În timp ce se ceartă pe Ucraina, atât SUA, cât şi Rusia nu pot decât să se bucure la apariţia unei coaliţii asiatice care le-ar redresa balanţa cu China. De aceea SUA au sperat într-o victorie a premierului indian Narendra Modi.
Pe lângă decizia din 1947 de a lăsa afacerea nedemnă de un gentleman a serviciilor secrete pe seama băieţilor amărâţi din camerele conspirative – cărora nici măcar nu li s-a permis să pună titulatura de “Departament” agenţiei lor centrale de informaţii –, cel mai mare regret al Departamentului de Stat al SUA este refuzul prelungit de a-i acorda o viză de intrare în SUA noului premier indian Narendra Modi. Aceasta nu numai din cauza trecutului lui Modi, dar în special pentru că Washingtonul ştie că el poate transforma întreaga balanţă de putere a Asiei. Desigur, nimeni nu poate face asta – nici măcar Genghis Han sau Timur Lenk, dacă ar fi supuşi întregului sistem de limitări al unei democraţii parlamentare, aşa cum se va întâmpla cu Modi.
Însă acestea doar vor limita ceea ce Modi poate face. Ele nu vor opri un prim-ministru care poate aduce cea mai mare schimbare doar lăsând ca Balanţa Puterii să-şi facă treaba. În esenţă, China şi-a supralicitat foarte mult cărţile jucate, datorită pasivităţii Indiei; o pasivitate cu atât mai evidentă dacă o privim din perspectiva primului lider dinamic al Japoniei din ultimele decenii, premierul Shinzo Abe. Dacă Modi va răspunde pozitiv la oferta lui Abe pentru o cooperarea “strategică” lărgită (ce ar fi de refuzat aici?), aceasta ar fi suficient pentru a duce la apariţia unei coaliţii mult mai ample, o apariţie aşteptată încă din 2009. Acela a fost anul în care liderii chinezi au interpretat excesiv criza economică din Vest ca pe un semn că au devenit atotputernici şi au început să revendice foarte vocal noi teritorii; recife, bancuri, insule şi 3 milioane de kilometri pătraţi de ocean de la India, Japonia, Vietnam, dar şi de la Indonezia, Filipine, Malaezia şi de la sultanatul Brunei. Astfel, chinezii au depăşit limitele Balanţei de Putere, pentru că India, Japonia şi Vietnamul au împreună mai multă populaţie, o putere economică mai mare şi poate şi mai multă tehnologie decât China – chiar şi fără a pune la socoteala aliaţii Japoniei din Pacific.
Potenţialul unei alianţe a celor şapte vecini ameninţaţi de China era evident, dar liderii chinezi au fost încurajaţi de insularitatea şi pasivitatea guvernelor indian şi japonez, fără a căror conducere comună nu putea exista vreo coalizare, lăsându-i pe vietnamezi izolaţi, în timp ce Indonezia şi Malaezia şi Filipine erau mult prea slabe pentru a rezista. Da, au fost schimburi de informaţii cu Japonia şi India a oferit Vietnamului posibilitatea de a-şi antrena echipajele de pe submarine, dar niciun stat nu s-a opus desconsideraţiei chineze. Chinezii au privit atentatul de la Mumbai cu fascinaţie şi atenţie şi apoi au aşteptat replica Indiei. Când au văzut că India nu face nimic, chinezii s-au simţit liberi să testeze vecinul cu incursiuni în teritoriul lui – în Ladakh, anul trecut.
Modi nu trebuie să dubleze cheltuielile pentru apărare şi nici să înceapă un război cu Pakistanul pentru a răspunde ofertei lui Abe şi pentru a începe să construiască o coaliţie câştigătoare care i-ar putea convinge pe chinezi să revină la mijloacele paşnice. Ce trebuie să facă este să se înconjoare, precum Abe, cu o echipă de oficiali dinamici ca şi el, care vor revigora atât sistemul de apărare al Indiei, cât şi diplomaţia.
Având cel mai lent sistem de achiziţii militare, piloţii indieni zboară cu aceleaşi avioane cu reacţie pe care le-au pilotat şi bunicii lor şi acceptă liniştiţi întârzieri de câte zece ani la livrarea unor echipamente fabricaţie autohtonă. Pentru că Modi vrea să modernizeze întreaga economie prin dereglementare şi înnoirea infrastructurii, ar fi ilogic ca Hindustan Aeronautics Limited să mai poată livra avioane Jaguar antice. La fel de evident este că departamentul de cercetare şi analiză al serviciilor secrete are nevoie de o nouă conducere, pentru a depăşi paralizia birocratică, dar şi de bugete mai mari, odată ce va apărea încrederea că banii vor fi bine cheltuiţi.
Cea mai importantă sarcină a Indiei va fi însă să modifice modul de a face diplomaţie. Cu Modi la putere, diplomaţia va avea misiunea deosebit de grea de a construi o coaliţie funcţională. Pentru asta bunele intenţii nu sunt suficiente. New Delhi, Hanoi, Jakarta, Manila şi Tokyo vor trebui să interacţioneze continuu pentru a construi maşinăria serviciilor secrete şi a cooperării militare – de la forţe navale comune şi până la un sistem comun de achiziţii militare – şi pentru a coordona politica fiecărei ţări faţă de China. Spre exemplu, când China vine brusc cu o nouă revendicare, precum Zona Aeriană de Indentificare, sau se angajează în provocări precum paşapoartele imprimate cu o hartă ce demonstrează pretenţiile teritoriale ale Chinei, ar trebui să existe proteste simultane şi coordonate din cele cinci capitale, în loc de plângeri lipsite de vlagă.
