Poftim de compară Socoteala lui Iohannis: Sărbătoarea Votului versus Sărbătoarea Paștelui!

Avocatul Gheorghe Piperea îi ironizează sâmbătă pe guvernanți în legătură cu îndemnul de a merge la vot, amintind ce declara președintele Klaus Iohannis cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an – când ne aflam tot în plină epidemie de Covid – și ce mesaj a transmis acum, cu ocazia alegerilor.

„Pentru ca votul să nu fie viciat sau fraudat, oamenii normali trebuie să vină la vot în număr mare. Nu vă temeți, cei care v-au aruncat în șomaj sau faliment pentru “o simplă răceală”, cei care v-au interzis să mergeți în biserici sau cimitire, cei care v-au pus botnițe copiilor în școli, cei care v-au torpilat salariul minim pe economie, pensiile, alocațiile copiilor, salariile și drepturile de consumatori, vă spun că sunteți în siguranță. Domnul Arafat însuși vă spune că puteți merge la vot chiar dacă aveți temperatură – veți fi primi care vor vota, cu condiția să purtați mască.
Nou-normalii, recte, cetățenii “noii normalități” de care vorbește domnul Iohannis necontenit, nu au motive să vină la vot. E clar că o să iasă candidatul “meu” și al statului paralel. Se rezolvă cu tabletele și softul sts și cu sutele de vize de flotant aranjate pe fiecare secție în parte de feblețea voastră, “noul” politician – deci stați acasă, stimați eroi. Sau mergeți la un barbecue, la distanță socială de secția de votare. În felul ăsta, poate ne ajutați să scăpăm de oroarea “noului” București…”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook, alături de imaginea de mai jos.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

25 de Comentarii

  1. Prea multi romani ii acorda prea multa atentie acestui ESCROC ORDINAR, DOVEDIT DE JUSTITIE, PARTICIPANT LA TRAFIC DE COPII, CONFORM PROPRIILOR DECLARATII, HOMOSEXUAL INRAIT, DUPA ATITUDINEA DE LA REFERENDUMUL PT FAMILIE.

  2. MERGETI IN NUMAR MARE LA VOT ROMANI, PENTRU CA VI SE PREGATESTE CEVA !! NOI VOM CARANTINA ROMANIA, ASA CA DUPA CE VETI VOTA, VOM DEMARA NISTE AMPLE ANCHETE EPIDEMIOLOGICE, INTRUCAT FIECARE SECTIE DE VOT VA AVEA CONTAMINATI! SI IACA ASA, NU VETI MAI FI LIBERI PANA LA ANUL, CAND, ATUNCI CAND VETI IESI DIN INCHISORI VETI FI INSOTITI IN PERMANENTA DE DRONELE 5g, CARE VA VOR TRANSMITE DATELE SI LOCATIA LIVE ORIUNDE SI ORICAND CU PLACERE. MASCA O VETI PURTA PE NAS SI PE GURA INCLUSIV IN TIMP CE DORMITI! COPIII SUNT AI STATULUI, PENTRU CA STATUL ESTE MAI MULT DECAT O MAMA. VOI PARINTII NU VETI PUTEA REALIZA NICIODATA CE POATE STATUL SA FACA PENTRU COPIII VOSTRI. DORMITI LINISTITI. DE MANCARE NU VA MAI FI, DAR POATE VETI MAI GASI NISTE SPIRT, IN LOC DE BERE. AH SI DA, UITASEM !! SPALATI-VA PE CREIERI ! PARDON…PE MAINI.

