Sculptând în dălţi

Preşedintele actual a compromis grav această dezbatere prin mediocritatea patentă a proiectului său de educaţie naţională.

Sculptând în dălţi

Preşedintele actual a compromis grav această dezbatere prin mediocritatea patentă a proiectului său de educaţie naţională.

Sub comunism, intelighenţia noastră politică a fost căsăpită în puşcării, iar cea care a crescut în afara puşcăriilor şi-a găsit scuze în faţa istoriei: n-am putut să fim eroi…

După comunism, intelighenţia noastră şi-a înnoit scuzele: să rămânem la uneltele noastre, la daltă şi la scris, nu avem vocaţie pentru viaţa politică. Dar, printre uneltele scrisului, câteva aveau deja tradiţia de a cerceta politicul şi realităţile imediate ale stării naţionale.

A urmat intelighenţia noastră tradiţia aceasta? Deloc. Şcoala românească a sociologiei cu adevărat sociale nu a fost urmată decât pe linia extrem de îngustă a sondajelor de opinie. Realităţile noastre se schimbau cu iuţeală, iar cunoaşterea lor calificată, sub metodologii diverse, nu s-a mai reconstituit. Dimpotrivă: calitatea învăţământului românesc se prăbuşea zi de zi în cataracte din ce în ce mai prăpăstioase. Nicio cercetare calificată nu a urmărit acest fenomen.

Când fenomenul a fost constatat, drumul înapoi, urcând cataracte şi cascade precum somonii, s-a arătat a fi ceva şi mai eroic decât am crezut că ar fi fost ca să ne opunem tiraniei comuniste. Peisajul după bătăliile nepurtate arată, azi, ca nişte bălţi de laşitate pe care nu mai avem chef să le recunoaştem a fi o fotografie fidelă a conştiinţei noastre naţionale.

Platon şi Aristotel de ar trăi printre noi, sculptând laş în dălţile gândirii în loc să le folosească spre a modela realitatea, ar simţi miasmele de baltă ce ne înconjoară şi s-ar oripila de propria lor vină pentru starea de putrefacţie a somonilor din istoria recentă a cetăţii noastre.

Nu poţi aduce reproşuri nimănui în chip individual că nu a îmbrăcat hainele eroismului nici în comunism, nici în libertate, dar le poţi aduce colectivităţii atunci când a ajuns într-un hal fără de hal, reproşându-ţi totodată ţie însuţi că ochiu-nchis afară înăuntru nu s-a deşteptat.

O senzaţie de „prea târziu” face acum metastază în cancerul conştiinţei naţionale şi nu apar cele individuale care să arate diagnosticul în pieţele publice: da, cu toţii purtăm vina îmbolnăvirii noastre sociale, în frunte cu noi, diagnosticienii acestui „prea târziu”…

Să o luăm de la zero nu poate fi niciodată prea târziu. Avem a constata că n-am putut să băgăm de seamă cum şcoala noastră a trădat ţelurile calităţii în favoarea cantităţii. Avem a constata că viaţa noastră politică s-a mafiotizat din prima clipă în care noi am început să sculptăm în dălţi. Ce avem de făcut? Să folosim dălţile pentru a sculpta în realităţi. Cum, dacă nu mai avem modele nici în învăţământ, nici în societate? Refăcând totul de la zero şi începând cu kilometrul zero al sistemului şcolar. Mai suntem noi capabili să cercetăm modelul Haret al unei reforme a şcolii? Mai suntem noi capabili să refacem conexiunile dintre şcoală şi un proiect de ţară? Suntem noi capabili să investim îndelung 10 la sută, din care 5 la sută să-i luăm din buzunarul nostru privat, în refacerea acestor conexiuni? Putem noi avea o dezbatere fără voci mediocre asupra acestor chestiuni?

Acum, din păcate, nu vom putea. Preşedintele actual a compromis grav această dezbatere prin mediocritatea patentă a proiectului său de educaţie naţională. Dar putem conştientiza dramatic că viitorul preşedinte al ţării ar trebui să fie chiar Spiru Haret.

Nu ar trebui decât să-l căutăm şi să nu-i cerem altceva decât să restaureze calitatea în învăţământul nostru şi conexiunile sale înţelepte cu societatea. Cu o singură condiţie: să putem cădea de acord că, în următorii 40 de ani, Ministerul Învăţământului are a fi ferit, prin lege, de rotaţia politică a cadrelor.

