Scrisoare deschisă către președintele CCR

Fundația Română pentru Democrație prin Drept cere revizuirea Hotărârii privind anularea alegerilor, printr-o scrisoare deschisă către președintele CCR.

Redăm textul scrisorii

Catre Curtea Constitutionala a Romaniei

Domnule Președinte Marian Enache

Subsemnata Fundația Română pentru Democrație prin Drept (F.R.D.D.), înființată în 1999 la sugestia Președintelui Comisiei de la Veneția, prof. Antonio la Pergola, care a fost și primul președinte de onoare al acesteia, vă solicită să luați act de Raportul Urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la anularea procesului electoral din România.

În primul rând, Comisia de la Veneția a reținut că nu ați indicat cu precizie încălcările de lege și nu ați prezentat dovezi. Așa zisele dovezi pe care le-ați invocat sunt acte declasificate, care nu asigură transparența și posibilitatea verificării lor.

În al doilea rând, reține comisia, părțile afectate nu au avut posibilitatea de a-și prezenta punctele de vedere și dovezile, potrivit vechiului principiu audiatur et altera pars.

In fotografia alaturata din anul 2018, la Universitatea Bucuresti, Dr. Dan Hazaparu (dreapta) – presedinte FRDD alături de Dr. Gianni Buquicchio – Președintele Comisiei de la Veneția(2018), Presedinte Emerit al Comisiei de la Venetia(2025)

În al treilea rând, Curtea s-a sesizat din oficiu, în baza unei dispoziții de competență extinsă, în temeiul căreia Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României și confirmă rezultatele votului. S-ar înțelege de aici că nu poate fi vorba de o intervenție a Curții decât în situații extrem de grave, ceea ce nu a fost cazul la primul tur de scrutin prezidențial.

În al patrulea rand, deși decizia se bazează pe utilizarea disfuncțională a tehnologiilor digitale și de inteligență artificială, aceste deficiente nu sunt direct legate de procesul electoral, ci de faza pregătitoare a alegerilor.

În sfârșit, deși decizia își propune să prezinte și să analizeze încălcările dispozițiilor legilor electorale, afirmă că a identificat un atac la adresa prerogativelor statului român ca urmare a influenței externe asupra procesului electoral, fapt care, adăugam noi, nu este în niciun fel probat.

Domnule Președinte Marian Enache, după cum cunoașteți, Comisia de la Veneția nu este o instanță care desființează decizii ale curților constituționale europene, rapoartele ei având o valoare de recomandare, dar în cei 35 de ani care s-au scurs de la înființarea Comisiei, nimeni nu și-a permis să ignore aceste recomandări.

În consecință, vă rog să procedați urgent la revizuirea Hotărârii nr. 32 din 6.12.2024, din oficiu, așa cum, tot din oficiu ați revizuit hotărârea prin care procedaserăți inițial la validarea primului tur al alegerilor prezidențiale. Nu mai așteptați alcove. Dumneavoastră ați introdus țara într-o criză politică profundă, tot dumneavoastră trebuie să o scoateți. Fiecare zi care trece ne duce spre haos, asta vreți? Pentru fiecare din noi vine o zi a responsabilității, nu numai morale, ci și penale. Faptul că îndreptați din proprie inițiativă o gravă eroare poate fi o circumstanță atenuantă pentru dumneavoastră.

Președinte F.R.D.D.

Dr. Dan Hazaparu

Recomanda 26
Author

24 de Comentarii

  1. @ tetea – tot cu bomfaierul pe cimpul de lupta ? Normal ar fi , cred eu, sa-ti faci tu un control psihiatric.Ca „intr-o tara normala” .

  2. aveti asteptari de la nemernici… slugile s-au executat, slugile nu au nici demnitate nici onoare! slugile nu sint libere, nu au liber arbitru si s-a vazut asta incepind cu presedintele, csat, servicii, cu ccr, cab, iccj si minunatul mainstream care slugareste la neomarxisti, globalisti si tatucu lor darth sidious -soros! dar fiecare secunda care trece ne apropie de deznodamint. iar toti golanii astia, care cred ca mostenesc lumea, se vor trezi in dungi… voi vreti boierie la nesfirsit si sa nu raspundeti pentru nimic… ha ha ha ha gata, ajunge! veti rapsunde pentru legi, pentru abuzuri, pentru oug, pentru imprumuturi pentru privatizari, devalizari, instrainari, retrocedari mai ales la optanti… nici nu va inchiputi ce vine. legea va avea aplicabilitate in trecut oriunde se va sesiza imoralitate, lipsa etica is integritate, tradare!

  3. @ Fiecare magistrat, candidat la magistratură are bagajul propriu de infracționalitate , moștenit prin moștenire genetică, pe care îl expune public pentru câștiguri , ca și Harap Alb cu Setilă, Fomilă , Gerilă, etc. ?

  4. Stiu si ei ce au facut . Nu pot da inapoi chiar daca ar vrea . Poate o modificare de plan, atunci da .Oricum , purceaua pare moarta in cotet , planul nu le-a iesit prea bine !

  5. Asta uraste poporul roman, vrea sa-l puna sa aleaga intre un es croc si o prompter.izda. Inteleg ca urati PSD/PNL/UDMR, dar ce aveti cu Romania ? Sa inteleg ca asta-i efectul neputintei in care ati fost adus brusc ? V-as da un raspuns, daca puteti intelege: Asa a vrut Inexistentul, cel mai de Sus !