  3. ha ha ha :))
    Daca ai ghinionul sa ai o temperatura mai mica decat media, ai belit carasul.
    Stai la coada pana iti vine rau, ca prioritate au aia cu temperatura mai mare.
    Pacaliciul asta de Iohannis duce in derizoriu insasi specia din care facem parte, pare o forma primara a Inteligentei Artificiale, probabi primul model realizat pe cand calculatorul era cat Casa Poporului si procesa cat un ceas cu 7 melodii

  4. Piparus Viteazu si Florea Infloritu(poveste pentru copii-fragment)
    …………………………
    „Acum biata văduvă nu mai avea nici un copil, nici o bucurie, nici o mângâiere, nici un ajutor; rămăsese singură ca cucul. Multă vreme o fi tot plâns, biata de ea, multe nopţi le-o fi petrecut fără somn şi zile fără mâncare, dar în urma urmelor îi întări Dumnezeu inima şi începu a-şi veni în fire. “Să mă sodomesc e păcat de moarte, trebuie să trăiesc şi necăjită, cum am trăit în bine până aveam bărbat şi copii” îşi zise văduva şi prinse a mai lucra câte ceva şi a mânca, să nu se omoare cu foamea până mai are zile.

    Într-o dimineaţă, cum mătura prin casă zicând rugăciunile, iată vede un bob de piper jos, şi se pleacă de-l ridică, şi-l pune pe masă. Dar bobul se durdulică de pe masă şi iară cade jos. Ea, ca muiere strângătoare, nu lasă să să prăpădească nici un fir de piper, deci se pleacă şi, ridicându-l, îl bagă în sân. Firul cel de piper nu stă în sân: cum, cum nu, destul că şi din sân iese şi cade chiar înaintea ei. Ea iară se pleacă şi-l ridică de jos şi-l bagă în gură, şi zicând rugăciunile îl scapă pe grumaz la vale. Din minuta aceea văduva prinde grea şi la nouă luni face un drag de fecior de să mai fi avut doi ochi să te uiţi la el. Ea chemă pe preotul satului, îl boteză şi-i puse numele Pipăruş-Petru, căci dintr-un fir de piper era zămislit”
    ………Cititi restul aventurilor Avocat Piparus Viteazul cel ironic de ne da pe spate,pe http://www.piticipenet.ro

  5. Va inchipuoti ce panou publicitar urias super iese? Pe fundal mecla celor 5-6(paratrantorul+hArafat+hOrban+hVela+hRafila+hTurcan) si cu imprimarea acestui text copiat din articol, specificat de mine? Citez:
    „Pentru ca votul să nu fie viciat sau fraudat, oamenii normali trebuie să vină la vot în număr mare. Nu vă temeți, cei care v-au aruncat în șomaj sau faliment pentru “o simplă răceală”, cei care v-au interzis să mergeți în biserici sau cimitire, cei care v-au pus botnițe copiilor în școli, cei care v-au torpilat salariul minim pe economie, pensiile, alocațiile copiilor, salariile și drepturile de consumatori, vă spun că sunteți în siguranță. Domnul Arafat însuși vă spune că puteți merge la vot chiar dacă aveți temperatură – veți fi primi care vor vota, cu condiția să purtați mască.”
    Cu certitudine castigau alegrile plus multa dragoste ssini hrana in congelatoare per toata viata! Sunt vorbele lor, nu e nicio facatura, trebuiesc puse la vedere sa isi aminteasca cetatenii de cine sunt adorati!

  6. Uite si la asta, acum se viseaza avocat.
    Adevarul este ca pute fiecare postare a text cacaniu scris prin sediile securistilor.
    Plin de mizerie sufleteasca, fara un dram de constiinta, Jardan Jegardean Durex este reclama perfecta pentru prezervative.
    Nu folosesti, uite ce iese!!
    *Acesta este un PAMFLET si trebuie tratat ca atare, nu cenzurat, ca sarmna-n cur si alte porcarii postate de aceasta hidosenie nu sunt cenzurate!

  7. Bou mai e, Doamne! Asta nici de COVID nu se imbolnaveste, de lene. Cat de tampiti au fost ai de-l alesera?!

  8. unulaltul si daca ai ghinionul sa ai o temperatura mai mare decat media, te asteapta izoleta dupa colt.

  9. Pe Pereti sunt numai Stampile , cu Votat ! Vad numai Stampile pe Pereti ! Asta inseamna , Mergeti la Vot ! Si punem Stampila pe Vot , nu pe Pereti !

