Inculparea jurnaliştilor de la Sky News, o imensă eroare a procurorilor DIICOT Nici „Principiile de la Johannesburg”, nici CEDO nu împiedică statele să protejeze siguranţa naţională, însă cer garanţii că legea nu poate fi interpretată abuziv, folosind „siguranţa naţională” doar ca pretext. Score: 0,28
Raluca Prună, la pușcărie "Suntem acum într-un moment în care nu avem de ales, trebuie să acceptăm că avem, ca societate, o problemă gravă, trebuie să acceptăm că cei care au greșit își execută pedeapsa într-un penitenciar, dar trebuie să o facă într-un mod demn și mai trebuie să acceptăm că avem numeroase hotărâri de condamnare la CEDO. Score: 0,27
De partea cui ar trebui să fie Vestul în războiul sectar Erdogan-Gulen? Nu mă îndoiesc că CEDO şi Consiliul Europei vor reevalua situaţia. Score: 0,26
De ce nu cere CSM garantarea drepturilor omului şi în România, nu numai în Turcia? Ar fi de ajuns să amintim că România a fost sancţionată deseori la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar CSM n-a îndrăznit să reacţioneze niciodată. Score: 0,26
Ce face UE în timp ce Erdogan își continuă jihadul Turcia, sub stare de urgență timp de trei luni, a decis să suspende temporar Convenția Europeană privind Drepturile Omului (CEDO), a anunțat vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, invocând exemplul Franței care a acționat asemănător în baza articolului 15 al CEDO după atentatele de la Paris. Score: 0,85
Turcia suspendă temporar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Fostul ministru al justiţiei mai spune că renunţarea la aplicarea CEDO îi aruncă pe cetăţenii Turciei într-o insecuritate totală, întrucât drepturile omului, civile şi politice, pot fi încălcate, fără ca guvernul să fie tras la răspundere. Score: 0,27
Sesizarea privind recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex, amânată El a menționat că CEDO a statuat că țările membre ale UE trebuie să adopte legislații care să protejeze drepturile civile ale persoanelor ce fac parte din minoritatea sexuală. … Interpretarea noastră este în aceeași linie cu jurisprudența CEDO. Score: 0,28
Dan Tapalagă, cu limba pe clanță și arma la picior Să o aperi într-un mod atât de stupid pe Raluca Prună, să te faci că nu vezi în revolta puşcăriaşilor nimic îndreptăţit, în pofida condamnărilor de la CEDO şi a raportului drastic făcut de avocatul poporului, să pui tot fenomenul de protest din penitenciare pe seama lui Dan Voiculescu, nominalizat de 8 (opt!) ori la rubrica… Score: 0,26
Prună, trimisă la pușcărie A vizitat foarte multe penitenciare, a venit cu un raport, am analizat în guvern ceea ce se întâmplă cu procesele pe care le avem noi la CEDO și cu situația de posibilă sancțiune a României în această direcție. Score: 0,26
Problema penitenciarelor: Raluca Prună nu cedează la presiuni …sporit Deci daca se face un inventar al cladirilor disponibile si se aloca acei 80 milioane de euro in 4 luni avem deja dublata "cazarea" decat sa dam bani la CEDO Pentru asta nu era nevoie decat de un ministru capabil.??? Score: 0,27
Penitenciarele româneşti stau pe un butoi cu pulbere Această presiune mediatică nu a fost niciodată la asemenea dimensiuni, presiunea pe Guvern nu a fost niciodată atât de mare pentru că urmează probabil o hotărâre pilot de la CEDO. Score: 0,26
Povestea televiziunii stat Realizatorii, împreună cu ci(u)vicii şi cu invitaţi atent selecţionaţi, dau verdicte mai ceva decât Curtea Constituţională şi CEDO la un loc. Score: 0,26
Acuzație bombă privind presupusele închisori secrete din România Agentul guvernamental al României la CEDO, Catrinel Brumar, a răspuns că este nevoie de mai mult decât de "indicii și speculații pentru a stabili responsabilitățile statului". Score: 0,28
Fostul premier Vlad Filat, 9 ani de pușcărie Mă voi adresa la CEDO”, a declarat Vlad Filat, după aflarea sentinței, citat de Unimedia. Score: 0,27
Cea mai nouă grijă a lui Ciorbea în privința pușcăriașilor Pentru a evita aceste aspecte care sunt total neconforme recomandărilor internaționale, practicii CEDO, am propus între altele trecerea acestor centre în subordinea Ministerului Justiției", a afirmat Ciorbea, marți, la dezbaterea "Condițiile de detenție… Score: 0,27
Dosarul Revoluției, redeschis "Am apreciat în aceste condiții că modul în care s-a desfășurat ancheta nu corespunde exigențelor CEDO în ceea ce privește obligația statului de a efectua o anchetă efectivă. Score: 0,26
Rusia și Putin, reclamați la CEDO Un cabinet de avocatură australian a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva statului rus și a președintelui Vladimir Putin, cerând despăgubiri în numele familiilor unor victime ale zborului MH17 al Malaysian Airlines, doborât la… Score: 0,75
Proiectul de modificare a Legii avocaturii, retrimis la comisie Mă întreb ce se va întâmpla dacă CEDO va condamna din nou România pe motiv că acea persoană, chiar daca ar fi condamnată, nu are posibilitatea la un proces echitabil, pentru că partea adversă, procurorul, va şti care e strategia de apărare", a spus Mate Andras în plenul Camerei. Score: 0,27
Băsescu: ANAF trebuie să publice şi lista datoriilor statului …subvenţiilor pentru agricultori, procese pierdute de stat cu firme româneşti, procese pierdute de stat cu privire la drepturi salariale sau despăgubiri pentru condamnări la CEDO, rambursări stabilite de instanţe cu privire la încasarea abuzivă a taxei de mediu achitată de posesorii de autoturisme etc etc.). Score: 0,27
O superficialitate cruntă în analiza dosarelor de candidatură O lege care nu se întemeiază pe etică şi moralitate, care nu răspunde aşteptărilor populaţiei, nu mai este o lege în sensul CEDO, ea devine ilegitimă. Score: 0,26
Augustin Lazăr, avizat favorabil de CSM "Din păcate, avem niște condamnări la CEDO, noi trebuie să observăm că în anumite dosare nu s-a făcut o anchetă efectivă, sau a fost făcut la un nivel de operativitate foarte scăzut, dar în tot cazul, ancheta… Score: 0,26
Ce spune fostul procuror Dan Voinea despre redeschiderea dosarului Revoluţiei Ei s-au dus la CEDO, foarte multe victimse s-au plâns de aceste soluţii şi de faptul că procurorii n-au înţeles că trebuie să ducă până la capăt aceste cercetări.” „ Score: 0,27
Supravegherea în masă a cetățenilor prinde contur în Ungaria Un verdict recent al CEDO a interzis această practica din Ungaria. Score: 0,27
Maladii din zilele noastre Nu examinăm nici perspectiva ce se crease ca CEDO să respingă pe bandă sentinţe ale instanţelor din România, socotindu-le neprofesionale. Score: 0,26
SRI, dat în judecată pentru interceptări ilegale Avem şi un litigiu la CEDO", explică avocatul. Score: 0,27
Despre neconstituţionalitatea măsurilor contradictorii pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică Prin urmare, CEDO conchide că în legislaţia Bulgariei nu există niciun control al unei entităţi ori a unui oficial independent(e) asupra modului în care sunt puse în executare măsurile de supraveghere. Score: 0,27