Lume multă la „Galateca”. Final de an aniversar, în care Humanitas vă aşteaptă din nou cu cărţile deschise, la o nouă sărbătoare a cărţii. Editura a serbat 20 de ani de existenţă, având ca motto „Trăieşti atâtea vieţi câte cărţi ai citit”. Peste 400 de titluri din rafturi, peste 50 de titluri noi, zeci de bestselleruri, cărţi audio şi primele e-bookuri. Recent, Editurii Humanitas i-au revenit „Trofeul Gaudeamus” conferit de public, cât şi locul I. Până duminică sunteţi aşteptaţi în fiecare seară la lansări de carte şi colecţii noi, sesiuni de autografe, dar şi la evenimente pentru cei mici.
Cultura de elită
Colecţia „Academica”, în noua ei formă, reprezintă un proiect realizat cu ajutorul elitei culturale din ţara noastră. Prin ea, Humanitas omagiază orice efort onest de cunoaştere şi investigare în ştiinţele umaniste. În cadrul duelurilor academice s-au întâlnit profesorul Mircea Flonta, de la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, autorul studiului „Darwin şi după Darwin”, Bogdan Mincă, specialist în studii de filosofie şi greacă veche al Universităţii din Freiburg, care a vorbit despre volumul său, „Scufundătorii din Delos. Heidegger şi primii filosofi”. Paralela este ilustrată cu o anecdotă: „Se spune că Euripide i-a dăruit lui Socrate cartea lui Heraclit şi că, după un timp, l-a întrebat cum i s-a părut. Acesta a dat un răspuns în doi peri, care suna cam aşa: ceea ce am înţeles e minunat. Presupun că ceea ce nu am înţeles e la fel de bun. Totuşi, cred că e nevoie de un scufundător din Delos pentru a explora întregul. Heidegger nu a explicat niciodată această anecdotă despre cartea lui Heraclit, dar a deschis un orizont de interpretare care permite, credem noi, o înţelegere încă mai profundă a ceea ce înseamnă un scufundător din Delos”.
Sorin Lavric face parte din prima generaţie asupra căreia Noica şi-a pus pecetea indirect, lucru reflectat şi în volumul lansat recent, „Cele 10 eseuri”. „Fără ingredientul acesta al «gândirii», Lavric ar fi împărtăşit soarta scriitorilor talentaţi şi inculţi, care mor patetic în ograda metaforei şi în sintaxă. Cultura filosofică l-a salvat de perspectiva înecului în propriile-i cuvinte şi l-a învăţat declinarea ideii şi arta de a face ca fiecare propoziţie să poarte în ea zvonul unui gând”. Incitante şi aserţiunile pline de culoare ale lui Liviu Bordaş, referitoare la cartea sa „Apaşul metafizic şi paznicii filosofiei”. În lucrarea de acum despre Nae Ionescu dovedeşte o exigenţă documentară, fără patimă, fără să fie apologetic, într-o investigaţie polemică de clasă. La întâlnire, criticul Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea”, s-a lansat într-un dialog avizat şi savuros în acelaşi timp. Dintre alte studii lansate, amintim „Cartea experienţei. Heidegger şi hermeneutica vieţii”, în care Gabriel Cercel, specialist în fenomenologie, intră el însuşi în jocul pe care îl descrie, făcând ca Heidegger să rămână viu după analiza lui.
