Se minte iar! Declarații contradictorii cu privire la ora la care a aflat Voiculescu de cazul „Babeș”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că a aflat de incidentul de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală în jurul orei 18.30, însă secretarul de stat Andreea Moldovan afirmă că ministrul a fost la spital la ora 17.00. Raed Arafat a precizat că a fost sunat de Voiculescu după ora 18.00, semnalează agenția Mediafax.

Primul care a spus despre ora la care a aflat despre tragedia de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală, unde trei oameni au murit din cauza unei defecțiuni tehnice produse la TIR-ul ATI COVID, a fost chiar Vlad Voiculescu.

Cu foarte puțin timp înainte ca premierul Florin Cîțu și șeful DSU, Raed Arafat să înceapă conferința de presă de luni noaptea, Voiculescu a scris pe Facebook faptul că a aflat despre problemele de la spitalul „Victor Babeș” în jurul orei 18.30.

În timpul conferinței, Raed Arafat a oferit detalii pe ore despre modul în care a comunicat autorităților tragedia de la „Victor Babeș”. El a spus că deși a aflat în jurul orei 17.00, a fost sunat de ministrul Sănătății în jurul orei 18.00.

„Eu mai degrabă pot să spun că dânsul m-a sunat prima dată (Vlad Voiculescu – n.r.) și nu eu am sunat în alte părți. Eram în discuții să văd că situația este sub control. Dânsul m-a sunat dar după ora 18.00. M-a sunat și am explicat toată situația care este și în ce situație ne aflăm. Deja era anunțat și noi l-am informat până la ce nivel am ajuns, toate aceste aspecte”, a explicat Raed Arafat.

Întrebat de ce nu l-a sunat imediat pe ministrul Sănătății, Raed Arafat a spus că „dacă nu mă suna, sigur îl sunam. S-a întâmplat să mă sune el înainte să îl sun eu. Dar, oricum, eu obișnuiesc să sun și să anunț. De data asta, într-adevăr, nu am avut timp să sun și am fost sunat și am fost întrebat. Nu înseamnă că nu l-am informat, înseamnă că m-a sunat înainte să îl sun”.

Vlad Voiculescu nu a fost prezent la conferința de presă organizată la Palatul Victoria, la care au participat premierul Florin Cîțu și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Ministrul Sănătății nu a făcut declarații despre tragedia de la Spitalul „Victor Babeș” până la acest moment, singura reacție fiind postarea de pe Facebook, de luni noaptea.

Marți dimineața, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a spus că ministrul Vlad Voiculescu a fost la Spitalul „Babeș” în jurul orei 17.00, ceea ce contrazice afirmațiile atât ale ministrului, cât și pe cele ale lui Arafat.

„Vom oferi informații pe măsură ce le primim și noi. Vă dați seama că nu ascundem nimic. Este o situație tragică. Toată lumea comunică cu toată lumea pentru că e o situație absolut tristă. Vă dați seama că nimeni nu stă liniștit, doarme liniștit și se uită la televizor. Toată lumea este consternată”, a spus Andreea Moldovan.

O defecțiune la instalația de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeș a dus la decesul a trei pacienți, luni seara. Alți cinci pacienți au fost transferați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. Impostorul absolut minte precum respiră. Despre inventatele sale studii superioare vieneze, despre competențele proprii (inexistente, în fapt), despre țelurile lui prost ascunse de ocupant al unui fotoliu ministerial pentru care nu are nicio calificare, iar, acum, despre un detaliu esențial privitor la decesul tragic a încă trei cetățeni români internați în spital. Un spital pe roți, dar tot spital! Deces survenit din vina sa, fiindcă nu s-ar face – acum – de basme, mințind cu o râvnă, ce ar fi ilară, dacă nu ar fi vorba despre trei vieți curmate prin moarte violentă (aceasta fiind formula standard în astfel de cazuri anormale). Cu uriașă nerăbdare așteptăm ca sinistra aventură a celui de-al doilea său nemeritat mandat de ministru al Sănătății să înceteze, iar instituțiile abilitate să-l cerceteze, judece și condamne pentru isprăvile lui pe numitul Vlad Voiculescu, (încă) temut mahăr useristoplusist.

  2. De ce ma minti

    Spui doar vorbe-n vant
    Care ma fac sa plang
    Nu cred nici un cuvant
    Nu te mai ascult

    Cat vei mai continua
    Sa ma mai minti asa
    Mama ta nu ma vrea
    E impotriva mea
    etc(Liviu Guta)

  3. Ca esti criminal este obligatoriu să fii mimcinos, parșiv, inuman si idiot sadea.
    Ps. Cand esti Prompteristul statului paralel si al neomarxistilor lgbtiqisti pe langa toate calitățile, mai sus enumerate, e obligatoriu să fii vânzător de copii, tara, destine și viitor. A, da si mai e obligatoriu să fii mut si surd la durerea si disperarea unui popor. Face parte din scenariu salonului săsesc afumat cu crengi tinere smulse, de tortionari, din trupul țării.

  4. Ministrul Vlad Voiculescu are studii in strainatate si o mare experienta internationala, va reforma din temelii sistemul sanitar romanesc si va construi spitale noi si moderne asa cum ne dorim cu totii. Nu intrati pe fenta mincinosilor. Punct.

  5. e clar , ministrul globalist si-a abandonat obiectivul , ” a parasit locul accidentului ” ….

  6. @ Jardane , hai recunoaste , esti vreun umorist lipsit de contracte , asa e ?

  7. Jagardea Duraica…tu ori esti PrO.T ori esti PRO.t..din doua una!Voi Gunoaie.e astea meritati sa fiti spanzurati de limba in piata Publica ..neam de neamul vostru sa nu mai auda de voi..JEGO.ILOR!

  8. @MYSEBI :postarile JD sunt opera de doi bani a unei clone PSD-oarca,ultima scroafa fatatoare!Asta daca nu esti chiar tu cel care postezi,ca apoi sa sari cu comentariului…
    CU adevaratul JD va intilniti la urmatoarele alegeri..

  9. Sunteti iubitori de malahie . tradatori ai neamului romanesc . labagii de serviciu plus bogdan chiriac & company

  10. ‘ Luați de la STS ‘, 112 confirmă 2 apeluri de la Babeș, primul la 17,29, prin urmare cei doi Pinocchio au mințit !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.