Ceea ce părea a fi doar o metafora menită, prin coloratură, să asigure succesul unui autor genial nelipsit de lumești înclinări comerciale – celebrul cetățean turmentat din Scrisoarea Pierdută – a devenit în epoca libertății neînțeleasă ca necesitate nedorit simbol al unei națiuni.
Astăzi, unicitatea personajului este multiplicată la scară națională nu ca urmare a abuzului de alcool sau droguri ci datorită expunerii cetățenilor unei agresiuni informaționale generate și controlate de politicieni pe cele mai diverse canale, directe sau subliminale. Nenumărate studii și cercetări (A Short History of the Rise, Fall and Rise of Subliminal Messaging – Victoria Stern) arată că influentarea subliminală este o practică extinsă, pe cât de controversată, pe atât de reală, cu efecte mult mai subtile decât ne-am putea închipui. Agravant pentru români este faptul că, dacă influențarea subliminală poate fi îndoielnică până la proba contrarie, starea de nesiguranță și evident descurajanta confuzie cetățenească sunt în prea mare măsură și rezultatul unor acțiuni total opuse celor subliminale, adică la lumina zilei.
Declarațiile liderilor politici ultimilor doi ani – ex aequo Klaus Johannis, Ludovic Orban, Marcel Ciolacu, Rares Bogdan, Dan Barna, Dacian Cioloș și magna cum laudae Florin Cîțu – au creat atâta deruta națională încât intrebarea cetățeanului generic multiplicat ca popor suveran apare mai legitimă ca niciodată: “Noi, poporul suveran, cu cine votăm?”
Semnificativ, ultimele alegeri au sugerat existența reală a dilemei la nivelul electoratului, care și-a răspuns instinctiv cu o altă întrebare “Dar de ce să mai votăm?!” adoptând o atitudine grăitoare: 50.13% dintre cetațenii cu drept de vot nu au participat la alegerile prezidențiale din 2019 în timp ce la alegerile parlamentare din 2020 procentul neparticipării la vot a fost de 68.18%!
Datele de mai sus relevă o situație mai mult decât îngrijorătoare: 68.18% dintre cetățenii cu drept de vot ai României consideră că nicio formațiune politică și nici un politician nu merită să-i fie acordate voturi și au ales pasivitatea ca formă de protest la o scară ce o îndrituiește a fi numită ca greva a votanților! Eficiența sa este discutabilă: prin reducere la absurd o astfel de grevă inedită extinsă la 99,99% dintre votanți nu ar constitui un impediment pentru cei ce își vor împarți diferența de 1 819 voturi (0,01%) să pretindă că „românii le-au încredințat guvernarea”!
Cum poate fi explicată “performanța” controlului discreționar exercitat în interes propriu de aproximativ 5000 de politicieni (președinte, miniștri, secretari de stat, lideri politici, parlamentari, primari, consilieri județeni și locali, etc.) asupra și în contradicție cu interesele poporului român (19 237 691 de cetățeni!)? Culmea culmilor, recent agreata rotativă guvernamentală omologată de principalele două partide politice cu ideologii doar teoretic divergente omologheaza o procedură prin care guvernarea țării poate fi stabilită la masa verde, ignorând flagrant dreptul și voința exprimată a cetățenilor votanți!
Logic și oarecum contradictoriu, întrebarea formulată în urmă cu mai mult de o sută de ani de Nikolai Cernîșevschi și V.I. Lenin -“Ce-i de făcut?” – este readusă în actualitate și sugerată poporului de chiar cei care ar trebui nu doar să evite acest lucru dar să se și teamă de răspuns, de guvernanții preocupați exclusiv de controlul discreționar al bugetelor național (cca 218 miliarde de euro anual – PIB – plus cele 135 de miliarde de euro cheltuite în avans ca datorie brută externă!) si locale, adepți ai principiului “de la cei mulți – cetățeni obișnuiți, plătitori de taxe – către cei puțini – afiliați politic, deținători de firme off shore, baroni locali, intermediari energie, utilități, etc.”
Teoretic, variantele de răspuns converg cu o simplitate dezarmantă spre schimbarea sistemului, a instituțiilor și/sau a modului lor de funcționare!
În decursul multimilenare sale istorii, societatea omenească a evoluat urmând și perfecționând două căi principale: reformele și revoluțiile!
Importanța reformelor este subliniată de faptul că sunt prezente generic în toate programele de guvernare care le afișază bombastic ca necesitate de prim ordin (în educație, în sănătate, a sistemului de pensii, fiscală, etc.). Șansele realizării unor reforme demne de acest nume sunt practic inexistente având în vedere obstinația cu care guvernanții și politicienii în general acționează pentru perpetuarea stării de fapt ce îi privilegiază excesiv în contradictoriu cu și în detrimentul intereselor generale ale societății.
Semnificativ, conținutul și parcursul acestor reforme nu sunt detaliate și rămân necunoscute marelui public, iar amânarea realizării lor, nedeclarată dar vizibil asumată ad calendas graecas pare mai degrabă o procedură perfidă de a elimina recursul societății la cea de a doua cale!