Denisa Comănescu, Cristian Tudor Popescu, Irina Horea şi Florin Iaru
„Am încercat să vorbesc despre colecţia «Academica» şi la Târgul Gaudeamus, unde am dat o adevărată probă de oratorie. O investigaţie polemică depre Heidegger în timp ce se cântă «O, sole mio»”, şi-a început pledoaria Gabriel Liiceanu. „Aici ne vom simţi ca în Paradis, deoarece nu este vorba despre lansări, ci de o serie de întâlniri cu oameni care iubesc cărţile. Invitaţii mei din această seară vin din două tabere. Unii sunt reprezentanţii gândirii abstracte, cei care cred în forţa conceptului, cei care cred în cercetarea făcută cu mijloace rafinate, cei care poartă mai departe cartea academică, cei care fac cultura de performanţă a unei ţări şi alţii, care sunt duşmanii gândirii abstracte, aşa cum este răzvrătitul Sorin Lavric, care are studii avansate de filosofie, a scris cărţi de specialitate, a tradus din Heidegger. În mare parte suntem aici heideggerieni, wittgensteinieni, oameni cu formaţie în istoria religiilor. Şi nu ştiu dacă o punte este posibil de aruncat între aceste două lumi. Fiecare dintre cei prezenţi îşi va face câte o pledoarie. Pe de altă parte, Dan C. Mihăilescu, care «păstoreşte» toate cărţile acestei ţări, în aceste zile tocmai a terminat un volum, elaborat cu mai mulţi autori, intitualat «Cărţile care ne-au făcut oameni». Trebuind să scriem unii dintre noi câteva pagini, am fost obligaţi să evocăm tipuri de cărţi care există pe lumea asta. Ceea ce m-a izbit în paginile acestui volum sunt modelele culturale care au stat la bazele formării fiecăruia dintre noi. Unul dintre ele este cel formulat de Constatin Noica, când a vorbit despre antrenament şi cultura de perfomanţă. Sunt termeni sportivi pentru a vorbi despre cărţile care fac cultura umanistă de elită a unei ţări. Toate operele din colecţia «Academica» sunt rezultatul acestui model al culturii de performanţă. În această cultură visată, Noica spunea ceva de o enormă cruzime. Ca să poţi câştiga o medalie de aur la un concurs olimpic de gimnastică, concurenţii sunt pregătiţi din copilărie şi sunt scoşi din viaţa obişnuită, din copilăria lor şi ghidaţi în aşa fel încât să o obţină. Cărţile sunt răspunsul la această teorie. Iată reţeta lui Noica. De citit în fiecare dimineaţă între 100 şi 150 de pagini din cărţi uşoare, iar din cele mai grele, cum ar fi Kant şi Hegel, câte 50 de pagini. Colecţia «Academica» a reuşit să strângă în ultimii ani o serie întreagă de cărţi, rezultat al unei cercetări de vârf. Aceste volume pe care le-am publicat, într-o nobilă haină grafică, fac parte din tot ce se produce mai frumos în cultura de elită, de performanţă din România”, mărturisea, în timpul acestor discuţii despre elite şi filosofie, Gabriel Liiceanu.
Autori şi cărţile lor minunate
Un alt eveniment a fost lansarea noii colecţii a editurii, „Viaţa cuvintelor”. Volumele „101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create” de Marius Sala şi „101 cuvinte argotice” de Rodica Zafiu au fost comentate de autori (care au oferit şi o sesiune de autografe) şi de criticul literar Dan C. Mihăilescu. În domeniul beletristicii, „Bestsellerurile Gaudeamus” au prilejuit întâlnirea cu Ioana Pârvulescu, având ca subiect „Cartea întrebărilor”, cu Radu Paraschivescu, autorul romanului „Fluturele negru”, şi cu Ana Blandiana, venită să-şi prezinte cel mai recent volum, „Patria mea A4”, cărora li s-a alăturat actriţa Oana Pellea. Cei fascinaţi de clar-obscur şi de cutezanţele baroce îi spun „pictorul nopţii eterne”. Bigoţii încremeniţi în prejudecăţi îl numesc „Antichristul picturii”. Viaţa lui e ea însăşi un tablou în culori tari. Michelangelo Merisi, zis Caravaggio, ajunge la Roma la sfârşit de secol XVI cu gândul de a zgâlţâi temeliile unei arte în care vede prea mult manierism şi prea puţină pasiune. Acest personaj contradictoriu, când nesuferit, când generos, amant şi duelgiu, este adorat de unii şi blestemat de alţii, amestecă fanfaronada şi introspecţia, violenţa şi iubirea, talentul şi desfrâul. În mintea lui prinde contur ideea unui tabou, răsărit dintr-o obsesie. Un fluture negru, o creatură pe aripile căreia stă scrisă povestea unui destin. „Fluturele negru” este un roman despre măreţie şi eşec, despre sublim şi grotesc într-un oraş al cărui nume citit pe dos este „Amor”.
