Clotilde Armand caută vinovați după incendiile din Sectorul 1 Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat, luni seara, că a cerut verificări la departamentul de Urbanism al primăriei cu privire la cele două incendii care au avut loc în cursul acestei zile în Sectorul 1. Score: 0,27
Abandonatul Cozma Deputatul Adrian Cozma, președintele organizației județene Satu Mare a PNL și vicepreședinte național al partidului, și-a început cu stângul cursa pentru cea mai importantă funcție din administrația publică sătmăreană. Score: 0,26
Ajutorul de stat pentru TAROM, aprobat. Ce înseamnă În cursul investigaţiei aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de iniţiere a procedurii. Score: 0,26
România a trimis un nou transport în Fâşia Gaza În cursul dimineţii a fost trimis un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. Score: 0,27
Hanul Solacolu va fi salvat Edilul a arătat că ”devierea tramvaiului pe linia 21 speră să o remedieze, să se circule pe două benzi ceva mai devreme dar toată operaţiunea în cursul acestui an, după care vor constitui un comitet interdisciplinar, să dea o temă de proiectare pentru ceea ce vor să facă cu acest imobil”. ” Score: 0,27
Naţionalism şi Patriotism Şi ca orice activitate umană împotriva unui curs natural de dezvoltare istorică, mai devreme sau mai târziu, în cadrul acestor conglomerate suprastatale nefirești se dezvoltă elemente de respingere şi apar fenomene… Score: 0,27
Nicușor Dan, reacție după sondajele în care e favorit Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, la acest moment, principalul său contracandidat în cursa pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Municipiului Bucureşti este Cristian Popescu Piedone (PUSL). Score: 0,28
Băsescu. De ce nu o sună Piedone pe Firea Traian Băsescu a declarat, la Digi24, că retragerea lui Cristian Popescu Piedone din cursa pentru Primăria Capitalei ar înseamna o victorie categorică a Gabrielei Firea. Score: 0,27
Kovesi, surpriza electorală a anului? Alfred Bulai spune că apariția Laurei Codruța Kovesi în cursa pentru prezidențiale ar putea reprezenta surpriza din acest an a alegerilor prezidențiale. … În cursa pentru prezidențiale ar putea reprezenta surpriza Score: 0,86
Șoșoacă îl acuză pe Ciolacu. Ar fi intervenit ca să nu poată candida De asemenea, o altă neregulă care o împiedică să intre în cursa pentru Capitală are legătură cu lipsa datelor personale ale semnatarilor. Score: 0,27
Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP. Score: 0,27
Firea. L-aș putea suna pe Piedone să își retragă candidatura Gabriela Firea a declarat, la Digi24, că „ar fi o normalitate” retragerea din cursa electorală a lui Cristian Popescu Piedone. Score: 0,27
Condamnat pentru trafic de droguri a evadat. Dat în urmărire În cursul dimineţii de vineri, poliţiştii au efectuat verificări la domiciliul acestuia, confirmând respectarea măsurilor impuse. Score: 0,27
Moartea lui Navalnâi, reconsiderată. Probabil Putin nu a ordonat uciderea Aliaţii lui Navalnâi au declarat că astfel de discuţii au fost în curs de desfăşurare. Score: 0,27
Se trage cu arcul în Tulcea Cetatea a fost principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, flotă care controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre, iar în secolul al VI-lea era sediu episcopal. Score: 0,27
Din istoricul Societății „Salvarea” (I): Azilul Cazzavillan și sediul „Salvării” Salvarea s-a instalat în aripa stângă a palatului cu plan în formă de U: la parter, se afla camera medicului de serviciu, o cameră unde pentru acordarea primului ajutor și o sală de cursuri numită „Școala Samariteană”, unde ofițerii Poliției erau instruiți să ofere primul ajutor în cazul accidentelor. Score: 0,26
Cel mai mare eveniment de gaming din România e la Politehnică În cursul zilei de luni se vor desfăşura simultan trei jocuri şi vor fi două finale – cea de la Brawl Stars, cel mai popular joc pe telefon în rândul copiilor, şi finala celei de a doua competiţii de EAFC 24. Score: 0,27
Spre pace în jurul Israelului (Din volumul Andrei Marga, Pacea astăzi, în curs de publicare) Score: 0,26
Firea preia ştafeta retragerii lui Piedone: „Ar fi o normalitate” Candidatul PSD la funcţia de primar al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că "ar fi o normalitate" retragerea din cursa electorală a lui Cristian Popescu Piedone şi să colaboreze în continuare aşa cum au făcut-o cu patru ani în urmă. Score: 0,27
Lupta dintre foştii aliați: Provocarea lansată Gabrielei Firea Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală "strânsă", în care sunt "patru candidaţi cu şanse", iar voturile se vor fragmenta. … Să recunoaştem, e o cursă dificilă, timpul e foarte scurt. Score: 0,85
Veştile primite de Regele Charles de la medici Medicii săi consideră "foarte încurajatoare progresele făcute până acum" şi rămân "optimişti" în ceea ce priveşte vindecarea lui în curs, a adăugat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham. Score: 0,27
Afacerile statului cu șeicii. Guvernul, luat la întrebări În cursul recentei vizite în Emirate, Marcel Ciolacu a indicat Aeroportul Otopeni printre obiectivele de interes pentru șeici. Score: 0,27
Contorul care i-a pus pe cetăţeni pe jar. Precizări de la ANRE Dacă montajul acestora se face în 3-4 ani, deoarece sunt în curs de montaj SMI conform calendarului aprobat de ANRE până în 2028, efectul estimat la acest moment ar putea fi de maximum 0,2 lei/MWh. Score: 0,27
Cât costă un evreu? „Cinci vaci și trei porci” Românii au cerut să cumpere echipamente de schimb din SUA, dar președintele american de atunci, Truman, a răspuns negativ la această solicitare, deoarece nu a vrut să întărească o țară care era în curs de a deveni o țară comunistă. Score: 0,27