Radu Miruță, vicepremier și ministru al Apărării, asigură și interimatul de la Transporturi. Din acest rol, el a amânat scumpirea prețului călătoriilor cu metroul, conform B365, măsură semnată chiar la finalul mandatului de PSD-istul Ciprian Șerban. Creșterea prețurilor trebuia să intre în vigoare în 1 mai, dar a fost amânată pentru două luni.
Începând cu 1 mai, o călătorie cu metroul ar fi trebuit să coste 7 lei în loc de 5, conform ordinului de ministru care a fost publicat în Monitorul Oficial. Iar un abonament de 24 de ore, care acum costă 12 lei, ar costa 18 lei. Preţul unui abonament lunar creştea de la 100 la 140 de lei.
Club Feroviar scrie că marți a fost postat proiectul de ordin al ministrului privind modificarea aprobării creșterii prețurilor călătoriilor de metrou. În cadrul proiectului, Miruță justifică amânarea cu două luni a scumpirii.
„Acest lucru se justifică prin necesitatea evaluării de către Metrorex a efectelor modificării tarifare propuse în elasticitatea cererii, distribuția modală a transportului pe raza Municipiului București și asupra obligațiilor europene privind calitatea aerului, precum și a efectelor socio-economice asupra populației.”
Metrorex, pus să caute alternative
În aceste 60 de zile, Metrorex va trebui să ofere mai multe opțiuni pentru reducerea cheltuielilor instituției.
„Totodată, până la finalul celor 60 de zile, societatea Metrorex SA va furniza un plan de reducere de cheltuieli care să identifice acțiuni concrete, jaloane clare și efectele financiare de scădere a cheltuielilor pentru fiecare din acțiunile identificate, plan ce va avea un rezultat de cel puțin 10% reducere a bazei de cheltuieli și se va derula pe nu mai mult de 6 luni”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Totodată, ministrul interimar cere un studiu pe impatul pe care o nouă creștere l-ar avea în societate. Biletul de metrou a crescut în 2025 de la 3 la 5 lei.
„Societatea Metrorex S.A. va realiza un studiu de impact al acestor creșteri în contextul puterii reale de cumpărare a populației, luând în calcul atât evoluția salariului mediu, cât și nivelul inflației pe întreaga perioadă. Astfel, Metrorex va identifica obiectiv gradul de suportabilitate a creșterii tarifare propuse și efectele socio-economice la nivelul populației.”
„Ghinion!” Fostul ministru PSD al Transporturilor, despre scumpirea tarifelor la metrou înainte de demisie
Ciprian Șerban, fost ministrul social-democrat al Transporturilor, a semnat chiar la finalul mandatului scumpirile semnificative la biletele de metrou. Noile preţuri se vor aplica de la 1 mai. Preţul unei călătorii creşte de la 5 la 7 lei. Iar cel al unui abonament lunar, de la 100, la 140 de lei.
Acesta spune că este vorba de ghinion, nu de o acțiune planificată să cadă la final de mandat. Șerban a spus, conform Mediafax, că decizia fusese luată de Consiliul de administrație al Metrorex.
„Ghinion, cum ar spune un clasic în viață, ghinionul meu pe final meu de mandat. De ce? Pentru că acolo aveam o decizie și o asumare a Consiliului de Administrație și a Consiliului de la Metrorex”, a răspuns Ciprian Șerban.
Fostul ministru susține că a încercat mai multe variante prin care să fie evitată creșterea prețului unei călătorii cu metroul.
„Am încercat tot felul de discuții cu dânșii, am încercat tot felul de variante să nu ajungem la această creștere. Nu se poate reveni la ea. Era cumva atributul meu să semnez acel ordin pentru că a urmat toți pașii în minister, ajungând la mine la mapă, trebuia semnat.”




Peste doua luni va fi lapte si miere. Da Bolojan birurile luate de la cetateni inapoi?
Usereistii astia sunt lipsiti de judecata, au starnit o avalansa a scumpirilor care genereaza taxa pe prostie numita inflatie. Romania este singura tara din UE in acesta situatie. Cand se scot masinile de maturat in politica a partidelor subventionate de glob.aligatorul Gyuri ?
Ca sa traduc pentru iobagi… userila de la „aparare” si interimar la „transporturi”, e ingrijorat ca bate vant de anticipate, si daca scumpeste metroul pierde si corporatistii si progresistele intelectuale, masa lor de voturi de la buciuresti
Orice marire genereaza inflatie, idi acestia de usereist n-au invatat inca ?