Sărbătorirea lui Ermil Pangrati, părintele școlii de arhitectură din România

Una dintre personalitățile remarcabile ale tehnicii și culturii din țara noastră a fost profesorul inginer Ermil Pangrati. Numele său a fost dat străzii pe care se află în prezent Televiziunea Română.

Din păcate, puțină lume își mai amintește astăzi de omul Ermil Pangrati și opera sa, nici chiar unii din televiziune.

Considerăm, de aceea, că facem un act de dreptate publicând pentru prima oară, în ziarul Cotidianul, o imagine inedită – sărbătorirea lui Ermil Pangrati, în aprilie 1912, la Hotelul Bulevard, cu prilejul numirii sale ca ministru al lucrărilor publice.

Atunci un impresionant număr de arhitecți i s-au alăturat în semn de recunoștință pentru crearea și dezvoltarea învățământului arhitecturii românești. Se cuvine să-i amintim pe marii arhitecți Ion Mincu și Grigore Cerkez. Dar și pe Nicolae Mihăescu, Ștefan Iliescu, Toma T. Socolescu, Constantin Iotzu, Eracle Lăzărescu, Ion D. Traianescu, Statie Ciortan, Ștefan Balosin, Arghir Culina, A. Vârnav și alții.

Ermil Pangrati
S-a născut la Iași, în ziua de 21 iulie 1865, ca fiu al colonelului Gavril Pangrati și al Eufrosinei Cuza, vara domnitorului.
Primele studii și o parte din studiile universitare le-a făcut la Iași, tot timpul fiind în fruntea generației lui. A trecut apoi la Paris, unde a înfruntat examenul de intrare la Școala de Poduri și Șosele. A reușit al doilea și a absolvit strălucit această școală. A cules tot ce a putut prinde mintea lui în metropola luminii, fiind multă vreme în tovărășia lui Ionel și Vintilă Brătianu.

Revenit în țară, este angajat inginer la Direcția Generală a Căilor Ferate, lucrând la Craiova și apoi la Iași.În 1894, după un concurs memorabil, a fost numit profesor de geometrie descriptivă la Universitatea din București.

Având ajutorul lui Spiru Haret, cu foarte modeste mijloace a susținut, timp de 30 de ani, Școala de Arhitectură căreia avea să-i dedice cea mai mare parte din activitate și sufletul său. A pus bazele învățământului de arhitectură din țara noastră, menit să aibă o deosebită importanță în evoluția noastră culturală. În anul 1897, devine decan al Facultății de Arhitectură, iar apoi între 1911-1912 și 1923- rector al Universității din București.
A fost ministru al lucrărilor publice în Cabinetul Carp.

Din activitatea sa a rezultat construcția celor două monumente ale culturii românești: clădirea Academiei de Arhitectură și clădirea Universității București.
Un om de principii ca profesorul Ermil Pangrati nu putea abdica de la un sistem al vieții pe care i-l definise cultura. Ponderat și plin de sobrietate, precis în concluzii și elegant în expunere, el a trasat în viața politică aceeași figură frumoasă pe care o așternea multicolor la o lecție de descriptivă.

O tragedie bruscă a închis însă pentru totdeauna lumina ochii săi, iar întunericul i-a învăluit gândurile. Ermil Pangrati a părăsit această lume în septembrie 1930.
Iată și câteva date din viața și opera arhitecților prezenți la această sărbătorire.