Da, un învăţământ stat în stat. Da, un învăţământ cu alocare de la buget, dar şi cu un fond extrabugetar. Da, un referendum pentru extragerea învăţământului din jocul politic şi pentru bugetarea sa mixtă. Da, peste 40 de ani, putem spera să avem cetăţeni cu virtuţi profesional-civice înalte.

Acesta este un manifest pentru adevăratul kilometru zero al renaşterii noastre.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Dar CIA ? CIA ne-ar lasa ? Cred ca nu. De ce ? Ca sa raspund ar trebui sa scriu cca. 3 pagini si nu am rabdarea necesara dar cred ca cine-i cat de cat informat stie de ce . Asa ca intai si intai trebuie asumata o discutie publica „Ce facem cu CIA”? Eiiii?(vorba lui Fintesteanu/Farfuridi)Se baga cineva ?

  2. Ce proiect pentru educatie poate face un amarat de suplinitor, la o scoala rurala? Sasul nu e numai prost, ci si nesimtit. Toaca banii tarii pe plimbarile saptamanale si pe activitati inutile. Merita gonit cu pietre. ..uie zmeule!

  3. Președintele României, Klaus Iohannis, a avertizat in repetate randuri Partidul Social Democrat că acesta este practic moralmente vinovat pentru moartea a zeci sau sute de români de coronavirus, prin crearea in mod artificial in parlament a unei crize sanitare si ca in general, punea bete in roate guvernarii PNL. Total eronat pentru ca azi insa s-a dovedit ca PSD nu este in stare sa creeze nici o majoritate in Parlament si deci tot ce s-a votat in perioada martie – septembrie 2020, s-a facut cu sprijinul parlamentarilor PNL, USR, PMP si altii ! S-a dovedit ca lucreaza impreuna si foarte coordonat. Punct.

  4. Iohanis va ramane cel mai minuscul presedinte al Romaniei din viitoarea o suta de ani numarata incepand cu Iliescu. Este un individ modest din orice punct de vedere l-ai analiza. Este un semiintelectual dotat cu o inteligenta discutabila dar ingamfat in baza convingerii sale reflexe ca este urmasul unei natii ‘superioare’. In realitate este mai mult ardelean din zona si forte putin sas din aduceri aminte. Nici nu este de comentat faptul ca de toate proiectele pe care i le-au imaginat sfatuitorii sai personali s-a ales pe rand praful. Exista foarte multi romani pregatiti de top in Romania adica acea elita de circa 10-20 % pe care o livrau scolile si pe vremuri dar si acum. Problema ca un mediocru ca Iohanis strict incadrat de altii ca el nu-i prefera la consultari este fireasca pentru unul ca el. Dar intrebarea ar fi, aceste elite ar accepta sa se intalneasca cu neamtul de mana a doua si cu sforarii acestuia?

  5. raspandacii navetistului care in 6 ani NU a initiat NIMIC,inafara de plantarea unor tufe , osedere la masa tacerii cu platonul la posesor,o sapca primita contra cost de la ala ce fuse debarcat ( o fi pastrat-o sau nu ? sa nu-l supere pe joe ?) in rest niste mazgaleli care au ramas aruncate prin depozitele de maculatura ! cat despre gluma sinistra cu ,,educatia,, o vedem de peste 6 ani in special acum cu scoli inchise,lectii online pe tablete care nu s-au fabricat nici in 2021!

  6. Klaun ; presedinte ….cred ca glumiti ,el poate fi comparat doar cu o gaura din covrig in materie de orice ,este un submediocru ,un increzut si un puturos ,intr-un cuvint un frustrat taranoi sas ajuns (impus de altii tocmai ca i se cunosc calitatile ,caci numai un lacheu patriHOT ca acest musiu poate sa executele ordinele primite intocmai si la timp) ca paduchele in fruntea Romaniei.

  7. E o roire de jardaneli,zmeiulici,tici,reneuri,spitfiroi,mariusici,justinagogi,marinoi,doine,ine,titirezi,etc., de nu le mai poti deslusi!Se repeta aceleasi postari ridicole, indiferent de articol,oricum nu au ce pierde
    Unii cad in plasa si, ca acest, „nosferatus”dau indrumari(de fapt corect era „nosferatu”,dar taranul e pe camp) sau Minodora alta culta, sau tot cel care posteaza da si replica :)))…
    Distractie maxima..