Această a doua cale, revoluția, este însă o soluție discutabilă, reușita sa necesitând imperativ o conjunctură nu doar locală ci regională sau chiar internațională (revoluția bolșevică nu ar fi reușit fără sprijin german, Europa Centrală și de Est nu ar fi fost incluse de Stalin in lagărul sovietic fără acceptul liderilor occidentali Churchill și Roosevelt, evenimentele din 1988-89 s-au realizat în baza înțelegerii Gorbaciov – George Bush, etc.) În plus, consecințele revoluțiilor sunt de cele mai multe ori contrare intențiilor celor ce le-au provocat. Revoluționarii francezi din 1789 nu s-au gândit câtuși de puțin că executând pe Ludovic al XVI-lea pregăteau de fapt încoronarea împăratului Napoleon!
Istoria contemporană promovează o a treia cale, perfect compatibilă cu regimul democratic: acțiunea civică!
Constituția României garanteaza atât „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu 12 grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public” declarându-le inviolabile (art.30) cât si “libertatea întrunirilor, mitingurile, demonstraţiilor, procesiunilor sau oricăror altor întruniri” (art.39) protejând cetățenii care nu sunt de acord cu politicile guvernamentale și asigurându-le dreptul de a cere sau impune reforme politice sau sociale prin mijloace neviolente, între care, remarcabil dar ignorat, boicotul, – “refuzul de cumpăra, utiliza sau participa la ceva ca formă de protest.” (dicționarul Merriam Webster) – Deși nu este denumită ca atare, această formă de protest este mai mult decât familiară politicienilor români pentru care a devenit o practică uzuală: “Lipsă de cvorum din nou în ședința Parlamentului unde trebuia stabilit calendarul moțiunii USR-PLUS și AUR” (04 septembrie 2021)”, “A patra ședință la Parlament pentru prezentarea moțiunii nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum. Au lipsit PSD și PNL.” (07 septembrie 2021)… Dacă parlamentarii apelează cu atâta naturalețe la boicot, de ce ar fi condamnabilă o atitudine similar din partea poporului suveran?!
Concret, ar putea electoratul refuza în totalitate participarea la vot fără legiferarea anterioară alegerilor a unor cerințe neavând conținut politic dar care să limiteze detașarea politicienilor de voința electoratului? Evident că da, ar fi legal dar și iluzoriu atât timp cât nu există o cerință constituțională de cvorum al participarii la alegeri. Chiar și numai douăzeci de voturi exprimate nu ar împiedica pe politicieni să pretindă că românii s-au exprimat foarte clar! Continuarea actualului mod de alegere a guvernanților României nu este, din punctul de vedere al cetățeanului, nimic altceva decât o formă modernizată a târgurilor de sclavi din secolele XVI-XIX, cu deosebirea că obiectul tranzacției nu mai este forța de muncă ci potențialul cetățeanului de a plăti taxe și impozite, plus dependența sa de utilități pe care le cumpără indiferent de preț!
Conștientizarea capacității proprii de a impune democratic cerințe fără niciun fel de conotație politică și din acest motiv acceptabile tuturor ideologiilor politic prin condiționarea participarii la vot, pare a fi unicul mod prin care cetățenii României ar putea limita drastic distorsionarea rezultatului votului în perioada post-electorală. Fără a avea caracter limitativ, românii ar putea începe impunând limitarea numărului parlamentarilor la 300 (solicitare deja exprimată printr-un referendum validat și… uitat) și continua cu legiferarea obligației exprimării votului doar la adresa de domiciliu (desființarea “turismului electoral”) deja aplicată în țări cu procente importante de emigrație (Grecia, Irlanda), cu anularea din oficiu a mandatului de parlamentar, de primar sau consilier în cazul migrării de la structura politică pe a cărui listă a fost votat (traseismul politic), alegerea judecătorilor prin vot cetățenesc, alegerea conducerii CSM exclusiv de către corpul magistraților și obligativitatea respectării avizelor CSM, etc.
Din păcate, este evident că impunerea și legiferarea unor astfel de condiții este utopică…
Există însă aspecte ale vieții sociale de fiecare zi în cazul cărora cetățenii nu realizează forța de care dispun. Anual, românii plătesc în medie 5-600 de lei pentru abonamente la canale TV, primind în schimb zilnic circa 6 ore de publicitate directă și alte câteva de publicitate mascată sau de teleshopping, muzică și divertisment îndoielnic, filme multiplu redifuzate și de categorie B și… nenumărate talk-show-ri sau mese rotunde preponderent politice. Politicienii folosesc posturile TV pentru a transmite mesaje quiproquo populației, ajutați sau nederanjați de moderatori fie cooperanți, fie critici doar pentru că reprezintă interesele altei grupări politice. Există și intervenții cu pretenții justițiare, critice la adresa guvernării, care nu schimbă nimic dar oferă cetățenilor iluzia că „se știe” sugerând că nu ar fi decât o problemă de timp până la remediere și inutilitatea oricărei forme de protest.