Ion Mincu (1852-1912)
Personalitate de frunte a arhitecturii românești de la răscrucea veacurilor 19 și 20, fondatorul curentului neoromânesc.
El studiază la Școala de Poduri și Șosele din București pe care o absolvă în 1875. Pleacă în Franța în 1877 unde învață la Școala de Arte Frumoase din Paris, obținând diploma în 1882. După o lungă călătorie de studii din Spania până la Constantinopol se instalează în 1884, în București unde își deschide un birou de arhitectură.
A fost membru fondator în 1891, apoi președinte al Societății arhitecților români. Între anii 1896-1908 este profesor la Școala Superioară de Arhitectură.
Cele dintâi lucrări „Bufetul” de la Șosea (azi Restaurantul Doina) 1889-1892, și Școala Centrală de fete 1890-1892 – marchează nașterea arhitecturii neoromânești, cu toată persistența de atunci a tendințelor eclectice. Amintim că „Bufetul” a fost inițial proiectat pentru pavilionul românesc de la Expoziția Universală din Paris 1899.
Lui îi datorăm Palatul de Justiție din București, Palatul administrativ Galați, Banca Comerțului Craiova dar și restaurarea unor monumente precum Biserica Stavropoleos.
Se stinge din viață la 6 decembrie 1912.

Grigore P. Cerkez (1850-1927)
A fost un inginer și arhitect român, de orientare eclectică și neoromânească, dar și un restaurator de monumente.
Profesor la Școala Superioară de Arhitectură (1892-1926) și la Școala de poduri și șosele București (1913-1918).
Este autorul unor lucrări deosebite printre care amintim: clădirea Școlii Superioare de Arhitectură (azi Institutul de Arhitectură I. Mincu), Palatul Academiei de Studii Economice, Casa I. Niculescu Dorobanțu din str. Lt. Lemnea, dar și al unor restaurări de monumente remarcabile precum Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș.

Nicolae Mihăescu
Se naște la 3 martie 1863, la Târgoviște. Studiază la Școala de Poduri și Șosele din București (diplomat 1887) și la Școala de arte frumoase din Paris. Întors în țară se afirmă atât ca restaurator de monumente istorice cât și ca profesor la Școala de Arhitectură între anii 1898-1934.
Printre lucrările sale remarcăm: clădirea actualului Minister al Educației și Învățământului, Biserica Boteanu-București, Tribunalul din Târgoviște și Giurgiu, dar și restaurările făcute la Mănăstirile Agapia, Văratic, Neamț.
Se stinge din viață la 20 decembrie 1934.

Constantin Iotzu (1884-1962)
Studiază la Școala superioară de arhitectură din București pe care o absolvă în anul 1909.
Din opera sa reținem: Casa Corpului Didactic din București, Biblioteca Centrală din Iași, Hotel „Excelsior” Sinaia, Casa armatei din Brașov, Biserica Sf. Elefterie București și altele.

State Ciortan (1876-1940)
Important promotor al arhitecturii neoromânești, fiind un discipol al lui Ion Mincu. profesor ani buni la Școala Superioară de arhitectură, a fost și președinte al Societății arhitecților români între 1929-1933.
A proiectat și construit numeroase sedii pentru Administrații financiare.
Este autor al Palatului fostei Vămi a Poștei (azi un sediu al Ministerului Afacerilor Interne), Palatul Imprimeriei Statului (azi Arhivele Naționale) și altele.

Ion D. Traianescu (1875-1964)
Urmează cursurile Școlii Superioare de arhitectură pe care le absolvă în anul 1902. Lucrează ani buni la Comisia monumentelor istorice, dar și ca profesor la Facultatea de arhitectură (1920-1940).
Este autorul Palatului Ligii Culturale (azi Teatrul L.S. Bulandra), Casei Autonome a Monopolurilor, Catedralelor din Timișoara, Craiova, Turda, precum și numeroase locuințe ieftine în cartierul C.A.M.

Toma T. Socolescu (1883-1960)
Studiază la Școala Superioară de Arhitectură pe care o absolvă în anul 1911. Își începe activitatea în orașul natal devenind arhitect șef al Județului Prahova. Este profesor la Facultatea de Arhitectură din București între 1922-1947.
Reținem din opera sa: Banca „Creditul Prahovei” Ploiești, Camera de Comerț din Ploiești, Liceele de băieți din Câmpina și Buftea, numeroase Case de raport (pentru încheiere) din București și Sinaia.

Prof. ing. Niculae Noica

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.