Drama Brexit a început la mijlocul anului 2016, atunci când premierul conservator al Marii Britanii, David Cameron, a decis, pentru a regla un aspect al bătăliei pentru putere în propriul partid, să organizeze un referendum cu tema ieșirii țării din Uniunea Europeană. Primul-ministru britanic nu a dorit scoaterea Angliei din organizația europeană, ci a folosit tema apartenenței la aceasta din considerente electoraliste, pentru a-și rezolva o dispută politică de moment. Spre surpriza sa și a multor britanici, dar mai ales a partenerilor din Uniunea Europeană, aprox. 52% dintre votanții la acel referendum au votat pentru Brexit. Cei care au susținut inițiativa scoaterii Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost adepți ai unui așa-zis suveranism britanic tradiționalist, dar au sancționat și erorile liderilor europeni din Bruxelles care au menținut Uniunea într-o stare de criză prelungită, nu au fost capabili a propune o relansare a ei, ci au prefigurat doar o concentrare birocratică de putere pentru eurocrații din instituțiile europene.
Tot atunci, o manifestare emoțională a crizei imigranților a arătat neputința actorilor europeni de a veni cu soluții sigure și de durată. Iar liderii europeni nici măcar nu au răspuns criticismului grupurilor politice britanice, lăsând loc expunerii unor enormități din mitologia euroscepticismului care să modeleze conștiința politică și civică a multor cetățeni britanici. Pe scurt, decizia ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost un “accident al istoriei”, o consecință a exprimării politicianiste a liderului partidului conservator și șef al guvernului de la Londra față de apartenența la respectiva construcție europeană (ceea ce se practică frecvent și în alte state membre, sub forma lozincii că “politicienii locali sunt buni, dar cei de la Bruxelles impun decizii absurde”), dar și a incapacității liderilor europeni de a prezenta și susține sensurile și rațiunea prezentă și viitoare a procesului integrării europene.
Trebuie să spunem clar că Marea Britanie nu a fost vreodată adeptă convinsă a integrării europene. De altfel, această țară nu s-a aflat între membrii fondatori ai Comunității Europene, după al Doilea Răazboi Mondial, deși Churchill spunea(Zurich, 1946) că singura cale viabilă postbelică a Occidentului era construcția Statelor Unite ale Europei. Este adevărat că Churchill, la acea vreme, nu mai era premierul Marii Britanii. Londra a venit mai târziu spre organizația cu sediul la Bruxelles, dându-și seama că, după 1958, nu doar că nu mai era în centrul afacerilor europene, dar risca o periferizare politică și economică. Fiind bănuiți că gândeau în termenii politicii de echilibru de la sfârșitul sec.al XIX-lea, liderilor britanici le-a fost respinsă, într-o primă fază, opțiunea aderării la Comunitatea Europeană, președintele francez Charles de Gaulle fiind principalul opozant.
Când, în 1969, președintele Pompidou a ridicat obiecția Franței, negocierile de aderare ale Marii Britanii au început și s-au derulat până în 1972. Conform negociatorilor britanici, politicienii de la Londra au avut obiecții puternice, până în ultimele clipe ale procesului de negociere, față de aspectele financiar-bugetare, pescuit și statutul câtorva produse din Commonwealth. Imediat după aderare, guvernul de la Londra a căutat ocazii să redeschidă negocierile,c onsiderând că britanicii trebuiau să aibă doar avantaje din interacțiunile comerciale europene. Ei nu gândeau în termenii unei construcții europene care trebuia să asigure avantaje tuturor partenerilor, urmare a procesului integrării piețelor naționale și a furnizării bunurilor comune europene. Este celebră doamna Margaret Thatcher care nu vedea cu ochi buni integrarea europeană și nu se simțea deloc confortabilă să participe la un proces continuu de negociere prin care actorii integrării trebuiau să-și armonizeze interesele. Iar aceste instincte insulare au fost foarte evidente și după criza financiar-economică din 2008-2011, primind accente patetice prin prelungita criză a monedei euro.