Nu va fi simplu, desigur – va fi mai mult de lucru decât la o conferinţă în cinci pentru redactarea proiectului de acord –, dar exact aşa se construieşte o coaliţie funcţională, prin poziţii comune pe fiecare subiect în parte, construind coaliţia punct cu punct. Acum, când ASEAN şi-a pierdut relevanţa strategică – pentru că nici India, nici Japonia nu fac parte din organizaţie, în timp ce China este prezentă prin influenţa sa asupra unuia sau a mai multor state membre –, totul este pregătit pentru ca Modi să i se alăture lui Abe în crearea unui înlocuitor pentru ASEAN. Noii parteneri ar putea contracara China şi într-un mod pozitiv; de exemplu prin sponsorizarea axei de transport feroviar Calcutta-Hanoi, care ar putea duce la dezvoltarea tuturor celor implicaţi, inclusiv a nord-estului izolat al Indiei. Ar avea apoi şi un rol strategic de a reduce vectorii nord-sud ai influenţei chineze în Bangladesh, Myanmar şi Laos.
Este evident că India nu poate ieşi din inerţia diplomatică decât dacă diplomaţii indieni se ridică la înălţimea sarcinilor. Luaţi individual, ei sunt de regulă foarte capabili, dar sunt prea puţini, în special în India, unde oficialii suprasolicitaţi încep să facă omisiuni care se adaugă perpetuei lipse de coordonare care înmoaie vocea Indiei în afară. Pe lângă acestea, noile circumstanţe impun practici noi.
Posturile de la Tokyo şi Washington presupun numirea unor ambasadori excepţionali, prin rotaţie. Această continuitate aduce avantaje deosebite, prea importante pentru a fi sacrificate de dragul numirii unor diplomaţi tineri. Diplomaţia indiană suferă de lipsă de cadre, dar guvernul Modi va avea de făcut mai multe decât să suplimenteze numărul oficialilor. Va fi nevoie de preluarea iniţiativei în politica externă, un lucru care Indiei i-a lipsit. Aceasta presupune curaj, care se obţine prin acţiune: liderul care acţionează cu curaj astăzi capătă abilitatea de a face şi mai mult mâine. Actul de curaj al lui Modi ar fi să ridice valoarea relaţiilor dintre India şi Israel printr-o vizită la nivel de prim-ministru; nu doar pentru a sublinia dezvoltarea relaţiilor, dar pentru a sublinia independenţa politicii externe indiene faţă de orice presiune sectară. Aşa cum sentimentele anti-musulmane nu ar trebui să limiteze capacitatea de a forma o coaliţie cu Indonezia musulmană, la fel sentimentul musulman nu ar trebui să condiţioneze relaţiile Indiei cu Israelul.
Un curaj de alt tip – dar de o importanţă mai mare – va fi necesar pentru ca Modi să facă să funcţioneze relaţia cu Japonia. Este uşor de rezolvat problema, căci în timp ce Japonia este puternic legată de SUA printr-un tratat de securitate, India trebuie să-şi menţină relaţiile cu Rusia; asta pentru că este o alianţă cu un singur sens: SUA sunt obligate printr-un tratat să apere Japonia, dar nu au niciun motiv să limiteze înţelegerile cu India.
Problema mult mai mare este că doar o liberalizare drastică şi curajoasă a economiei Indiei – şi o refacere a autostrăzilor şi reţelei electrice – poate face India un partener viabil pentru Japonia, atrăgând mai multe investiţii din partea firmelor din Japonia. Deşi aparţin celei mai organizate ţări de pe planetă, aceste firme au voinţa de a opera în ţări neorganizate – ele sunt puternice în America Latină, de exemplu. Dar India, acum, nu este nici organizată, nici neorganizată; mai degrabă este o ţară dezorganizată într-un mod minuţios, care îi frustrează pe japonezii care vor să investească. Promisiunea cea mai importantă a lui Modi a fost că va rezolva această problemă, asigurând dereglementarea sectoarelor cheie ale economiei şi o mai bună organizare.
Este încă un motiv pentru care conducerea lui Modi este cea mai bună oportunitate pentru a ajunge la creştere economică – fără de care nu se poate scăpa de sărăcie şi nu există posibilitatea de a ajunge din urmă China.
Cât priveşte interesul special al premierului pentru construcţia de autostrăzi, care ar fi raţiunea construirii unei autostrazi de la Calcutta la Hanoi dacă drumul s-ar deteriora masiv imediat ce trece de frontiera indiană?
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a fost oaspetele de onoare la parada de Ziua Republicii, anul acesta. Tokyo speră acum şi aşteaptă o vizită a lui Modi, care ar începe cu ceremoniile obişnuite şi apoi ar continua în spatele uşilor închise, fiind prima dintre mai multe sesiuni de lucru, ce poate fi extinsă pentru a-i include pe toţi membrii viitoarei coaliţii. Între timp, Dieta japoneză pregăteşte o modificare a constituţiei, pentru a permite participarea la “apărarea colectivă” ce ar putea fi propusă de tratatul viitoarei coaliţii. Cât priveşte SUA, este bine ca Washingtonul să nu participe direct la acest proiect; îi poate sprijni mai degrabă individual pe membrii coaliţiei.
Aceasta este important, pentru că, în timp ce se ceartă pe Ucraina, atât SUA, cât şi Rusia nu pot decât să se bucure la apariţia unei coaliţii asiatice care ar redresa balanţa Washingtonului şi a Moscovei cu China. De aceea SUA au sperat, împreună cu alte state din lume, într-o victorie a lui Modi şi în transformările pe care el le-a promis.
Text apărut pe openthemagazine.com
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.