„Epidemia de oboseală”
Dr. Alina Epure, doctor în ştiinţe medicale, invitată în emisiunea “Viitor pentru România”, de la Prima News, atrage atenţia asupra unui fenomen pe care îl numeşte direct: „Epidemia de oboseală”.
Somn puțin, mănâncă haotic
Datele sunt îngrijorătoare. Cei mai mulţi adolescenţi dorm sub 5-6 ore pe noapte, iar aproape două treimi declară că se trezesc deja epuizaţi.
În acelaşi timp, alimentaţia este dezechilibrată: mese sărite, mâncat haotic sau chiar noaptea.
În lipsa energiei, soluţiile rapide devin normă – energizante, dulciuri, gustări procesate. „Ajung să spună: nu mă pot concentra, beau un energizant, mănânc ceva dulce.
Mâncarea devine recompensă şi refugiu”, explică Dr. Epure.
Studiul realizat de Nutribalance
- pe un eşantion de 3.002 participanţi – dintre care 1.410 elevi (clasele VII–XII)
- 1.388 părinţi
- 204 profesori – conturează una dintre cele mai clare radiografii ale stării de bine a elevilor din România.
Ruptură profundă între generaţii
- elevii se simt cel mai puţin ascultaţi
- părinţii tind să fie mult mai optimişti în evaluarea realităţii copiilor lor
Diferenţele de percepţie nu sunt doar statistice, ci indică o problemă structurală – adulţii nu mai sunt conectaţi la experienţa reală a elevilor.
Amploarea fenomenului
- 65% dintre elevi spun că lipsa somnului le afectează energia şi concentrarea
- 63% se trezesc deja epuizaţi dimineaţa
- 47% recunosc că mănâncă frecvent noaptea
- 57% consumă regulat fast-food
- aproape 1 din 3 sare peste mesele principale
Pe fondul acestor obiceiuri
- 60% dintre elevi participă rar sau deloc la activităţi fizice intense
- 90% folosesc telefonul înainte de culcare
un cumul de factori care conturează clar ceea ce experţii numesc deja „epidemia de oboseală” în rândul adolescenţilor.
Ruptură
Poate cea mai importantă concluzie a studiului este diferenţa majoră de percepţie între adulţi şi copii.
Elevii trăiesc o realitate pe care părinţii nu o mai înţeleg. Această ruptură duce la lipsa unor soluţii reale.
„Copiii vor să fie ascultaţi, dar părinţii nu mai au timp. Părinţii vor să fie prezenţi, dar copiii se închid în camerele lor”, spune medicul.
Utilizarea excesivă a tehnologiei
Mulţi elevi adorm cu telefonul în mână, iar timpul petrecut în faţa ecranelor afectează direct somnul şi capacitatea de concentrare. În lipsa unui somn de calitate, întregul sistem este destabilizat:
- energie scăzută
- atenţie redusă
- motivaţie aproape inexistentă.
Mai mult sport în școli și mai puțină carte! Oricum la cules sparanghel, căpșuni și ce-o mai fi, pregătirea fizică e primordială…
România, țara elevilor epuizați de petreceri si droguri: Semnalul de alarmă al unui nou studiu care arata ca se merge la scoala cel mult o luna pe an,de epuizare dar si cresterea preturilor..nu mai au aceiasi bani pentru Dubai ca acum cativa ani,se simte inflatia la buzunare
Mai au elevii 35 de ore de școală pe săptămână, ca acum două decenii, când profesorii aveau 16-18, cu ministri ca Ecatoxina Andronescu, Pop Genunche? Noroc cu Bolojan că a mai atenuat această mare ticăloșie!