Justiția post-ceaușistă nu mai poate fi o cloacă Cine sunt cei care au transformat Justiția din România într-o cloacă, respectiv într-o afacere personală a magistraților sau a sistemului infracțional care și-a făcut loc în esențiala instituție a statului român, de la o instanță la alta, din care actorii relei credințe fac dovedibil parte ? Score: 0,27
Mesajele politicienilor de Anul Nou A fost un an contra cronometru, în care a trebuit să compensăm lipsuri materiale, o capacitate administrativă redusă, dar și o conduită lipsită de loialitate din partea altor actori politici. Score: 0,27
Spectacol-eveniment marca Răzvan Mazilu, la Teatrelli Spectacolul continuă, de asemenea, și cercetările mele în zona musicalului – genul de show total, în care performanța muzicală se îmbină cu cea actoricească și coregrafică într-o formă strălucitoare. Score: 0,28
Revelion de trei zile… acasă, cu TVR 1 La bairamul lui Mugur de sfârșit de an se adună câțiva prieteni – Radu Pietreanu, Dan Bittman și alți actori sau cântăreți, precum și un band restrâns, „de Covid”, format din două gemene talentate (atât cât se poate). Score: 0,28
Milă de Bill Gates? Paleta largă de proiecte comune pe care le-au desfășurat acești doi actori, în perioada cea mai neagră a istoriei Germaniei, în vederea producerii de vaccine și a prevenirii pandemiilor este de natură să-i îngrețoșeze până și pe adepții convinși ai vaccinului. Score: 0,27
Brexitul-Un fapt al „accidentului istoric” Tot atunci, o manifestare emoțională a crizei imigranților a arătat neputința actorilor europeni de a veni cu soluții sigure și de durată. Score: 0,29
La grătarul lui Dinescu, în 27 decembrie Dacă anul trecut poetul a pregătit masa de Revelion împreună cu câţiva dintre actorii din „Las Fierbinți”, organizați în trei echipe, anul acesta ideea echipelor a rămas valabilă, iar invitați sunt prezentatorii matinalului de la TVR 1, „Cu capu-n zori”. Score: 0,28
UDMR conduce România Fără actori ca UDMR peisajul politic românesc s-ar fi aflat într-o frământare care ar fi dus la unele soluții. Score: 0,28
Ce citim în decembrie Viața ei personală a fost larg mediatizată, în special căsătoriile ei cu actorii Bruce Willis și Ashton Kutcher. Score: 0,27
Aventurile ratate în România ale condamnatului Steinmetz Angajatul precizează că Black Cube are două divizii principale: una pentru companii (divizia corporate) și una pentru guverne și actori politici. Score: 0,27
CEI O SUTĂ Anabasis (72) Un secol mai târziu, reprezentaţiile mai aveau loc, însă au degenerat în scene de groază, implicând uneori şi unii spectatori în calitate nu de actori involuntari, ci chiar de victime. Score: 0,27
Încălzirea globulară Lume cu ștaif, scriitori agreați, doctori în filozofie, artiști, cântăreți, actori, regizori, pictori, oameni de afaceri, bancheri, ce, te joci?! Score: 0,27
UDMR sau deriva parlamentară Actorii politici care constituie noua configurare a Parlamentului României ar trebui în principal să aibă pe ordinea de zi lămurirea aspectelor în baza cărora își vor desfășura activitatea legislativă. Score: 0,27
Treptele gloriei Actorii tuturor acestor povești nici n-au știut cum le este canalizată viața. … Majoritatea actorilor vor dispărea în eter așa cum au dispărut mulți alții. Score: 0,28
Planul de rezervă pentru Brexit fără acord Administrațiile publice, companiile, cetățenii și actorii interesați din ambele părți trebuie să se pregătească pentru încheierea perioadei de tranziție. Score: 0,27
Premiera unui documentar de excepție„1989. Jurnalul unei Revoluții” Pe lângă mărturiile actorilor Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale și Florentina Țilea, proiectul propune interviuri despre Securitate, Procesul Ceaușeștilor, Revoluție, Teroriști realizate cu Germina Nagâț, Dan Voinea, Dennis Deletant, Andrei Ursu, Lavinia Betea. Score: 0,27
CP Tăriceanu, la vot: O persoană să nu decidă totul Puterea trebuie împărţite între actorii politici, între Parlament, executiv, aşa este într-o societate democratică şi asta îmi doresc pentru România mea şi pentru cetăţenii români. Score: 0,28
Natură umană are oroare de vid …Sărbătorilor este suspendat/amânat până la noi ordine, aceeși majoritate este îngrijorată că încă se mai dau la tv sau pe canalale de live-streaming filme de Crăciun în care actorii nu poartă “acoperitoare faciale” și se înfurie că unii, negaționiști-conspiraționiști-dez-informatori de felul lor, încă mai cred în efectul vindecător, taumaturgic… Score: 0,27
Actorii Teatrului Național București, voluntari la un call center DSP Actorii Teatrului Național din București se implică în viața publică și încearcă, în această perioadă dificilă, să sprijine publicul care le-a fost alături până nu demult. … Noi, actorii, asta putem face cât teatrele sunt închise. Score: 1,41
Motoarele gripate ale economiei …energie în lunile martie-mai, iar prăbușirea cotației internaționale a petrolului în luna aprilie a avut un impact semnificativ asupra industriei petroliere, principalii actori de pe piața anunțând reduceri semnificative ale investițiilor Industria energetică are un potențial de creștere pe termen mediu, determinat atât de existența… Score: 0,27
Primul spectacol de teatru transmis 360°, în cadrul FNT 30 Spectacolul „Moartea bate la ușă”, pe un text de Woody Allen, îi are în distribuție pe marii actori Maia Morgenstern și Mircea Rusu, într-o adaptare scenică gândită și realizată de Florin Ghioca. Score: 0,30
180 de stagiuni naționale neîntrerupte, la Iași Afișele expuse aduc o cantitate semnificativă de informații legate de actori, repertoriu, sălile unde au fost prezentate spectacolele. Score: 0,29
Confruntarea dintre SUA și China, pe frontul european MUSAFIRUL NEPOFTIT NU ARE SCAUN Apariția unui musafir neinvitat care își caută scaun la masa actorilor globali, creează totdeauna tulburarea celor deja instalați în jurul bucatelor și reacția lor de respingere. Score: 0,27
TNB în FNT, via online, cu creații de înalt nivel artistic Este vorba despre producții și coproducții TNB, spectacole interpretate la nivel de excelență artistică de mari actori ai teatrului românesc, titluri de referință din dramaturgia universală, dar și creații mai recente, genuri și stiluri regizorale diverse, spectacole de mare impact… Score: 0,27
TVR, coproducător al FNT, alături de UNITER În prim planurile surprinse de camera de filmat, ochii actorilor spun poveştile nerostite de replici. Score: 0,27