Se înmulțesc poligoanele și bazele serviciilor în jurul Capitalei

La câteva luni după ce SRI a lansat procesul de construcție a unei baze proprii la Comana, Giurgiu, o altă instituție din zona serviciilor, Serviciul de Protecție și Pază, a anunțat că pune la bătaie un contract de 147 milioane de lei pentru construcția unei baze în Popești, Ilfov.

Anunțul a fost publicat pe Sistemul Centralizat al Achizițiilor Publice iar investiția a fost denumită “Sistem integrat pentru intervenția la dezastre, urgențe și crize. Baza de operațiuni a SPP va fi construită de la zero, cu tot ceea ce presupune acest proiect, iar banii sunt europeni, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Conform anunțului, achiziția presupune realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor pentru construcția obiectivului de investiții ”Sistem integrat pentru intervenția la dezastre, urgențe și crize”, în conformitate cu prevederile contractului de proiectare și execuție.

De asemenea, implică prestarea serviciului de asistența tehnică din partea proiectantului pe întreaga perioadă de derulare a contractului, emiterea certificatelor de performanță energetică, realizarea instalațiilor de utilități în interiorul amplasamentului, inclusiv achiziția de utilaje, echipamente și dotări, precum și serviciile aferente pentru montarea și punerea în funcțiune a acestora. Lucrarea propriu zisă constă în realizarea mai multor clădiri cu funcționalități diferite, a rețelei de drumuri de acces precum și a unui circuit auto. Termenul de realizare a investiției (proiectare și execuție) a fost estimat la 35 de luni de la semnarea contractului. Ofertele trebuie depuse până la 12 noiembrie.

Această investiție vine după cea pe care a lansat-o UM 0466, din cadrul SRI, la Comana, Giurgiu, adică un poligon specializat de simulări și antrenament pentru intervenții în cazul dezastrelor de natură chimică, radiologică, nucleară sau pirotehnică (CBRNe).

Investiția a fost avizată de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe. Proiectul costă 88 de milioane de lei și va fi implementat în 3 ani, fondurile venind de la buget și de la UE, prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Cât provine de la buget și cât de la UE, nu se precizează.

„În acest sens, a fost identificată, cu o prealabilă justificare și documentare, soluția tehnică de implementare a proiectului prin dezvoltarea/modernizarea unui poligon specializat existent din incinta sediului Serviciului Român de Informații din comuna Comana, sat Grădiștea, județul Giurgiu, care asigură toate condițiile specifice necesare operaționalizării unei baze de pregătire. Baza de pregătire, care va fi supusă lucrărilor de investiții, va păstra funcțiunea inițială de poligon specializat, urmând a fi transformat prin reconceptualizare și tehnologizare într-o bază de pregătire CBRNe integrată, care să faciliteze antrenamentele specifice forțelor participante în condițiile existenței riscului CBRNe, prin realizarea unor funcțiuni și dotări specifice antrenamentelor, în scopul asigurării unei intervenții rapide și eficiente”, se arată într-un document guvernamental.

Pentru finanțare, Serviciul Român de Informații a analizat și identificat posibilitatea accesării fondurilor europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul Axei Prioritare 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor, Obiectivul Specific 5.2. – Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție, care vizează promovarea investițiilor pentru consolidarea capacității de reacție în caz de dezastre pentru a diminua pierderile umane și materiale”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Bineinteles „ca e nevoie in Romaniade asa ceva”, ca doar vedem in mai toate filmele americane, ce periculosi sunt teroristii si killerii astia periculosi, ce isi cumpara armele semiautomate si aruncatoarele de grenade de la dealarii din coltul strazii. Si doar stim cum si noi, se impusca interlopii peste tot prin tara, ca in Chicago-ul lui al AlCapone sau ca in Nasul lui Ford Coppola. Ca doar de aceea mai toti politicienii nostri romani au sute de bodygarzi si multe masini blindate la dispozitie, atunci cind se plimba de la vila la aprozar, sau cind isi duc copii la scoala (bininteles in interes de serviciu, cu diurnele si orele suplimentare platite).

  2. Planul e pus in practica fara nicio problema incat, in 2022-2023, Romania va fi un teritoriu al dansului strainez occi-eu, cetatenii deja fiind obisnuiti cu regimul obligatoriu „arestat la domiciliu” sau deja ….upssss!, nu mai spun! Se vede clar proiectarea acestei tari: forta si obligatii pentru executari si executii in toate, cetateanul ciuciu drepturi reale, o sa ne trezim cu urletul acestor japite ca cetatenii au decis sa vina si sa actioneze vesticii in tara!,..fereasca sfantul! Sunt cativa ani de cand scriu despre toate aceste actiuni traite si intampinate de cetatenii romani din tara care se dovedesc reale!

  3. Toate aceste investitii nu au decat o singura justificare: o cat mai eficienta pregatire a luptei impotriva propriilor romani. Este o noua dovada ca toti politicienii sunt la mana securitatii. Apropo, cati spioni si tradatori de neam au prins ‘magurenii’ in acesti 30 de ani? Jaful salbatic national din toti acesti ani pare sa fi fost facut cu ingaduinta SRI-ului.

  4. Cica: ” Baza de operațiuni a SPP va fi construită de la zero, cu tot ceea ce presupune acest proiect, iar banii sunt europeni, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.” Cum adica…infrastructura mare?!?!?! Atunci autostrazile, porturile, aeroporturile, etc. ce maiba sunt? O baza a SPP este „infrastructura mare”?? Nu cumva, acesti bani europeni puteau fi cheltuiti pentru altceva? Intreb si eu, asa…ca omul simplu si nestiutor!!

  5. ACOLO AR TREBUI DUSI FOSTII SECURISTI SI FOLOSITI PE POST DE TINTE.

  6. „Pentru finanțare, Serviciul Român de Informații a analizat și identificat posibilitatea accesării fondurilor europene nerambursabile…” Altfel spus, UE, Comisia Europeana investesc in Serviciile de informatii. Nu se vor accesa aceste fonduri doar ca sa aiba ” informativii” niste birouri mai noi, doar orice investitor se asteapta la un profit. Daca populatia autohtona va fi mai bine supravegheata informativ, atunci si prognozele UE vor fi scontate: exploatarea Romaniei, a resurselor ei naturale si umane poate continua fara probleme…

  7. Si cu cei noi ce facem? Ca sunt practic tot ceilalti. Sa inteleg ca esti un securist pe stil nou?

  8. Baze pentru antrenamente contra dezastrului “alegeri tutelate de servicii militarizate SRI și STS nu ne construiesc minumații sponsori pentru o societate deschisă? Deschisă spre ce? Bază de antrenament contra dezastrului alegerii în formă dublată unor președinți precum domnii Traian Băsescu și Klaus Iohannis nu s-a constrit? Bază contra atacului biologic la mintea rațională și național românească a românilor nu s-a realizat? Răspundul vajnici comentator e pușcare de vânt, râspunsul e pușcare de vânt!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.