Mi-ar fi plăcut foarte mult ca România să fie o țară neutră, a păcii, având o situare geografică încarcată de sensuri, aici în centrul Europei.
Pentru această renunțare la alianțe, în fapt iluzorie, este nevoie de o cultură politică la nivelul întregii societăți, de instituții, de o cunoaștere, respectare, respectiv o aplicare juridică, constituțională a drepturilor, de o punere a omului în centrul statului.
România nu îndeplinește nici măcar condițiile unei autoguvernări, aflându-se într-un interminabil conflict al influențelor și intereselor.
De altfel, nici unul dintre statele foste comuniste, din jurul României, cu tradiții democratice mult mai avansate, și cu expunere înjumătățită la fostul lagăr, nu și-a permis un asemenea statut de neutralitate, caz în care opțiunea afilierii la NATO, dincolo de motive, a fost fără alternativă.
Războiul din Ucraina reprezintă pentru lumea întreagă spulberarea unei iluzii că Rusia mai poate fi un pol al echilibrului internațional, așa cum ar fi avut șansa să se poziționeze după prăbușirea URSS.
Rusia are nevoie de reforme, altfel nu va mai poate fi acceptă de nimeni, din lumea democratică, masa tratativelor.
Rusia, prin Vladimir Putin, a înșelat așteptările tuturor, folosind criminal arma nimicitoare a războiului, fără motive, invocând halucinant agresiuni împotriva ei.
Mobilizarea NATO, care acum câteva săptămâni părea nesemnificativă, se dovedește a fi începutul unei paradigme esențiale privind siguranța europeană.
Ieșirea Europei din captivitatea oligarhilor ruși, sub presiuni electorale și de siguranță publică, a creat un pachet pentru stoparea fenomenului Putin.
Să mai spui că pentru România alternativa NATO este toxică reprezintă o cauțiune pentru crimele care au loc acum în Ucraina prin manevrele armatei rusești.
Chestiunile legate de contestarea existenței capabilităților militare defensive pe teritoriul României au ajuns a fi fără substanță.
În ce situație ar fi fost România fără afilierea la NATO, e o întrebare care ar trebui să schimbe multe aiureli propagandistice.
Nimeni nu vedea un pericol iminent dinspre Rusia, ci exclusiv dinspre orient. Statul răsăritean, în loc să găsească soluții în politica sa externă, preferă soluții realmente teroriste.
Rusia și-a pierdut orice credit, mai ales în fața europenilor.
Domnule Vieru în schițele pe care le-am citit în tinerețe a fost una care m-a șocat nu mai îmi amintesc autorul. Un țaran vine la câmp la arat și vede cum vecinul care ară s-a mutat cu o brazdă în tarlaua lui. Se duce spre el furios și strigă: -De câțiva ani când începi aratul iei o luat o brazdă din pământul meu și am tăcut, dar acum am să te fac să te saturi de pământ. Și își trântește vecinul la pământ și-i ieșit din minți bagă în gură pământ până când îl sufocă. Nu vi se pare că NATO din 1995 spre zilele acestea, an de an s-a mutat cu o brazdă în interiorul zonei de siguranță strategică a Rusiei?