  10. Parafrazare dupa Scufita rosie- Povesti corect politic de adormit copiii
    @ Avocat Jardan Durais – Jagardel tipă, nu pentru că ar fi fos înfricoșat de predispoziția aparentă a covidului spre travesti, ci din cauză ca virusul îi invadase intenționat spatiul personal si accelerat. Țipetele lui fură auzite de un tehnician de combustibil lemnos, care se napusti in cocina securistă, unde remarcă mintenaș comportamentul inadecvat al virusului cu cap de bou si stele pe umar globaliste si se pregati sa intervina, pentru a-l elibera pe Jagardel si a-i da posibilitatea să participe la slujba de investire a terorismului medical cu față mascată și cioc progresist,multifunctional și multicultural. Când ridică securea să lovească nemilos, intre coarne, virusul si să-l trimită în lumea celor care protestează, Jagardel zise: Și ce ai de gând să faci, cetațene ? Ti se pare normal să dai buzna aici ca un PSD-ist de Neardenthal, să-ți fâlfâi arma și s-o lași să se exprime în modul cel mai barbar posibil, in fata unui biet mutant care abia-și mai duce zilele, ajutat fiind de un sobor de sponsori generosi, care doresc sa-și pastreze anonimatul?

  11. Și apoi, cum îndraznești să presupui că un # rezist nu e capabil să-și regleze singur conturile din paradisurile fiscale cu un covid aliat, venit cu bune intenții ca sa ne salveze Guvernul de pepsiglasuri surdo-mute și prompteriste, cu accente de copii cu cerinte educative speciale? La auzul discursului motivational BLM-ist, covidul, foarte slab mobilat intracaranian, sări în bratele lui Jagardel, îl sărută pe obrajii mascați de globalist travestit cu gen incert dar corect politic si-i propuse sa intemeieze un camin pentru pensionarii cu pensii speciale, rezistenți la virusi și care doresc să traiascăn în armonie și avantaj reciproc cu el. Și uite așa cei doi au trăit până la adânci batranețe, intr-o simbioză perfectă, deranjati doar de glasurile LGBTQ-istilor care doreau să li se impartașească și lor experiența noii ordini mondiale virusate, cu viruși incerti sexual, afroamericani neomarxisti și fluizi în zilele de post negru.

  12. Domnule Jardan Durais
    Nivelul intelectual al unora dintre cititori nu se ridica dincolo de biata stampila pesedista. Doar cei elevati pot intelege mesajele dumneavoastră subtile. Va apreciez foarte mult.
    Al dumneavoastră Tica

  13. Asa ati ales,asa aveti.Cel mai mare „PROFESOR”de fizica suplinitor si care nu stie nimic.A facut meditatii!!! Cu cine?Cred ca a facut meditatii el cu cineva,care sa-i spuna cum sa falsifice documente si sa FURE sase case,cum sa participe la traficarea de copii romani in calitte de sofer si translator,cum sa reactiveze o organizatie NAZISTA-GEG-prin FDGR-ul condus la nivel national chiar de el,cum sa recupereze bunurile prierdute de organizatia NAZISTA-GEG_-condamnata si la procesul de la NUREMBERG,cum sa faca NAVETA un TRADATOR de tara cu zeci de masini,cum sa ne ferim de o simpla gripa,care facea ravagii in toata lumea si ne povatuia ca la PASTELE ORTODOX sa stam in casa,etc.etc.Asa ati ales asa avem!Diaspora lui iubita nu este lamurita nici acum ce JIGODIE a ales.UN VENETIC,care nu-l intereseaza poporul roman,unul care in stare de urgenta a trimis si plina pandemie, SCLAVI ROMANI,la cules de SPARANGHEL in GERMANIA unde are parintii si alte rude,unul adus la putere prin DEZERTAREA lui ANTONESCU in care am avut mare incredere,ca duce PNL mai departe,dar care a fost santajat si tras pe linie moarta,adica la casare,pentru ca trebuia sa vina la putere ALOGENII.Acest NEONAZIST,KLAUS WERNER IOHANNIS,face tot posibilul sa ajungem in DICTATURA LUI. O sa ne trezim intr-o zi ca DIZOLVA PARTIDELE,ca nu mai recunoaste CONSTITUTIA ,ca ex regele CAROL al II-lea,avand aceeiasi origine si ne declara COLONIE.Da acum va indeamna sa mergeti la vot,ca poate votati PNL-ul si are aceiasi putere.Dar daca nu are majoritate tot pe FIUL SECURISTULUI IMRE ORBAN o sa-l numeasca prim-ministru? Imre Orban a fos cel mai SADIC OFITER DE SECURITATE in BRASOV si mai ales impotriva romanilor.Folosea metode de INTEROGARE,imposibil de IMAGINAT.Da mergeti la vot dragi romani,dar ATENTIE cu cine VOTATI!Acest partid PNL,face de ras ISTORICUL partid PNL al BRATIENILOR.

