Romulus Vulpescu: Laudă ciocanului!

„Auzi acorduri grele iscate de ciocane?/ Solemna simfonie de linişti şi de tonuri/ Cum auie ecoul prin codrul de coloane/ Crescute din sămânţa metalicelor tonuri!/ Ascultă răbufnirea din funduri de abataje/ Ce troznet de stihie când crapă antracitul!/ Ascultă cum se rupe din rădăcini granitul/ Ciocanele cum schimbă a ţării peisaje!/ Imensă uruire sub joasele arcade!/ Hefaistos trudeşte din mituri elineşti:/ El osia pământului i-o prinse pământului, în cleşti…/ Se clatină pământul… gigant barosul cade…/ Bat marile ciocane de dincolo de nouri/ Prind bolţile albastre în nituri de luceferi,/ Le răzimă-n pilaştrii umanelor priceperi/şi-şi suie armonia imenselor ecouri.” (Romulus Vulpescu, „Laudă ciocanului”, „Gazeta Literară”, anul II, nr. 52, 29 decembrie 1955, p. 5).

„Tu, alungând domnia rea, de vrajă,/ Ai smuls înţepenitul vremii ornic/ Din putreda păinjenească mreajă./ Ca Făt Frumos însemni izbânzi, statornic,/ Şi creşte necurmat răboju-ţi spornic/ De când îi stai poporului meu, strajă./ Nasc alte universuri, alte stele,/ Alţi oameni întâlnesc de-atunci încoace/ Acum, mireasma florii simple-mi place,/ Şi ploile fecunde să mă spele./ Tu azi mă-ndemni să nu bat temenele,/ Căci azi sînt om şi viu, nu leş ce zace./ Mă creşti bărbat cu vremea ce se coace,/ Şi dascăl mi/eşti, şi frate-n clipe grele.” (Romulus Vulpescu, „Mă creşti bărbat… (Partidului)”, „Gazeta Literară”, anul III, nr. 8, 23.02.’956, p. 5).

(Romulus Vulpescu [1933], renumit ca poet, scriitor şi traducător de peste cinci decenii, a fost şi senator în legislatura 1990/1992).