Rezultat în bună măsură al retoricii, actuala stare de confuzie politică va continua cu atât mai mult timp cu cât cetățenii o vor accepta cu pasivitate modalitatea actuală de comunicare politică în care lor li s-a rezervat rolul de ascultători ne-intervenienți.
Diminuarea drastică a veniturilor reale sub presiunea dinamicii crescânde a inflatiei ar putea justifica generalizarea unei atitudini de renunțare în masă la abonamentele TV (economii de 5-600 lei anual!). În subsidiary, lipsiți de amplificatoarele TV, politicienii ar trebui să coboare în stradă și să susțină dialoguri reale cu populația. Subiectele interesante pe care încă le oferă canalele TV pot fi accesate alternativ direct pe internet sau pe canalele HBO GO, Netflix, Amazon, etc. O excepție va rămâne campionatul intern de fotbal, văduvind pe iubitori de spectaculoasele meciuri interne sau internaționale cum au fost cele cu Islanda sau Liechtenstein…
O astfel de atitudine a populației nu ar constitui o noutate decât în România. A fost practicată cu succes de Gandhi, care a înlăturat pașnic îndelungata și brutala dominație britanică cerând populației indiene să nu mai cumpere produse industriale britanice! Populația de culoare din Montgomery – SUA care, reprezentând 60% din populația orașului, a refuzat, între 05.12.1955 – 20.12.1956, să folosească transportul în comun, determinând anularea legislației ce le permitea doar ocuparea locurilor din spate în autobuze, celelalte fiind rezervate albilor!
Politicienii nu ar trebui să fie deranjați: ei înșiși au ales un mod identic de protest atunci cînd nu au participat la sedințele parlamentare pentru a boicota întrunirea cvorumului!
Acum v-ati prins de ce PNL, USR&PLUS si UDMR au bagat in 2 ani tara in gard??? Ca sa-si poate impune serviciile generalul lor la PM pentru a conduce, ele serviciile dictatorial si militrar Sfanta Noastra Romanie pentru a o distruge de tot. De aceea Johannis e doar o papusa ce danseaza dupa cum trag baietii sforile. Iar Caciuca pe langa ca e general de paie in armata romana este in fapt in adevarat lui misiune securist sub acoperire.
Trebuie adus inapoi LIVIU DRAGNEA…un roman care chiar daca a avut unele erori a dovedit ca vrea binele tarii in primul rand !
Daaa…dar ce te faci ca „actiunea civica” a fost monopolizata de Soros ! Nimeni altcineva nu mai are voie sa aiba oarece initiative. Ori Soros si cohorta sa sunt ostili Romanilor !
Am recitit…articolul este interesant, poate deveni o doctrina pentru un curent politic viitor dar „doctrina” trebuie completata cu factorul extern ! In Romania ultimilor 30 ani factorul extern a fost covarsitor. Alde CIA, BND,GRU, DGRE toti s-au ingramadit sa faca agentura aici. Si au facut! Doar China si Turcia ce au mai gandit pozitiv asupra Romaniei . Ceilalti au incurajat masiv haosul in intentia de a nu lasa Romania sa iasa din paradigma de vaca de muls si atat ! Nimeni (cu exceptia celor doi) nu au dorit o dezvoltare pe bune a Romaniei. De !…. articolul trebuie ponderat oleaca, multi au vrut sa faca ceva (vezi Liviu Dragnea)dar nu au fost lasat..au ajuns si in puscarii…
Chestia cu alegerea judecatorilor pune capac la reformele preconizate,ca salvatoare.Las la o parte ca nu exista in Europa acest sisitem,el functionand doar in SUA,pentru unele categorii de magistrati,dar daca lumea critica modul in care se fac alegerile si absenteismul masiv,doar alegerea de judecatori mai lipsea !In fine,autorul e nemultumit de modul in care functioneaza democratia,in plan electoral ; se stie,o spunea un celebru politician de dincolo de Marea Manecii,ca democratia este imperfecta,dar,pana acum altceva mai reusit nu exista.Ar ramane democratia directa,fara alegeri,ca in cateva cantoane micute elvetiene,unde cetatenii se strang laoalalta si hotarasc de toate,fara a fi nevoie de Parlament.E elementar ca asa ceva e imposibil in alte situatii.Solutia cu boicotul e consacrarea anarhiei.Cine conduce tara,cu ce legi etc.Desigur anularea mandatului parlamentar in caz de parasirea partidului sub semnul caruia s-a candidat ar fi binevenita si se gaseste in legislatiile altor tari,dar „nu se vrea”!Pentru ca raspunde intereselor de moment si dispretului manifest pentru onoare si demnitate.Treaba grea,de educatie,cultura,interesul prevaland brutal,cum zicea nenea Iancu.O asa zisa clasa politica se construieste cu greu,ea cere timp,influientele dinauntru si de afara sunt puternice ,societatea noastra civila este inca la inceput,nu reprezinta o adevarata contra-putere de care sa se tina seama, de o maniera semnificativa.Credeti ca la altii e Raiul pe pamant ? Sa fim seriosi! Ne raman atunci doar asteptarea,speranta,elanul noilor generatii si constrangerea integrarii noastre demne in structuri internationale adecvate.