Ministerul Educaţiei a anunţat luni că marţi, 28 ianuarie, vor fi în continuare închise şcolile din Capitală şi mai multe judeţe.
Ministerul precizează într-un comunicat în ce judeţe sunt închise şcolile marţi.
– cursuri suspendate integral în Bucureşti şi alte 12 judeţe: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea;
– cursuri suspendate integral în judeţele Buzău, Giurgiu şi Brăila, cu excepţia grădiniţelor din oraşele Buzău şi Giurgiu, care rămân deschise pentru a veni în întâmpinarea părinţilor, şi cu excepţia unităţilor de învăţământ din oraşul Brăila, care rămân deschise;
– cursuri suspendate parţial în 5 judeţe: Bacău (cu 3 unităţi închise), Botoşani (cu 3 unităţi închise), Dâmboviţa (cu 46 de unităţi închise), Suceava (pentru 5 unităţi de învăţământ există probleme de acces pentru o parte dintre elevii care vin din alte localităţi, dar aceste unităţi rămân deschise), Vaslui (cu 26 de unităţi închise, cu două mai mult, decât situaţia înregistrată până la ora 13.00).
Totodată, Universitatea din Piteşti, Universitatea Valahia din Târgovişte, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), ultimele două din Bucureşti, au decis suspendarea activităţii didactice programate pentru ziua de marţi, 28 ianuarie. Precizăm că Universitatea din Bucureşti, ale cărei activităţi au fost suspendate în cursul acestei zile, îşi va redeschide porţile, începând de marţi, 28 ianuarie.