Să mai spunem că politicienii britanici care au promovat proiectul Brexit au fost total nepregătiți să-l gestioneze. ”Brexiterii” conservatori nu au știut cum să procedeze în negocierile de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar celelalte grupuri pro-Brexit și-au declinat participarea la un astfel de proces. Și unii și alții au văzut doar aspectele politice, fiind încurajați de avansul populismului și suveranismului de tip istoric, și de cele comerciale, văzute tot prin prisma mercantilismului și imaginii unei Anglii în centrul lumii și globalismului. Nu au înțeles că intrând în construcția europeană au contribuit la creșterea intensității interdependențelor care nu se mărgineau doar la categoria celor comercial-economice, așa cum era în perioada când au acceptat aderarea la Comunitate. Nu au văzut că interconectivitatea a devenit un fenomen atât de larg încât nu mai opera doar în sfera comerțului global,ci a ajuns să influențeze mentalitatea și soarta individului. Stând de vorbă cu câțiva diplomați britanci, în urmă cu patru ani, care înregistrau opinii despre negocierea ieșirii din UE, le-am recomandat să caute nivelurile interdependențelor pe care negocierea lor de aderare le-a stabilit, dar atenționam că, față de anul 1972, atât Piața Internă cât și celelalte paliere în care se exprimă interdependențele regionale, la nivelul Uniunii Europene, sunt atât de complexe(pe verticală și orizontală) încât negocierea britanicilor cu UE va dura cel puțin 4-5 ani. Acum constatăm că negocierea de ieșire a durat aproape dublu față de durata negocierilor de aderare a merii Britanii la Comunitate, și chiar dacă acum s-a proclamat ajungerea la un acord, se va constata că multe aspecte au rămas nesoluționate, ceea ce probabil va greva asupra modului în care acest acord va fi aplicat. El are doar meritul de a scoate relațiile UE-Marea Britanie din zona impredictibilității totale și a amenințării haosului economico-financiar și comercial.
Căci britanicii vor descoperi curând nu numai că economia lor se va diminua cu cca.4% (conform chiar predicțiilor de la Londra), dar rearanjarea fluxurilor interdependențelor complexe va avea alte costuri,probabil fiind sporite și de restructurarea actuală a sistemului internațional. Iar dacă Marea Britanie aspiră la recâștigarea unui statut de Mare Putere în sec.al XXI-lea,va descoperi curând că acesta nu mai poate fi accesat cu metodele politicii britanice de la sfârșitul sec.al XIX-lea-începutul veacului al XX-lea.
Uniunea Europeană a demonstrat un lucru fromidabil pe parcursul celor patru ani de negocieri cu Marea Britanie.Anume că cele 27 state membre nu au putut fi dislocate și separate de obiectivul comun european al negocierii. Au vorbit cu o singură voce și au arătat că negocierea europeană internă a putut funcționa și în vreme de criză europeană prelungită, chiar dacă populismul și radicalismul politic s-a manifestat în aproape toate statele membre. Aceasta arată că negocierea externă a Uniunii Europene trebuie să se bazeze în primul rând pe o continuă negociere europeană internă, pe principii și proceduri agreate de toți actorii sistemului decizional european. Iar dacă, probabil, liderii politici din anumite state membre au primit cu detașare și satisfacție opțiunea Londrei de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană, tot ca urmare a unor concepții neadaptate evoluțiilor istoriei, este necesar să subliniem că plecarea britanicilor din construcția europeană va aduce anumite costuri și europenilor. Și nu mă refer doar la aspectul cantității și calității economiei, care a fost cel mai adesea invocat de comentatori, ci și la faptul că expertiza și contribuția engleză la dezvoltarea Pieței Interne va fi resimțită, mai ales în aceste vremuri de restructurare a fluxurilor piețelor internaționale. Dar nu este pentru prima dată, în istoria veacului care a trecut,când politicienii britanici și cei ai statelor europene continentale nu reușesc să se racordeze convergent obiectivelor comune de durată medie și lungă. Desigur,afirmăm cu toții că istoria nu se repetă, dar în istorie unele erori ale decidenților politici și statali se pot repeta, deoarece memoria lor individuală și de grup, ca și intereselor adiacente, operează preponderent cu timpul scurt și accentele electorale. Ceea ce poate duce către noi „accidente ale istoriei”, așa cum s-a văzut de atâtea ori în secolul care a trecut și nu numai!
Acordul convenit de Bruxelles și Londra, în ajunul Crăciunului(2020), are de trecut nu doar proba ratificării de către Parlamentele naționale (statele membre, Marea Britanie) și Parlamentul European, ci mai ales aceea a aplicării lui care se va desfășura într-un context european și internațional aflat sub dominanta schimbării. În orice caz,”accidentul istoric” provocat de David Cameron și asociații lui conservatori(plus cei adăugați ad-hoc inițiativei amintite), va avea efecte asupra unei generații de britanici. Iar consecințele vor fi resimțite și în Uniunea Europeană, mulți ani de acum încolo. Dar pentru a încheia totuși pe un ton mai optimist, am putea presupune că această generație de britanici, dusă de liderii ei spre suveranismul sec.al XIX-lea, va avea imaginația și voința de a propune o ieșire, pentru ea și viitoarea generație, prin situarea în mijlocul acțiunii de promovare a unui proiect nou de integrare euro-atlantică, în care UE, SUA, Canada, Anglia vor găsi o cale de conlucrare prin care să poată face față provocărilor prefigurate de aranjamentele de configurare a noilor Puteri globale ale sec. al XXI-lea. Căci avem nevoie de o generație de politicieni care să nu privească doar la interesul lor electoral, pe termen scurt, ci și la interesul pe termen mediu și lung al comunităților mai largi de oameni, al cetățenilor.
