Săptămâna Sfintelor Pătimiri

Nimeni în viaţă nu poate evita această săptămână, nu o poate scoate din viaţa lui pentru că nu poate să nu trăiască în această săptămână.

Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, cunoscută ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, a început în Duminica Floriilor, respectiv la 1 aprilie anul acesta, şi se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv la 7 aprilie. Aceasta este cea mai aspră săptămână a postului, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post.

Caracteristică acestei săptămâni este slujba Deniilor, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare. Deniile sunt rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Prin caracterul şi conţinutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, săvârşite seara. Luni şi marţi, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învăţături ale Domnului. Miercurea Mare aminteşte de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. În Bihor şi în Maramureş, este numită şi Săptămâna Neagră, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro. Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.

Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă şurile, se scoate nămolul din şanţuri, se face curăţenie şi în grajdul animalelor. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, notează site-ul www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.

Joia Mare reiterează patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei. În această zi, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. În Joia Mare se prepară, de obicei, copturile pascale: pasca şi cozonacii şi se roşesc ouăle.

Vinerea Mare este zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. În această zi nu se lucrează şi nu se fac nici copturi pascale. Este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre şi i se mai spune Vinerea Patimilor, Vinerea Paştilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Seara, lumea merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este aşezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioşii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferinţa prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii. La sfârşitul slujbei, se înconjoară biserica cu Epitaful, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică.

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem. Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere, în care pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac, peste care aştern cel mai frumos ştergar din casă. Înainte de miezul nopţii, lumea porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

În ziua de Paşti, gospodinele schimbă ştergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi. Copiii se trezesc dis-de-dimineaţă şi pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roşii şi bănuţi. Mai întâi merg băieţii şi apoi fetiţele, pentru că, după credinţa populară, este bine ca în ziua de Paşti să-ţi intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor şi bogăţie.

Legat de tradiţiile populare, iată ce spunea remarcabilul etnolog Irina Nicolau în Ghidul sărbătorilor românești.

“Eu nu am să uit, redau repede o imagine pe care o port de aproape 50 de ani în mine – nu aveam chiar cinci ani, dar, mă rog, o port de multă vreme în mine – când copil de la Bucureşti, din perioada anilor ’50, am plecat într-un sat din Transilvania şi am nimerit întâmplător în casa morarului în prima zi de Paşti. Şi acolo erau coşuri cu sute de ouă vopsite, sute de ouă, şi zeci de cozonaci mari şi colaci pe masă. Şi era o opulenţă, aş spune acum, ardelenească, o clipă am crezut că sunt în rai, pur şi simplu, m-a buimăcit. Şi, deci, Ardealul face lucrurile mai cu haznă.

Îndrăznesc să spun că Regatul, pentru care am foarte mare simpatie, face uneori lucrurile mai subtil, mai tors. Nu întâmplător Brâncuşi e din Regat. Practic, diferenţele acestea zonale exprimă nişte trăsături mai generale ale zonelor. Şi Ardealul este gospodar, este atent pentru detaliu mai concret. Şi, în orice caz, a avut un uriaş avantaj sub raportul conservării sărbătorii Paştelui.

Joia Mare din Săptămâna Patimilor este foarte însemnată. Se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoarsă. Pe unele pur şi simplu le fură, le frige şi le mănâncă. Când Joimăriţa nu se manifestă explicit, o fac, pe alocuri, colindătorii: ei controlează torsul, îşi bat joc de leneşi şi chir ard fuioarele netoarse.

Nu se lucrează în această zi. Se face, în schimb, borş. Borşul din Joia Mare ţine tot anul. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic, adică nu va fi bun de treabă, până în anul următor. Fetele fac iar vrăji, ca să fie plăcute băieţilor.

Pentru morţi se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate. Pe lângă foc se aşează scaune , se pune pâine cu vin, se tămâiază. În această zi morţii se pregătesc să vină pe pământ, aşa că trebuie să fie ajutaţi şi primiţi bine. Pe morminte se varsă apă şi se pun lumânări şi aşchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca şi cântă:

Toacă tocănelele

În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roşii se numesc merişoare. Cele cu modele se numesc, de la o zonă la alta, ouă împistrite, încondeiate, scrise, pictate (pictate cu ceară), muncite, chinuite. Legendele despre ouăle de Paşte sunt foarte numeroase. Primul ou încondeiat de încercare se numeşte cearcă. Se vopsesc şi ouă negre dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar: brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, roata carului, mânecă sucită, floarea Paştelui, brăduţul, cercelul doamnei, lintea, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, grâul câmpului, calea rătăcită, fluturul, peştele, păianjenul, laba gâştei, aripioara, berbecele, unghia caprei, urechile iepurelui, creasta cocoşului, laba broaştei, laba racului, laba cârtiţei, inelul ciobanului, cârja, steaua, fluierul ciobanului, pălăria neamţului…

Ouăle muncite nu se dau de pomană- nu le primeşte Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înşiră pe aţă şi se pun la icoană. Scrisul ouălor se plăteşte. Femeile mai pricepute îl fac şi pentru alte case. Se plăteşte pe claie. O claie numără 30 de ouă. Numai oul roşu se duce la câmp; el se păstrează peste an ca să te apere de farmece.

Există şi o rânduială a ciocănitului. Se crede că oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paşte se întâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocneşte capul cu capul şi dosul cu dosul. În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanţă ) ţine oul şi cel mare îl ciocneşte: Hristos a înviat!, Adevărat a-nviat!. Se ciocneşte şi pe luate – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să i-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat şi uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înălţare.

De Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, când te scoli, e bine să calci pe un obiect de fier. Pe cel care ţine în această zi în această zi post negru nu-l mai doare capul. În Vinerea Mare nu se seamănă, că n-ar creşte nimic.

Pasca este coptura Paştelui. Pasca e rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Faţa copturii se împodobeşte cu aluat răsucit şi la mijloc se face o cruce. Cojile de la ouăle folosite pentru pască sunt aruncate pe o apă curgătoare. Înainte să pui pasca în cuptor, faci cu lopata pe pereţii cuptorului semnul crucii, spunând:

Cruce-n casă,/Cruce-n piatră/Dumnezeu cu noi la masă,/ Maica Precesta pe fereastră.

În noaptea de sâmbătă, după ce toate pregătirile s-au încheiat, după cântatul cocoşilor de la miezul nopţii, oamenii se primenesc să meargă la biserică. Se spală pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, o monedă de argint şi busuioc. Pun haine noi şi curate. Iau cu ei o pască şi ce mai vrea fiecare şi se duc la biserică. Acasă rămân numai neputincioşii. După ce preotul anunţă Învierea şi le dă lumină, oamenii se îmbrăţişează. Se întorc cu lumânarea aprinsă acasă şi o sting de grindă, desenând acolo, cu fum, semnul crucii.

Se reîntorc în zori, când pasca este sfinţită în curtea bisericii. Cei mai mulţi pun sub pască o deseagă în care găseşti: ouă, slănină, brânză, cârnaţi, unt, sare, făină, piper, usturoi, busuioc, tămâie, sineală…( până şi sineală! )

Masa pentru Paşte se aşează cu grijă. Morţii mănâncă din pomenile care se fac pentru ei: ouă roşii, colac, caş şi miel”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.