Schema cu care un polițist câștiga bani din accidente

poliția română

Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a fost reţinut de procurorii DNA, o parte dintre acuzaţii fiind legate de provocarea intenţionată a unor accidente în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA.

Conform unui comunicat de presă emis, joi, de DNA, procurorii anticorupţie de la Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 noiembrie, a inculpatului Marius Manea, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Mureş, Poliţia Municipiului Târgu-Mureş-Biroul Rutier, acuzat de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (4 infracţiuni); înşelăciune, fals intelectual, fals în declaraţii, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (toate săvârşite în forma autoratului, complicităţii sau participaţiei improprii, în total 46 de infracţiuni).

Totodată, a fost reţinut în acest dosar şi M. M. V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune (4 infracţiuni), fals în declaraţii (2 infracţiuni), complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracţiuni) şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În perioada 2021-2024, inculpatul Manea Marius ar fi desfăşurat operaţiuni de cumpărare-vânzare autovehicule şi piese ale acestora (22 de situaţii), reprezentând acte de comerţ în scopul obţinerii de profit, incompatibile cu funcţia, atribuţia şi însărcinarea pe care acesta le îndeplinea, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară. Activitatea infracţională a inculpatului ar fi vizat cu preponderenţă cumpărarea de autoturisme din afara ţării, pe care ulterior le vindea pe piaţa auto second-hand. Unele dintre aceste autoturisme ar fi fost folosite de inculpatul Manea Marius la provocarea intenţionată de accidente rutiere, în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA. În majoritatea cazurilor, inculpatul Manea Marius ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului M. M. V., precum şi de sprijinul altor persoane”, spun anchetatorii.

Aceştia arată că accidentele simulate ar fi avut loc în diferite oraşe din România, între care Târgu Mureş, Braşov, Alba Iulia, Turda, dar şi în Germania.

„Foloasele obţinute de către inculpatul Manea Marius de pe urma dosarelor de daună aprobate de către societăţile de asigurări sunt estimate, la acest moment procesual, la suma de 150.000 lei. Cu titlu de exemplu, în luna iunie 2023, inculpatul Manea Marius ar fi indus în eroare cu intenţie, prin mijloace frauduloase, o societate de asigurări, cu ocazia instrumentării unui dosar de daună, declarând în mod neadevărat că tamponarea intenţionată a autoturismului Audi A7 deţinut de inculpat şi un alt autoturism ar fi fost un eveniment neprevăzut. În urma acestor demersuri efectuate de către inculpat pentru a repara pe banii societăţii de asigurări diverse daune survenite în timp ale autoturismului mai sus menţionat, societatea asiguratoare ar fi virat inculpatului suma de 33.140 de lei”, explică DNA.

Totodată, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, inculpatul ar fi folosit informaţii nedestinate publicităţii referitoare la datele personale ale unor persoane (pe numele cărora erau înmatriculate diverse autovehicule), informaţii pe care acesta le-ar fi obţinut în virtutea funcţiei, prin verificarea bazelor de date, şi pe care acesta le-ar fi divulgat unor persoane apropiate pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, spun procurorii.

Cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş şi I.G.P.R. – Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Târgu Mureş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

7 Comentarii

  1. Azi vedem nu doar politisti care sunt complici cu clanurile interlope, ci chiar ei insisi sunt infractori……[Rumburak]

  2. NU că aș aproba Hoțiile. DAR să cîtigi DOAR 30 000 de Euro pentru AșaCestiiPenibile. Vai de El în Pușcaria. Dar, Acest CAZ ridică GRAVE Interogașiuni despre DIFERENȚELE Uriașe de Venituri din România ȘI din Lume și care NU sunt JUSTIFICATE de Rezultatele CAPITALISMULUI Liber la Furat.
    De AICI și Amploarea IMENSĂ a Corupției.
    ADICĂ Ăia că trăiască preCUM Regii și IO să trag Măța de Coadă, riscându-mi și Viața ca POLIȚAI?
    SISTEMUL GREȘIT Social (Binomul Capitalism LIBER la Furat ȘI Dămăcracy CURVĂ) creează „Permanent și Ceas de Ceas” STRÂMBĂTATE Socială și – InContestabilde ImPlacabil – ȘI POLITICĂ.
    Ce VALABILĂ a rămas Ideea lui Lenin, Autorul ZICERII.

  3. COMPLETARE NECESARĂ
    Și măcar de ar fi DOAR Capitaliștii cu Bani GRĂMEZI, GRĂMEZI . Teoretic și Formal EI „CREEAZĂ” Bussinesses PLINE de Inteligență ECONOMICĂ, TOATE, NICIUN Rateu … …
    DAR Politicienii HOȚI ȘI AlțiiMaiDiscrtți, DAR PUTERNICI În FAPT au MultMaiMulți BaniGREEEEIIII decât Bieții Capitaliști …
    ASTEA CumLeExplicăSpecialiștii Economici, Politici, de Relații Internaționale, Gen ASE, SNSPA?
    NU LE explică.

  4. COMPLETAREA CONTINUĂRII NECESARE
    LE TAC.
    Oportun, să căștige ȘI EI.
    Ca să POATĂ TRĂI și A JUSTIFICA, TotCeMișcă-N-ȚaraASTA-Râul-Ramul ȘI APLICA Zicerea lui Voltaire din Romanul Satirico-Politic „CANDIDE”.
    „TotulEsteCelMaiBinePOSIBIL-ÎnCeaMaiBunăDintreLumi”.

  5. Un sistem mafiot care fura cetatenii si ii suprataxeaza merita sa fie furat. Valabil pentru toate mizeriile corporatiste, cat si de „stat” care paraziteaza Romania si Natia de 35 de ani. Cand tu distrugi patura de mijloc, cu sistem greoi si imposibil de folosit, obligand oamenii sa foloseasca „calculatoare” si „tehnologie”, pe care nici macar voi nu o stapaniti, pentru ca cere bani periodic pentru completarea sistemului, v-ati facut abonamente la buzunarele amaratilor, j e g u ri l or, supraimpozitarea proprietatii, distrugerea fermelor si a traiului oamenilor la tara, in timp ce aparatul parazitar se mareste pe zi ce trece, fiind platit prin imprumuturi externe, in carca romanilor, vorbesti de furt si scheme? Ipocriti ordinari! Romanii au ajuns la limita supravietuirii in Tara lor, bogata si frumoasa, ticalosilor!

  6. Ce-a ajuns Romanistanul, o adevărată republică bananieră. Am călătorit în tari mult mai sărace din Africa, în care polițiștii (si oamenii în general) sunt infinit mai cinstiți decât mioriticii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.