  14. @Tica catre Jardan- Al Capone dumeavoastra, pe veci si-n veci vecilor. Amin. Domne miluieste-i, apara si-i păzește de duhul necurat, de toata ispita, de tot raul ce misuna prin preajmă lor si Ca Un Iubitor de oameni, iarta-le lor toata greșală care au savarsit-o cu cu cuvantul, cu gândul si cu fapta. Amin.

  15. Rene, acum ai suferit o mutație și ești Marius? Nu ești capabil nici măcar sa compui o poveste. Nu cred ca ai depășit nivelul submediu prin școală. Nu te pune cu mine, eu, la olimpiada am ajuns pana la faza pe sector. Vezi-ți de imnurile tale PSD-iște.

  16. Radem noi,dar scroafa e moarta in cotet..Astia sunt in stare sa puna cate o ambulanta si o masina de militie la fiecare sectie de votare,pentru ,,binele ,,nostru.In realitate pentru intimidare,care e mai slab de inger o va rupe la fuga inapoi la casa lui.Probabil vom avea parte de ,,romanii mei,,luati cu japca la spital pentru o ,,banala gripa sezoniera,,pentru testare.Pai degeaba ,,eroii din prima linie,,au primit pomana guwernului de 500 de euro si militenii salarii marite si bastoane nou-noute?Imediat ,pardon..de indata ,dupa vorba unuia,,romanii miei,,se vor trezi cu injectia in fund si bastonul pe spate daca il apuca tusea sau isi sufla nasetele in public.La spital ,printre ,,eroii in halate albe,,pana le vine testul covid la ,,romanii miei,,au toate sansele sa se infecteze pe bune.Maine e momentul adevarului.

  17. @Jardan – cum adică nu crezi? Creatorul de opere monumentale are certitudini, nu îndoieli.
    Ps. Cand ai ajuns la faza pe sector, erai in alta faza. Acum circuli cu o faza scurta si cu o una standardizata si precis direcționată.

  18. 🙂 Auzi la el!
    A ajuns la faza pe sector :)))
    Olimpic mare Jeagardean asta, nu-mi spune..era la traforaj viteza!
    Mai baiatule, puti de la o posta a postac, mai era un agramat sinistru ca tine pe Digi care baga texe scrise la partid.
    Eu sunt sigur ca nu esti capabil de nimic, cum ai putea fi daca te prostituezi pe 50 de bani!
    Mai lasa luptele pe aici, poate se plictisesc oamenii si primesti de nu mai poti sa duci, stai in banca ta si rezuma-te la copy/paste

  19. TYP Ce a tradat?Cuvinte grele spuse de un postac prost informat de la A 3.Ia vezi nu cumva ai febra ?

  20. Imi place sa ma joc cu voi astia de la Cotidianul. Sunteti usor de pacalit. Sariti ca inecatii cand nistorestii va arunca laturi .Dar e comic citind analizele voastre pe nimic. Veniti cu niste aberatii de tot rasul. Ba baieti, un nimic nu poate fi analizat.Cotidianul este un ziar al ridicolului si al nimicului.Dar na, trebuie si voi sa va asociati cu ceva. Conspiratiile din capul vostru doar aici vi le puteti deversa. Va regasiti intre voi .Stii ce va aduna aici? Ura,invidia, frustrarile,temerile de conspiratii si nerealizarile voastre personale.