Ioana Pârvulescu, în „Cartea întrebărilor”, scrie cu bucurie despre literatură. Autoarea şi-a ales 24 de destinatari din lumea românească de azi şi într-un şir de scrisori le-a adresat cele mai neaşteptate întrebări, cum ar fi: Mai avem azi un Maiorescu? Ce primeşte Caragiale de la epoca lui? Ce visa Macedonski? Cum se împacă literaţii cu muzicienii? Mai ţine azi teatrul lui Sebastian? Cere inteligenţa şi bunătate?… O carte care leagă în moduri diferite literatura şi viaţa. „Intenţia mea este una de explorator: să ajung în punctele cele mai înalte sau mai ascunse ale textului literar şi să le fac accesibile oricui are bunăvoinţa de a citi. Voi încerca să fiu şi ghid, şi arheolog, şi reporter de la faţa locului. Nu-mi propun să limitez teritoriul cercetat: autori români sau străini, clasici sau contemporani, poezie sau proză, eseu sau teatru. Iar cititorii vor fi invitaţi să participe la acest schimb de opinii”, declara autoarea.
Către seară, actori, autori şi editori s-au întreţinut pe tema audiobookurilor: Irina Petrescu, Răzvan Vasilescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu.
Între preţuri de criză şi autori de Nobel
Un alt eveniment s-a centrat pe colecţia „Humanitas Fiction”. Nume sonore ale literaturii universale, opere apreciate de cititorii de pe toate meridianele au făcut obiectul discuţiilor susţinute de Alexandru Şahighian, Cristian Teodorescu, George Volceanov, Irina Horea, Elisabeta Lasconi, Andreeea Răsuceanu, Denisa Comănescu. „Seria de autor” include romane de Herta Müller. După „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” au urmat „Leagănul respiraţiei” şi „Călătorie într-un picior”. Publicat în 1989, „Călătorie într-un picior” este primul roman scris de ea după ce a părăsit România. O carte despre alienare, căutări şi mai ales despre singurătate. Cronicarul de la „The New York Times” scria: „O carte superbă. Conştiinţa cea intimă a Irenei, în care politicul a devenit cu totul personal – este magnific redată în aceste pagini”. Tot în această serie, J.M. Coetzee, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2003, semnează „Epoca de fier”, considerată Cartea Anului 1990 în Marea Britanie de „Sunday Express”. Romanul împleteşte, cu subtilitate şi umor reţinut, tragedia personală cu dramatismul unei epoci marcate de rasism şi de violenţe sociale şi politice din Africa de Sud. „Un roman scris impecabil, ironic, plin de tensiune şi suferinţă, pur şi simplu uluitor”, comenta „Los Angeles Times”. „Cai în galop”, cel de-al doilea roman din tetralogia „Marea fertilităţii”, capodopera lui Yukio Mishima, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul „Mishima, o viaţă în patru capitole”. După romanele „Zăpada de primăvară” şi „Tumultul valurilor”, „Cai în galop” este marele testament literar al lui Mishima.
„Walkiriile” este un roman surprinzător şi plin de mister, ce evocă o uluitoare experienţă umană şi spirituală, survenită în viaţa autorului, Paulo Coelho. „Walkiriile gravitează în jurul unui om care vrea să-şi schimbe viaţa şi să-şi împlinească un vis: va merge în Deşertul Mojave, unde speră să-şi întâlnească îngerul călăuzitor, reuşind astfel să se cunoască pe sine şi să înţeleagă lumea. Departe de vâltoarea vieţii de zi cu zi, se află un tânăr Maestru al Tradiţiei şi un grup de femei războinice, Walkiriile, care cutreieră călare deşertul. Ele îl vor ajuta pe Paulo să-şi împlinească visul. O călătorie interioară care-i va pune pe el şi pe femeia iubită la încercări sentimentale, dar îi va călăuzi spre adevărata Dragoste şi Cunoaştere.