  6. ‘Acești ipochimeni …. ‘ se așteaptă ca după un OUG care stabilește termene concrete pentru noi alegeri prezidențiale să se schimbe ceva??!!!

  7. In acest shah politic trebuie eliminat mai intai Nebunul. Fara Nebun Regina ramane fara aparare.
    Acuma, cine e Nebunul si cine e Regina? Nu cred ca-i greu de ghicit…

  8. Credeti voi ca impostorii de la CCR va baga-n seama?
    Cum credeti ca infractorii sunt sensibili la exigentele LEGII dupa consumarea unei lovituri de stat?

  9. Ar fi de tot Hazu a paru daca n-ar da cu paru amenintand CCR cu „consecinte juridice”, de parca ar fi procuror stalinist…Cam subred ONG-ul clonat in 1999 de Antonio la Baraca/Shandramaua sörosist-sovietica…Limbajul ALOGENULUI zici ca reda stilu lu marius ticacalosu tomlin Draga Radu Cpt cuore/Cuore…Gol lan, de se cara, dupa ce a stat de veghe, vorba lui Salinger cand nu secara se Stalin…

  10. din pac ate , re pet : din pacate -acesti oameni nu inteleg sa faca drepatea decit cu ajutorul pa rului .
    Ei fac parte dintr-o m a f i e – primesc banii la un clik distanta
    Rog nu mai cenz urati.

  11. @Elena Popa 1 spune:
    30 ian. 2025 la 16:40

    „Chiar crede cineva ,că CCR sa sesizat din oficiu,a primit directive direct de la stăpânii UE”

    Asta mai ridica o problema, chiar mai nasoala.
    Democratia LA COMANDA POLITICA a fost aruncata la gunoi odata cu voturile cetatenilor din urnele de vot. Nimeni n-a acuzat de frauda, nemultumirile exprimate la fel de secrete ca si dovezile in baza carora a dat CCR hotararea au vizat rezultatul. N-a castigat cine trebuia.
    Statul de drept la fel e la gunoi odata cu nerespectarea Constitutiei (si a altor legi) de catre chiar pazitorul Constituiei: CCR care a judecat inafara competentelor sale constitutionale. Si chiar mai rau, pe baza de sesizari si nu DOVEZI. Si fara drept de recurs…

    Dar astea sunt pierderi colaterale, important e sa nu piarda puterea cei aflati la putere. Ca inainte de ’90.
    Iar acuma mai au obraznicia sa ne cheme din nou la vot dupa ce cu voturile cetatenilor din urne de la turul 1 s-au sters la c.r.
    Si sunt sigur ca si urmatoarele alegeri vor fi anulate si repetate pana cand romanul indolent va pricepe si va vota omul Partidului, Statului si a centrelor de putere straine.

    p.s. mai exista varianta ca in cel mai democratic mod cei neagreati sa fie interzisi sa candideze. Ca legal nu e posibil fara o condamnare definitva a justitiei care sa retraga dreptul constitutional de-a fi ales nu intereseaza pe nimeni din conducerea Romaniei.

  12. În România se pot ignora recomandările Comisiei de la Veneția pentru că pe cei aflați ilegal la putere nu-i interesează consecințele internaționale pentru România ca țară ale acestei ignorări . Pe ei îi interesează doar:„noi am făcut tot ce ni s-a cerut, trebuie să ne apere”. Cum afirma un clasic încă în viață, deși aflat sub acuzare astăzi, la noi este o „democrație originală”.

  13. Într-o țară normală Kelin al vostru era la tratament psihiatric. De la emisiuni ca „Pastila de ras” am ajuns la „Pastila de tampenie”. Pe orice program tv te uiți, orice ziar deschizi primele informații sunt despre tămpeniile care le-a mai scos Kelin.

  14. CCR trebuie depolitizata.
    Ar trebui ca din CCR sa faca parte doar juristi specialisti in drept constitutional, alesi pe baza de concurs televizat in direct.
    Magistratii si politicienii nu au ce cauta in CCR. S-a vazut ca resping legile care le afecteaza veniturile astronomice si pensiile speciale.

  15. Nu găsim în Biblie, în cele 66 de cărți ale sale, că Diavolul s-a pocăit vreodată de păcatele sale sau că ar avea de gând s-o facă. De aceea Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca să distrugă lucrările Diavolului și, în final, să-l izoleze pentru totdeauna în pedeapsa veșnică. Nu tot așa stau lucrurile cu omul păcătos care poate fi iertat și repus prin Hristos într-o relație corectă cu Dumnezeu.

  16. Ce sa faca slugile astea asudate, carora le tremura chilotii? Daca nu ar fi slugi, poate ar face ceea ce trebuie; dar asa?

  17. Scrisoarea aceasta destupata este de o stupizenie pura, căci in dosul ei se află un Dracula de doi-bani-jumătate, adică un ipochimen beteag, candidat sigur la bulău.

  18. Intro tara normala,cu o democratie autentica (unde o mai fi asa ceva?),toate aceste jigodii ar fi fost măturate.

  19. Ce mai trepidație, ce mai fojgaiala, ce mai viermuiala! Terminati cu nevricalele si cu spectacolul ăsta de telenovelă. Știți foarte bine ca Vrăjitorul malefic din Oz-Mogoșoaia nu va mai candida. Ave!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.