„SUS PATRIA”, ma uimesti cu atat mai mult cu cat ceea ce spui este exact ce spun eu cu alte cuvinte si nu inteleg de ce cu alte pseudonime ma ataci cu duritate? Explicatia sustinerii oarbe a COLHOZULUI BOLSEVIC EUROPEAN e TOCMAI CARACTERUL DE COLHOZ…COMINTERNIST! Aici are loc despartirea noastra! NATIUNEA ROMANA nu are tangente cu BOLSEVISMUL care a sugrumat-o
in 1945 si-i perpetueaza JUGUL din 1989! Istoria, „SUS PATRIA”, nu mai e un joc al confrumtarilor intamplatoare, dupa 1848
fiind scrisa de criminalii marxisti/bolsevici contra umanitatii… Daca ai inteles ce e „UE” nu poti sa nu intelegi ce a fost 1917, 1945 si 1989, toate momente de „cotitura” dirijate de la UN PUPITRU UNIC!!! „DETERMINISMUL” marxist…
Cum explici faptul ca nu-ti pui pe tapet aceste convingeri, pe care le salut, in mod curent? Ti-e teama ca-mi confirmi
travaliul? Ti-e teama de represaliile „stangii si dreptei” securiste? Apropo, ce zici de TROMPETA AUr care a recunoscut
la A3 ca are in conducerea facaturii „politice” cativa GENERALI DE SECURITATE…”PATRIHOTI” si-si doreste RACOLAREA tuturor generalilor din celelalte partide, inclusiv GENERALII armatei SUPERIDEOLOGIZATE…BOLSEVIC…
Domle profesor, înainte ca Brexit-ul să fie un ,,accident istoric,, cum ziceți dvs, UE este un avorton al istoriei! Domnia ta recidivați, cum ați mai făcut-o în paginile Cotidianului. Nici domnia ta nici cohorta de pretinși intelectuali autohtoni și europeni nu pricepeți (nu vreți, nu puteți) că înainte de a face judecăți trebuie să stăpâniți conceptele. Adică ce e statul națiune și ce e Europa, ce e democrație, progres, libertate etc. Drept care faceți un halmoș-balmoș total. Ia haideți să facem noi testul suprem: pentru cine v-ați da viața, pentru România (națiunea română) sau pentru UE! PE scurt, națiunea este ceva supratemporal sacrosact (atât cât poate însemna veșnicia) iar Europa este doar un continent, nema națiune, nema popor și nu va fi așa ceva probabil niciodată. Da, o cooperare/colaborare super extinsă între toate națiunile europene egale, independente, suverane și reciproc avantajoasă etc. Dar nu o UE supranațională ca instrument al capitalului globalist din liga europeană. Deci, sub zodia capitalismului (nu mai zic a ceva ce ar semăna cu ce a fost în Europa de est) nu se poate vorbi de o eventuală unitate/identitate europeană!Pur și simplu că capitalism (trăiască cacofonia) egal the winner takes all și vorba papei Francisc: capitalismul ucide! Ponimaieși?
@Ileana, marele urs e un bozgorici (adica nascut, educat, infruptat din Romania, dar cu parinti de etnie maghiara, care nu recunoaste suveranitatea Romaniei ,deci e un personaj fara tara care ii uraste pe romani de moarte, chiar daca romanii il hranesc si il tolereaza). Romania are nevoie in primul rand de un referendum prin care sa scoata udmr in afara legii si sa oblige bozgorii sa ii respecte pe ronani.Apoi de un Roexit. Cat despre brexit, britanicii au o vorba foarte corecta: ” nu am castigat doua razboaie mondiale ca sa ne conduca nemtii de la Bruxelles „.
PS singurul accident al istoriei este vasile puscas,negociatorul cu ue care nu a zis nimic poporului roman despre nenumaratele dezavantaje de a fi membru ue,asa ca lasa-ne mosule cu analizele tale penibile. Banuiesc ca ai o pensie imensa si beneficii multiple ca ai bagat Romania in jugul ue.
