Nu mai pune botul că fotbalul nu mai e ce-a fost! Istanbulul a trimis o oaste de spahii să liniștească lumea dar corporatiștii de la Orange, de la Vodafone, de la Lidl, de la Kaufland, de la Microsoft și de la McDonald, le-au ținut piept chiar în Dealul Spirii, pe înserate. Score: 0,27
Despre natura dictatorială a naționalismului Vreau să pot colinda lumea, așa cum o pot face acum, și, da, ca turist vreau să pot alege cine să mă fure: occidentalul-mai cu metodă sau proprietarul cine știe cărei pensiuni de la noi, cu mitocănie, în timp ce se zgârmă între dinți și se scarpină pe burta revărsată peste curea. Score: 0,27
(FOTO) Klaus Iohannis, prințesa și poporu’ In țara lumea este exasperata de guvernul pus de tine psdnl și de creșterea la cer a prețurilor la toate, iar tu ești zen. Score: 0,27
Profesor emerit despre învățământ: Mergem într-o direcție greșită Cum s-au stabilit nevoile naționale, fără o analiză a cauzelor care au provocat starea actuală a învățământului – preuniversitar și universitar – care nemulțumește pe toată lumea? Score: 0,27
Aeroportul Internațional Craiova vizează un trafic de 2 mil. pasageri anual Cu proiecte de dezvoltare și modernizare de peste 100 milioane euro, Aeroportul Internațional Craiova vizează un trafic de 2 milioane pasageri anual Aripi către lumea întreagă nu este doar un slogan pentru Aeroportul Internațional Craiova, ci devine de la o zi la alta o certitudine. Score: 0,27
Bani mai mulți pentru bugetul Armatei Toată lumea a fost de acord că e nevoie de bani mai mulți pentru a garanta securitatea României și pentru a garanta modernizarea armatei. Score: 0,28
Cît de dispus e cetățeanul din Vest să renunțe la rutina confortului de dragul Ucrainei? Atenție, nu e vorba de confortul asigurat pînă nu demult (și în prezent în alte locuri ale lumii), de bogăția repartizată unor puțini, în timp ce majoritatea încearcă un trai chinuitor, ci de confortul de care beneficiază mai toată lumea. Score: 0,27
Cine fură de fapt banii pentru partidele politice! Dar lasă, frate, noi mâine lansăm primul satelit spion românesc, chiar din Vaslui, na, să moară lumea de necaz și alta nu. Score: 0,27
Meditaţiile profesorului Klaus Iohannis, mai ieftine cu 50 de bani Toată lumea ştie că peştele este sănătos. Score: 0,27
Ți se ușurează pompa când o pipăie Virgil Popescu 'Noi, aici, trebuie să mai spunem un lucru, fiindcă toată lumea spune cum au făcut ungurii, cum au făcut alţii: noi am făcut o mare prostie, acum foarte mulţi ani şi trebuie să spunem acest lucru. Score: 0,27
Ciolacu ne compară cu rușii …simplist, că eu m-am certat cu Ciucă, nu-i nicio problemă, nu m-am certat cu Ciucă, am vorbit şi azi dimineaţă şi avem în continuare discuţii şi cu BNR, cu FMI, cu toată lumea, să ne luăm toate informaţiile, astfel încât deciziile politice care o să afecteze pe toţi să fie cele corecte", a argumentat liderul PSD. Score: 0,27
Trebuie să ne reușească demondializarea … (II) Epoca în care toată lumea părea a munci pentru o lume fără frontiere a apus. … Epoca în care toată lumea părea a munci pentru o lume fără frontiere a apus. … Dintr-o dată, toată lumea recunoaște că cel puțin unele frontiere naționale sunt esențiale dezvoltării economice și securității… Score: 0,91
Uite cine ține stindardul libertății atât de sus! Urechea din Galați au scris confraților lor de pe planeta Jupiter, au scris balenelor din Oceanul Pacific și unor pinguini din Islanda, exprimându-și speranța că lumea de hârtie nu va muri odată cu Încălzirea Globală. Score: 0,27
O uzurpare… democratică În creștinismul vremurilor premoderne, Sfântul Ambrozie numise creditorii din lumea agrară „prădători de recolte”. Score: 0,28
G7 promite sprijin pe termen nelimitat pentru Ucraina Este o investiție care va aduce profit pentru toată lumea. Score: 0,27
Chomsky: Ignoranța și isteria au atins cote fără precedent Această ingoranță cultivată poate fi catastrofală, având în vedere că războiul din Ucraina, dar și inflația, recesiunea ce se pregătește, criza refugiaților, criza alimentară vor afecta cu siguranță lumea pentru cel puțin o generație. Score: 0,27
Mamaia – weekend de probă Totul a devenit mai scump, mai ales că România și-a conturat deja segmentul de petrecăreți format din lumea aventurierilor și a beizadelelor cu bani. Score: 0,27
Trebuie să ne reușească demondializarea …(I) Forumul Economic Mondial (World Economic Forum, cunoscut și sub acronimul WEF) de la Davos este la originea sau în preajma tuturor evenimentelor șocante, a crizelor, a pandemiilor, a războaielor sau a „revoluțiilor” digitale care au remodelat lumea și au încercat să facă din om o figurină de plastilină în ultimii 40 de ani. Score: 0,32
Maia Sandu s-a dus la Kiev: „Am văzut cu ochii mei” Viitorul Ucrainei este în lumea liberă, în marea familie europeană”, a adăugat președintele Republicii Moldova. Score: 0,28
Parteneriat G7 pentru infrastructură şi investiții globale Este o investiție care va aduce beneficii pentru toată lumea”, a declarat Biden. Score: 0,28
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (1) Noii proprietari au reprezentat stabilitatea: nici unul dintre cutremurele care au zguduit oraşul şi lumea n-au reuşit să-i atingă în vreun fel. … Palatul, stăpânii săi, locuitorii săi – care, odată acceptaţi, deveneau absolut impenetrabili pentru „lumea de afară” -, Score: 0,29
Ciucă și asumarea responsabilității Hellvig, bolmojit și fără idei, sărac în strategii (inclusiv de comunicare!) a scăldat-o și mai prost, enervînd lumea cu declarația sa despre nimic și haznaua în care au căzut, cu încercarea de a muta „securismul” de pe seama serviciului pe care îl conduce pe seama anonimilor din poporul român. Score: 0,27
Zorba, pe scena Bucharest Opera Festival Spectacolul-fenomen, care a cucerit peste 3 milioane de spectatori în toată lumea, vorbește tuturor despre bucuria vieții, a iubirii și a dansului. Score: 0,27
Amprenta de carbon De când e lumea, vacile eliberează mult bioxid de carbon, dar abia acum se pune problema reducerii șeptelurilor. … De când e lumea, vacile eliberează mult bioxid de carbon, dar abia acum se pune problema reducerii șeptelurilor. Score: 0,87
CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (111) Şi lumea va trebui să ştie că eu am făcut aceasta şi să ţină minte!”. Score: 0,28