Ioana Pârvulescu şi Gabriel Liiceanu
Un interesant volum Lev Tolstoi, „Despre Dumnezeu şi om”. Ultimii ani ai vieţii îl găsesc pe Tolstoi la moşia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar şi propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autorităţile laice şi cu cele ecleziastice. Aici, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu şi oameni, iar „Jurnalul” care l-a însoţit permanent e spaţiul unde pune întrebări infinite, unde caută să se înţeleagă şi să se exprime altfel decât o făcuse în romane. „Sunt totul şi nimic. Sunt totul când am conştiinţa că sunt o fiinţă spirituală, inseparabilă de fiinţa întreagă şi îmi manifest această conştiinţă prin iubire. Sunt nimic când am conştiinţa că sunt corporal, separat de fiinţa întreagă. Viaţa e transferul conştiinţei din spaţial şi temporal în nonspaţial şi atemporal”, scria Tolstoi. Alte volume care cu siguranţă vor fermeca cititorii sunt „Rabbit e bogat” de John Updike, „Ultima ieşire spre Brooklyn” de Hubert Selby jr., dar, mai ales, o recentă apariţie: „La umbra rodiului” de Tariq Ali. Este primul roman dintr-un cvintet al Islamului, povestea prăbuşirii Granadei arabe, a violentei intruziuni a catolicilor spanioli în lumea musulmană, guvernată de propriile legi. Într-o atmosferă impregnată de o senzualitate latentă, în adierea rodiilor ce aprind cerul înserării, dramele personale ale unei familii se întâlnesc cu cele ale marii istorii. I se alătură „Am ceva să-ţi spun” de Hanif Kureishi, „Anul iepurelui” de Arto Paasilinna, „Cartea neliniştirii” a lui Fernando Pessoa, „Să nu pronunţi noapte” de Amos Oz.
Mario Vargas Llosa face parte dintre acei puţini scriitori ai lumii care sunt capabili să creeze lumea din nou. Premiul Nobel pentru Literatură 2010 i-a revenit scriitorului peruan pentru „cartografierea structurilor puterii şi pentru francheţea imaginilor prin care a descris rezistenţa, revolta şi înfrângerea individuală”. Editura Humanitas a lansat de-a lungul anilor nenumărate volume purtând semnătura acestui mare scriitor: „Oraşul şi câinii”, „Paradisul de după colţ”, „Rătăcirile fetei nesăbuite”, „Peştele în apă”, „Tentaţia imposibilului”, „Chipuri ale răului în lumea de astăzi”, „Caietele lui Don Rigoberto”, „Casa Verde”, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?” Sunt în curs de apariţie şi alte volume ca „Orgia perpetuă”, „Războiul sfârşitului lumii”, „Istoria lui Mayta”, „Sărbătoarea ţapului”, „Visul celtului”.
Istoria şi politica promit câteva seri interesante, dacă ar fi să amintim numai întâlnirea lui Lucian Boia, Adrian Cioroianu, Vlad Russo, în jurul cărţii semnate de primul, „Tragedia Germaniei şi Franţa, hegemonie sau declin?”. În seria „Istorie contemporană”, un volum despre „Abdicarea Regelui Mihai. Documente diplomatice inedite” de Mark Laszlo Herbert construieşte din secvenţe de o mare elocvenţă, dar şi de mare dramatism, filmul unei abdicări, în care vorbeşte despre jocurile de culise din ţară şi din emigraţie, dar şi despre eschivele şi neputinţa politicienilor occidentali în faţa înaintării sovietice în România. La sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, România se afla aproape cu totul în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Un singur obstacol se mai afla în calea comunizării: un suveran tânăr şi iubit de popor, care părea pregătit să domnească în cadrele unei autentice monarhii constituţionale. Regele avea de înfruntat atitudinea categorică a unui guvern agresiv şi neezitant, susţinut de tupele sovietice şi atitudinea ambiguă a guvernelor occidentale.
Neagu Djuvara
Nu putem să nu amintim numele lui Neagu Djuvara, autorul unei splendide saga a strămoşilor lui, Grădiştenii, sub titlul „Ce au fost boierii mari în Ţara Românească?”. Fără tăgadă, aşa cum reiese din minunata demonstraţie a autorului, istoria boierimii române atinge încontinuu istoria politică a Principatelor, deoarece marea boierime a jucat un rol foarte însemnat – ba chiar dominant în guvernarea ţării, dinainte de „descălecători” şi până la naşterea României moderne.