Âia știu ce vor ei pentru ei.
Tîmpiții lui Mîțu face și el ce i se cere. De la Bruxelles, de la Berlin, Paris nu contează.
Votezi președinte neamț votezi interesele lui Merkel sau pe ale austriecilor, nu pe ale tale.
Suveranismul nu este un concept vechi, un concept al secolului XIX, la fel cum afirmarea în continuare a nevoii de suveranitate a unei națiuni, sau popor nu este un “accident istoric” domnule Pușcaș. Identitatea națională înseamnă libertate.
Libertate nu este “omul de tip nou” același pe tot globul, fără Dumnezeu, fără identitate istorică, fără identitate națională manifestată prin limbă, folclor, tradiții, cultură, fără patrie, mutat de interesele economice unor puțini și nefiresc de bogați acolo unde este nevoie de forță de muncă. Cine nu-și iubește patria și îngrijește cimitirele cu mormintele bunicilor și părinților va avea soarta imperiului mongol. Uniunea Europeană a desființat Uniunea Iugoslavă, a săpat la și a salutat desființarea Uniunii Sovietice cu nimic deosebite ca idee de uniune, totul ca să se lățească ea cu piața de desfacere în teritoriile acestora și să beneficieze de o forță de muncă ieftină și supercalificată.
Să fiți sigur să Regatul Unit și englezii ca popor cu vocație imperială au luat o opțiune bună și mult mai sigură pentru viitor. Asta mai ales acum de cănd s-a descoperit noțiunea de reziliența adică rezistența de răspuns la șocuri. Păi până se câcâie UE în cazul unor șocuri să armonizeze nordul cu sudul și țările estice, mai puțin România condusă de slugi față de UE și USA, cu țările vestice suntem praf la un șoc. Bravo Anglia și mult noroc!
@MArele Urs
Ca d e obicei atingi negativ, si caracterizezi in negru,tot ce este romanesc.
Nu numai „maini lipcioase”de romani au plecat in M Britanie ci si zeci,sute de medici formati de Romania si in Romania ,asistente cat si de alte profesii reespectabile, fapt recunoscut de englezi.
@Intrebare ??? Familia regala britanica se trage din Nemtia din Saxonia, Bavaria, Thuringia – Casa Saxa-Coburg și Gotha care este casa regală a câtorva monarhii europene și ramuri ale actualelor case domnitoare în Belgia prin descendenții lui Leopold I și în Commonwealth prin descendenții Prințului Albert.Din cauza sentimentului anti-german în Regatul Unit în timpul Primului Război Mondial, George al V-lea al Regatului Unit a schimbat numele Casei din Saxa-Coburg și Gotha în Windsor în 1917. Același lucru s-a întâmplat în Belgia .In almanahul Gotha se gasesc toate genealogiile familiilor regale europene si Angliei pan la sute de ani in urma. Majoritatea se trag din Carolingieni,Merovingieni etc.In Gotha se gasesc si genealogiile lui Clinton Bil,Buch si a altora ,majoritatea pres.americani si alti sefi de state etc.avand legatura cu casa regala saxa-coburg-gotha etc.,legaturi inxtricabile intre regalitati, familii domnitoare ,nobilimea neagra din Venetia etc.
Din cauza
Cei care au votat out au fost ‘talpa tarii’, anglia profunda si nedreptatita.
NU AU FOST SINGURII – vezi referendumurile ‘no ue’ in franta, anglia, irlanda, FARA EFECT – doar ca nu s-au mai facut! Instinctiv, oamenii resping neo-marxismul si deciziile transcendente.
Diferenta a fost ca in anglia si-au pastrat reflexele imemoriale, albionul fiind (de, geografia) leaganul liberalismului. A fost deci posibil unreferendum DECISIV – spre deosebire de celelalte.
Pe de alta parte paradoxul e ca in anglosfera (intarita acum) proiectul neo-marxist e mai avansat (principalul levier supraindatorarea si polarizarea sociala). Mai e de amintit: dupa o jumatate de mileniu pierderea superioritatii tehnologice a occidentului.
Intre doi poli mult mai puternici si mai autarhici, si globali – ue e singura si fara spatiu de manevra, fara ‘adancime strategica’. In mod evident ea nu mai antameaza energii interne, doar conflicte. Umila mea previziune e ca se va rupe – de altfel nemtii au fost intotdeauna catastrofali la geopolitica.
Si la noi la un referendum ar fi 51 % pentru Roexit. Datorita lui Iohanis !