  21. Ai dreptate!!!!!!! Iar @costi un spalat pe creier, sau mai bine spus fara creier!

  22. Am auzit că poți să-ți dai joc masca la vot, să-ți vadă mecla securistul de serviciu. Nu e problema de infectare cu covrig, a zis Tătaru! Dar ia fa acest exercițiu într-un troleu sau la Kaufland, sa vezi ce ți-o iei! Eu am sa fac altfel – mă ,,protejez” prin neprezentare la vot, așa cum m-au protejat și ei când nu m-au lăsat să merg la înviere în noaptea de Paști, afară, la miezul nopții! Hai sictir, cu alegerile voastre măsluite!

  23. Eu nu postez!!! Rene cu harneala ta de 2 bani esti dauna totala… Tica este un nume banal!!!! Altul este numele meu…Rene! imputi campul cuantic, subtil, energetic, diamina numita cadaverina te caracterizeaza….Dl Durais, eu nu mai postez.. M-am convins ce specimene are Varanul in ograda! Unii se uita cu nesat la latrina 3, altii posteaza ca papagalii la infinit….Asta este Romania secolului XXI unde cinci milioane jumate de oameni bine pregatiti au intins-o…..Rene tu si cinspe milioane de naivi ca tine esti condus/condusa in viata de functiile elementare, sex, mancare, parasiimpaticul la tine este rege…Ce functii cognitive….Intindeti mana dupa un pumn de malai dat de potentatii zilei!! La domniile voastre obrazul este mai gros decat cauciucul tractorului..Nu am eu si multi ca mine asteptari de la domniile voastre! Sunteti niste capatani goale, de care isi bate joc si cine vrea si cine nu vrea… Dl Daurais NU POSTEZ NIMIC REFERITOR LA DVS…

  24. Că veni vorba…
    A plasat JARDEL DARIUS DURAIS versuri scrise de Eminescu, care îi vin ca o mănușă președintelui Iohannis.
    A insistat cu versurile la patru articole diferite, ceea ce ar trebui să inspire și să îndemne românii la postări inteligente.
    Înfrângerea lui NiCUSOR DAN, va fi înfrângerea lui Iohannis, a lui Orban și a serviciilor.
    Dacă nu vă place FIREA, e ok, anulați votul!
    Dar ieșiți la vot, votați PENTRU oameni dedicați oamenilor, sunt în toate partidele.
    Un vot masiv este cu dus și întors pentru arafații lui Iohannis: un vot masiv se falsifică mai greu…
    Numărul de pozitivi COVID poate crește, semn de nechibzuință din partea Guvernului Iohannis, sau va rămâne în marja zilelor trecute, semn că raportările au fost din burtă.
    Alegerile de azi despart apele.
    Este de așteptat o revoltă a pensionarilor, a părinților care au copii cu alocații vămuite de Guvernul Iohannis cel fără de urmași, a cadrelor didactice umilite de același guvern criminal, care le refuză asistența medicală bolnavilor cronici garantată de Constituția călcată cu furie în picioare de PROMPTER PREȘEDINTE…
    Să iasă la vot cei disperați că nu găsesc în farmacii EUTHYROX,SIOFOR, toți cei mințiți că vor avea tablete la copiii care au interzis la învățământul gratuit și obligatorii, să iasă la vot nevoiașii ce-și culcă copiii flămânzi…
    Votul de azi poate fi bulgărașul ce va deveni avalanșă până la Parlamentare și va da semnalul unei renașteri naționale.
    Participați la vot, COVIDUL există, dar suntem mulți și puternici!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.