptul că Simona Halep a reușit să găsească un antrenor cu care să poată colabora într-un mod favorabil, dar și faptul că a progresat la capitolul rezistență mentală, a ajutat-o să devină numărul 1 mondial și să-și păstreze poziția până în prezent.

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea ocupă în prezent locul 36 în clasamentul mondial WTA. În vârstă de 27 de ani, a fost considerată etalonul tenisului românesc în urmă cu aproape un deceniu. În 2009, jucătoarea de tenis era cel mai bine clasată, locul 23 WTA, iar în 2013, Sorana a atins cel mai bun nivel al carierei, numărul 21 în topul mondial. Sorana Cîrstea s-a născut pe 7 aprilie 1990 la Târgoviște și a început să joace tenis la vârsta de 4 ani, fiind încurajată de mama sa. La 16 ani, în 2006, a devenit jucătoare profesionistă și și-a dedicat viața tenisului.  În copilărie spunea  că o admiră pe jucătoarea de tenis din Germania Steffi Graf. În prezent, Sorana Cîrstea performează în optimi la Australian Open, la dublu feminin, alături de brazilianca Beatriz Haddad Maia.

Irina Begu

Locul 40 WTA, Irina Camelia Begu s-a născut la București pe 26 august 1990. Mama și tatăl său au încurajat-o încă de la vârsta de 4 ani să practice tenisul în Germania cu mătușa sa, Aurelia Wagner, care i-a fost și antrenoare. În copilărie, Irina Begu a fost colegă de bancă în gimnaziu cu Sandra Izbașa. A cucerit patru titluri WTA, precum și titlurile de simplu și dublu la BRD Bucharest Open, devenind astfel prima româncă ce reușește să facă dubla în WTA în ultimii 30 de ani.

Primul turneu a fost la vârsta de 7 ani și jumătate. „Nu știam să țin scorul, mama și fratele meu erau în tribună și îmi spuneau: 15-0, 30-0. Am pierdut 0-6, 0-6 și am început să plâng. Nu înțelegeam de ce am pierdut așa. Nu voiam să dorm la prânz, tot timpul voiam să fiu pe terenul de tenis“, a povestit Irina Begu pentru sport.ro. Cea mai bună poziție ocupată în clasamentul mondial este locul 22, atins în 2016.

Mihaela Buzărnescu

Jucătoarea de tenis profesionist Mihaela Buzărnescu s-a născut pe 4 mai 1988 în București. În vârstă de 29 de ani, ocupând acum locul 44 WTA, Mihaela Buzărnescu a început să joace tenis la 4 ani, antrenată de tată ei, Mihai Buzărnescu. Sportiva este un exemplu viu de hotărâre și voință: după ani de accidentări, operații la genunchi și gânduri de retragere, a reușit în 2017 să urce 450 de locuri în WTA și să intre în top 100. Mihaela Buzărnescu este doctor în Educație Fizică și Sport și a declarat recent că ambiția ei cea mai mare este să se mențină cât mai mult în clasamentul mondial.

Monica Niculescu

Născută la Slatina pe 25 septembrie 1987, Monica mai are o soră mai mare, Gabriela, care este de asemenea o jucătoare de tenis profesionistă participantă la USC. Împreună au format cea mai bună echipă de dublu în Fed Cup, având opt victorii și zero înfrângeri. Acum ocupă poziția 99 în top WTA și joacă tenis de la 4 ani, familia mutându-se la București pentru ca ea să înceapă o carieră în tenis. Are 3 titluri WTA și 18 ITF la simplu și 7 WTA și 22 ITF la dublu. Cea mai bună clasare din carieră a avut-o în 2016, pe locul 15. În prezent, Monica Niculescu joacă alături de Irina Begu la Australian Open, la proba de dublu feminin. Cele două sportive s-au calificat în sferturile de finală ale acestui turneu. La ora transmiterii acestei știri, Monica Niculescu și Irina Begu urmau să joace la Melbourne pentru calificarea în semifinală.

Ana Bogdan

Sportiva s-a născut la Slatina pe 25 noiembrie 1992. Acum în vârstă de 25 de ani, locul 104 în clasamentul mondial, Ana Bogdan a atins apogeul în carieră în 2009, când ocupa locul 2 în clasamentul de juniori ITF. Are 11 premii ITF și a reușit să revină pe tabloul principal la Australian Open anul acesta. Ana Bogdan a avut o evoluție remarcabilă în turul III și nu se declară dezamăgită pentru că a pierdut calificarea în fața adversarei. „Sincer, toată lumea a avut așteptări în a doua parte a anului trecut să intru în top 100. Și parcă mă blocam atunci când eram la un singur pas. Sunt mulțumită că am reușit să ajung până pe 89, dar mai mulțumită sunt de faptul că am avut un joc în creștere, iar fizic stau excelent. Pauza de iarnă și-a spus cuvântul. Acum, la Australian Open, am intrat liniștită pe teren la fiecare meci, nu a mai existat tracul pe care îl aveam în trecut la turneele mari“, declara, potrivit GSP, în urmă cu o săptămână Ana Bogdan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.