Ai căutat: Voiculescu
Alte două persoane sunt inculpate de ”crime împotriva umanităţii” în acest dosar, şi anume un fost vicepremier, Gelu Voican-Voiculescu, şi fostul şef al aviaţiei militare Iosif Rus. … Iliescu este cea mai importantă figură care urmează să fie judecată, alături de Voican-Voiculescu şi Rus, relatează THE ASSOCIATED PRESS.
Score: 0,26
Lazăr a anunțat că procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, fiind vizați Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu, pentru infracţiuni contra umanităţii. … Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi 3.
Score: 0,26
Vicepreședintele Societății Timișoara, Brândușa Armanca, a declarat, sâmbătă, că nu îi va fi retras premiul procurorului general, acuzându-l pe Dan Voiculescu și televiziunea lui. … “Nu participăm la campaniile Antenei 3 și ale lui Dan Voiculescu împotriva unor persoane sau șefi de instituții.
Score: 0,78
Ulterior, numărul protestatarilor a ajuns la câteva sute, printre ei aflându-se şi regizorul Stere Gulea, Tudor Chirilă şi membrii USR, printre care Vlad Voiculescu. … S-au alăturat protestului, printre alţii, regizorul Stere Gulea, Tudor Chirilă şi mai mulţi membri USR, printre care fostul ministru Vlad Voiculescu.
Score: 0,26
Ca să facă rost de trei locuri pentru Dan Voiculescu și Antena 3? … Din știrile care s-au difuzat despre ședințele Partidului Umanist sau despre acțiunile lor cu Piedone prin provincie am înțeles că partidul lui Dan Voiculescu așa pe jumătate mort cum este se mișcă și încearcă să intre însă la suprafață.
Score: 0,26
Un asemenea procent fantezist n-au obținut PUR-ul, Partidul Conservator sau Dan Voiculescu, nici în perioada de mare influență și putere. … În ultima vreme, partidul lui Dan Voiculescu a hibernat, cu excepția Mariei Grapini. … Ce încearcă Dan Voiculescu din situația sa de semi-retragere politică?
Score: 0,26
În 2004, după alegeri, Băsescu s-a dus „cu căciula în mână” (e vorba lui) la GRIVCO și a făcut un alt pact: i-a cerut lui Dan Voiculescu, creatorul Partidului Umanist, să iasă din alianța cu PSD și să participe la formarea unui guvern al alianței D.A. … Voiculescu a acceptat, dar a pus condiții.
Score: 0,70