1.000 de litri de apă plată au fost retraşi de la vânzare din două hypermarketuri din Botoşani şi Dorohoi.
Firma care producea apa respectivă a constatat la un control că apa are o încărcătură biologică peste limita admisă. Numele apei este Saguaro şi este distribuită în reţeaua Lidl, în 20 de judeţe.
Câteva sticle din lotul de apă cu probleme s-au vândut şi într-un magazin din cartierul Crângaşi din capitală. Asta susţine una dintre angajate, care crede că sticlele nu au fost spălate cum trebuie.
„Prin apă se pot transmite de la boli mai puţin grave până la boli grave. Poate avea efecte patologice foarte puternice la persoane sensibile. Dar nu ştim încă despre ce fel de contaminare este vorba, cu virusuri, cu bacterii…”, a explicat profesorul Gheorghe Mencinicopschi, la România TV.