Cine ar fi zis că vom ajunge vreodată să constatăm că, în interiorul societăţii noastre, se coalizează grupuri de indivizi care strâng rândurile şi luptă cu sistemul, ca să-şi protejeze drepturile? Indivizi care nu sunt legaţi prin rudenie, prin cârdăşie politică sau prin scopuri de afaceri. Ci doar prin dorinţa de a trăi cu demnitate într-un stat de drept.
În ultima vreme, asistăm, cu mândrie, la astfel de manifestări, care demonstrează că românii dezvoltă simptome causa sui de democraţie autentică. Sistemul, oricare ar fi culoarea politică a guvernanţilor, trebuie contestat în permanenţă ca să funcţioneze eficient. Nimic nu este infailibil, iar semnalarea şi corectarea „defectelor” nu pot avea ca efect decât să întărească o societate, nicidecum să o submineze. Numai aşa veghem să se menţină vie flacăra (şi aşa pâlpâitoare) a democraţiei. În America, cetăţenii sunt mândri că au dreptul şi privilegiul să ardă drapelul naţional în faţa Casei Albe, în semn de protest. Preşedintele garantează acest drept şi nu-şi foloseşte autoritatea ca să înăbuşe o astfel de manifestare. Poate să nu fie de acord cu cauza, dar este mândru că cetăţenii săi trăiesc într-o ţară liberă. Nu vreau să proslăvesc americanii; dar nu pot să nu constat, cu invidie, că acolo, dacă îi sunt încălcate drepturile cuiva, întreaga societate urlă ca din gură de şarpe.
La ei, ceea ce se numeşte „PACs” (political action groups) s-ar traduce prin grupuri de interes, formate din indivizi preocupaţi de soluţionarea unei nevoi comune. Ele pot fi formate din asociaţia persoanelor pro avort, coaliţia mamelor cu copii supradotaţi sau liga veteranilor de război, de exemplu. Cert este că niciun candidat politic nu are şanse să câştige la alegeri dacă nu umblă cu căciula-n mână pe la cât mai multe astfel de PACs, le consultă şi le preia doleanţele pe agenda electorală. De altfel, aşa a câştigat un loc în Senat obscurul candidat Barack Obama, din Chicago, în 2004.
În România, conceptul de „grup de interes” este aproape iremediabil întinat de propagandiştii tuturor regimurilor politice care s-au perindat. Şi totuşi, trebuie să înţelegem că a urmări un interes este un lucru bun, per se, iar a coaliza un grup în jurul lui este un lucru şi mai bun. Militantismul este expresia vie a democaţiei. Aruncatul cu pietre în capra vecinului este disoluţia ei. Din păcate, reprezentanţii intelectualităţii şi ai societăţii civile nu au făcut nimic să reabiliteze acest termen, cu atât mai mult cu cât, asupra lor, planează cele mai grave dintre suspiciuni: colaborarea cu serviciile secrete (trecute sau actuale).
Şi totuşi, din toată această mocirlă, răsar ghiocei. Grupul consumatorilor de credite bancare, format pe internet, a dat în judecată băncile comerciale pentru modul de implementare a OUG 50/2010 şi a sensiblilizat întreaga societate asupra abuzurilor bancare. Grefierii pensionari, cu sprijinului avocatului Victor Ciorbea, au reuşit suspendarea în instanţă a reducerii pensiilor speciale. O profesoară din Caracal este, de peste 50 de zile, în greva foamei, pentru că i-au fost încălcate drepturile salariale. Cauza ei a strâns nenumărate scrisori de adeziune din partea colegilor, mii de semnatari de petiţii şi, poate, cel mai important, demonstrează că valori precum demnitatea şi curajul încă mai dăinuie într-o societate fărâmiţată de lupte josnice pentru putere. Nu încurajez această formă, extrem de periculoasă, de protest, însă nu pot să nu admir calităţile admirabile ale acestei profesoare.
Revolta spontană a angajaţilor din structurile guvernamentale este ultima din acest şir de acţiuni de apărare a drepturilor. Este cea mai surprinzătoare, fiindcă asistăm la un sistem care se contestă din interior. Lor li se alătură, de la o zi la alta, şi alţi colegi din administraţia publică. Miza este foarte mare pentru întreaga societate, fiindcă are potenţialul să creeze un precedent, o lecţie dură pentru toţi cei care au crezut că românii suportă docili orice umilinţă. După cum se vede treaba, românii s-au prins că nu mai au nevoie de un tătuc care să se lupte pentru ei cu sistemul ticăloşit. Încet, încet, încep să vadă că o pot face şi singuri.