România, nicio funcție la conducerea UE. Iohannis, ”găsit vinovat”

Senatoarea USR Simona Spătaru a declarat, la B1Tv,  că președintele Klaus Iohannis singur s-a pus în situația dezamăgitoare de a nu obține pentru România nicio funcție la nivelul conducerii UE/NATO, după ce a ridicat așteptările cu declarațiile sale optimiste. În fapt, Iohannis nu avea nicio garanție a unei funcții, ci doar exprima dorințe personale.

Spătaru a mai spus că și-ar fi dorit ca Iohannis să facă lucruri pentru români, înainte de a cere o funcție externă pentru el.

„Cumva președintele Iohannis a creat acest tablou singur, l-a creat în nuanțe foarte pozitive, expectative majore. Practic, sunt dorințele personale exprimate.

E păcat că se discută după acești 10 ani la o asemenea scară joasă. Cu fruntea sus putea să iasă din această postură de președinte, nu foarte performant, fără a avea o vânătoare de funcții.

Dl Iohannis e într-o vânătoare de funcții. Nu s-a ascuns de ea, chiar a promovat-o, a fost la vedere, și-mi spune, ca cetățean, să fiu mândră de această vânătoare. Sunt, cât timp am fi fost chiar capabili, lucrurile ne reușeau, poate Schengen, vize… Adică să fi văzut lucruri de la președinte până să ceară funcții și când cere funcția e capabil diplomatic să o obțină. Așa, doar de amorul artei…”, a declarat Simona Spătaru, pentru B1 TV.

Recomanda 10

4 Comentarii

  1. GREȘELI ÎN APRECIERE! E-MAIL-ul de la conducătorii americii cuprinde și o referire la colonie:„Ciucă -președinte, Klaus–premier ! așa că repoziționați-vă :-la vremuri ciudate /tot ei măi frate!-nu vreți ,nu acceptați-dar credeți că puteți să modificați –ăsta-i verdictul–chiar dacă ne taie piuitul!-iar mă cheamă „INDEZIRABIL” DA CE PROSTII AM SCRIS-LĂMURIȚI-MĂ -SĂ NU MAI FAC!?

  2. GREȘELI ÎN APRECIERE! E-MAIL-ul de la conducătorii americii cuprinde și o referire la colonie:„Ciucă -președinte, Klaus–premier ! așa că repoziționați-vă :-la vremuri ciudate /tot ei măi frate!-nu vreți ,nu acceptați-dar credeți că puteți să modificați –ăsta-i verdictul–chiar dacă ne taie piuitul!

  3. GREȘELI ÎN APRECIERE! E-MAIL-ul de la conducătorii americii cuprinde și o referire la colonie:„Ciucă -președinte, Klaus–premier ! așa că repoziționați-vă :-la vremuri ciudate /tot ei măi frate!

  4. GREȘELI ÎN APRECIERE! E-MAIL-ul de la conducătorii americii cuprinde și o referire la colonie:„Ciucă -președinte, Klaus–premier !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.