Încălzirea globulară

Se încălzește de ne smintește. Mă duc din pricina asta la Parlament, am eu o idee salvatoare, așa să știi domnule portar, am inventat un aparat, ha, ha, ha, râde portarul, matale nu ești la curent cu noutățile. Portarul se uită la mine, nici nu se sinchisește de mine, eu arunc aparatul într-un tomberon de gunoi municipal, îmi trece de creativitate și inovație. Domnii parlamentari își fac siesta, nu e zi de audiență, zice portarul țintuindu-l, fix, concentrat, cu privirea pe temistocle Popa. Hai la Palatul Crotoceni! Crotoceni?! Hei, Cotroceni, parcă, nu-i așa, zice Temistocle Popa, proaspăt întors din Filipine. Filipipine? Nu, domnule, nu te prosti, Filipine. Hai la Palatul Crotoceni. La Palatul Crotoceni, un marțian cu ochii cât ceapa, se holbează la noi. Bine venit. Bun venit, se zice, zicem noi această zicere. Păi să așteptăm, să stăm la rând, acolo, la poartă. La Palatul Crotoceni lume multă. Președinții României, toți în păr, miniștri, masoni, ofițeri acoperiți, generali, șefi de partide. Lume cu ștaif, scriitori agreați, doctori în filozofie, artiști, cântăreți, actori, regizori, pictori, oameni de afaceri, bancheri, ce, te joci?! Marțianul ne șoptește, e cam gata, e sfârșitul lumii, încălzirea globulară ne dă gata. Măi marțiene, măi vecine, poate vrei să ne spui, încălzirea globală. Marțianul râde cu gura lui știrbă până la urechile lui clăpăuge de marțian. Cum intrăm? E zi de audiență sau nu e?! Păi, nu e. Aha. Stăm ce stăm, cam derutați. Temistocle Popa își scoate un trabuc. Trage tacticos din trabucul argintiu, ne face poftă. Auzi, musiu, ne dai să tragem și noi un fum? Ne dă. Marțianul vrea și el, fumăcios nevoie mare. Bun, hai să vedem ce tot discută somitățile nației noastre dragi, acum că vine încălzirea globulară și ne face harcea-parcea. Păi, generalii de la interne se bat pe burtă cu generalii de la externe, sunt mulțumiți, și-au făcut mendrele, au trăit pe picior mare, sunt bogați, mamă, mamă, cine mai e ca ei, să vină și mama încălzirii globulare, tu-i mama mă-sii. Lasă că și noi suntem bine, zic bancherii, am trăit regește, președinții României, la fel.

Masonii și-au îndeplinit visul, și-au văzut visul cu ochii, regii și-au rupt gâtul, monarhii nu mai fac nici cât o ceapă degerată, Marele Arhitect e și el foarte mulțumit. Scriitorii, care mai de care, au supt la pieptul patriei, pictorii la fel, fermierii, sportivii, cârciumarii și berarii, toți la fel. Asta e, zic generalii în numele tuturor, trebuie să recunoașteți, a fost foarte mișto, ești tu sigur că așa vorbesc vajnicii noștri generali, îl întreb eu pe marțianul clăpăug. Marțianul clăpăug și-a ridicat antenele argintii drept în creștetul capului și uite-așa auzim noi cam tot ce se discută acolo, la Palatul Crotoceni la modul secret, antenele marțianului prind toate sunetele, vocile, hăhălelile. Păi noi ne așteptam ca toată suflarea aia să tremure de frică, zău așa, că se năpustește peste noi încălzirea globulară și, când colo, toți se simt foarte fericiți, au mâncat și au băut meserie, femei au avut cât încape, au trăit bine. Noi ascultăm ce se vorbește în Palatul Crotoceni și devenim descumpăniți. Adică toți ăia, care și-au întors fața de la popor, nu au nici un fel de remușcări, nu au păreri de rău, nu au mustrări de conștiință, așteaptă să moară în cataclismul general cu un soi de împăcare, cu un soi de indiferență, cu un soi de mulțumire arogantă care ne lasă mască, ne scoate din sărite, ne bulversează. Hai băi să plecăm, pe ăștia-i doare-n cot de noi, ce să mai ardem gazu’ de pomană! Ei, și ne ducem acolo, în port, să ne uităm cum vine încălzirea globulară peste noi, așa, buluc, fără de oprire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Incalzire a la Macron:
    „Pentru luna mai, maxima este de 40.8 grade, fiind înregistrată în anul 1950, la stația Mărculești
    Pentru luna iunie, în anul 1938 a fost înregistrată o temperatură de 42 de grade, la stația Oravița
    În luna august a anului 1951 s-a înregistrat cea mai mare temperatură din istoria măsurătorilor din România. 44.5 grade, la stația Ion Sion, în ziua a zecea a lunii.

    Maxima pentru luna septembrie s-a înregistrat în 1946, la stația Strehaia, și a fost de 43.5 grade.

    Pentru luna octombrie maxima absolută a fost de 39 de grade și s-a înregistrat la stația Armăsești în anul 1952.

    Maxima absolută pentru luna noiembrie 30.5 grade și s-a înregistrat în anul 1926, la stația Călărași. Oravița”

    Iata ca Romania a fost in fruntea schimbarilor climatice globulare:))inca de pe vremea regimului burghezo-mosieresc cu titlul de „regat”!

  2. Domnule Bufnilă, e o…,, minciună în falș” ! Ieri pe scara blocului care începe să fie izolat(termic!) mi-a zis ne-a Temiscocle Popa că el știe tot secretul lui Polichinelle cu încălzirea planetei! El mai spunea,și Madame Calomifrescu da afirmativ din capul ei, acoperit cu un batic din Filipipine,că niște extratreștri ar fi pus pirostriile și un mare ceaun, exact sub planeta noastră, pentru o mămăligușă cu fasole batută …de post!
    Acu’ eu nu’ș ce să cred! În cele 2 cocoașe ale lui Polichinelle sau în spuselel lu’ nea Temistocle?
    P.S. ,,Fericiți cei ce râd !”

  3. Recomand toate articolele – sf. poilitic ale D-lui Bufnila. Adevaruri imbracate in haina fictiunii amuzante ! Multumesc pentru cafea !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.