  8. Sa inchidem ochii si sa visam frumos cu dl Buduca! Este atat de frumos, atat de generos, visul!
    Ca sa se implineasca acest vis, ar trebui ca parintii de astazi sa constientizeze pericolele prezente si chiar daca s-ar intampla asa, din pacate, traim intr-o lume in care reperele sunt total bulversate.

  9. care ‘intelighenţia noastră politică’??:)))Clasa politica actuala este bucatica rupta din clasa politica inter-belica, merita ad integrum puscaria si clasa politica actuala, numai hoti si borfasi!Savanti, actori si scriitori nu fac politica si nu stau in puscarii la schimbarea de regim

  10. ,,batranii de azi”… baigui prostii bai rezist ras pe creierProbabil stai cu chirie. ..Vei sta in chirie toata viata ta Cu celalti am cumparat case cu ,,prima casa ”acum Catzu v a tras clapa Nu se mai poate nici daca lucrezi la uzina Lamborghini
    Cine urla la mineri bai zombi ..esti prost bai globalist LGTB

  11. Când te laudă Zmei și Jardani, este sigur că lucrurile stau invers. Ei sunt invers decât ținuta normală. Simple instrumente usrplus fără noimă! Se și vede, fiecare repetă placa din alte postări. Cu aceleași minciuni. Johannis, un modest suplinitor, dezorientat și fără vreo idee a făcut daune mai mari ca băsescu și-l va concura pe ceaușescu din faza finală. Nu a emis nici o idee, nu are nici o realizare în șase ani. Vorba unui parlamentar udmr – nu se poate explica alegerea unui ins care nu a realizat nimic și nu a promis ceva. Nu titlurile lipsesc dulapului, ci cultura, pregătirea, atașamentul. Restul este murdăria acestor ani.

  12. Batranii de azi sunt cei care urlau la mineri sa le arate unde se ascund studentii.Si nu Johanis,ci PSD isi bate joc de ei.Si tot PSD la acei batrani de bine le da pensii speciale.Mineriade nu a inceput de la Johanis, nici macar asta nu vrei sa o spui.Dar trebuie sa fie el vinovat,nu?

  13. Cine este PSD? Nu cumva fostul PDSR care a derivat din FSN? De ce nu recunoastem asta cum ca PSD e manjit cu sange nu doar de la mineriade ci si de la revolutie.In 10 august au incercat la fel.Trebuie sa inteleaga toti ca atata timp cat PSD este partid Iliescu nu va fi judecat.Trebuie facuta o corectura istorica.Nu este nici un erou iliescu, ci un criminal.Si veti vedea cum se linistest treburile in tara.Pentru ca de aici sunt tensiunile.Cei care tin cu ardoare sa mentina un comunism depasit si cei care au suferit atat la revolutie cat si la mineriade.

  14. Cel ma competent este acest iohannis care in 6 ani a facut prostii si a denigrat Romania cat alti alogeni in 50 de ani,care a sapat constant la temelia tarii noastre ,care a fost ,,ales” cu STSul ,care nu stie intrebarile de la referendumul sau dar stie sa denigreze tara si pe oamenii sai Care impreuna cu niste javre de ale noastre ,cozi de topor cum este acest Durais securist a facut un imens rau romaniei si imense deserviciiNu mai spun de banii luati de la gura copiilor si dati pe tancuri ruginite A inghetat pensiile si salariile dar a dat drumul la preturi Inghetav ar capul vostru de neghiobi si prost Fugariti lumea din tara cu bascalia voastra incompetena bai nazisi prosti Luati l pe presul vostru si plecati dracului in jungla amazonului Acolo puteti conduce in liniste haimanale drogateNu ne indemnati voi niste storfe straine sa plecam din tara noastra

  15. Cel mai mare si mai bun presedinte pe care l-au avut pana azi Romania,ramane acest Iohannis,modest profesor de liceu,fara titluri sforaitoare,doctorate copy-paste sau carti filozofale ..ca PNL este,in oglinda,PSD ,este o alta poveste,e materialul clientului…Asta e Romania,cine are pretentii,sa emigreze!
    Degeaba auzim acum,ca pământeani,muzica sirenelor,nu conving!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.