Construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, amânată din nou Guvernul ia în calcul reluarea licitaţiei pentru Comarnic-Braşov, pentru că firma care trebuia să o construiască nu are banii necesari. Score: 0,28
Cristian Diaconescu: Dacă nu intru în turul doi la prezidenţiale, probabil că nu mă mai duc la vot Ştiu cât ne-a costat ca ţară banii investiţi în credibilitate, în garanţii de securitate, în tot felul de astfel de lucruri”, a explicat Diaconescu. Score: 0,28
Ofiţerul de Securitate Eugeniu Petrescu e omul-cheie în mita politică din Vămi Şeful de instituţie în numele şi pentru care au fost solicitaţi banii în dosarul mitei de la Vama Halmeu a fost identificat de procurori în persoana şefului Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Radu Mărginean, care a fost pus sub învinuire pentru luare de mită pentru că ar fi primit o parte din suma de 130.000 de euro. Score: 0,29
Romeo Stavarache a fost trimis în judecată Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive. Score: 0,27
Fostul procuror Iacobescu: În cazul ALRO s-a dat șpagă 10 milioane de euro Banii ar fi ajuns la cei care au negociat, potrivit fostului procuror. … <p>Banii ar fi ajuns la cei care au negociat, potrivit fostului procuror. Score: 0,85
Băsescu, acuzat că a luat bani în vila de la Neptun Banii ar fi ajuns la preşedinte chiar în vila de protocol de la Neptun. … Banii, 300.000 de euro, ar fi fost daţi pentru eliberarea din arest a lui Bercea. Score: 0,30
Spectacolul „Solitaritate” primeşte cronici elogioase în publicaţiile franceze …într-o ţară în criză economică, situaţia precară a bonelor filipineze ce trimite direct la situaţia imigranţilor de peste tot, drama unui tată ce se zbate să strângă banii ceruţi de un chirurg pentru a-i opera fiica, cupiditatea familiei sale, aceşti minunaţi oameni din middle class, aceiaşi peste tot, contopiţi în mediocritatea şi cinismul… Score: 0,27
RISE Project: Sebastian Ghiță încearcă să ne intimideze Conform site-ului citat, banii se plimbă de la una la alta și toate, în ansamblu, funcționează ca un carusel financiar privat cu stăpâni reali disimulați prin interpuși. Score: 0,27
La vreme de primejdie …la New York, Londra, Tokyo, Frankfurt şi Paris nu s-au mai aruncat pe fereastră în grup de la etajele superioare ale noilor Turnuri Babel (pentru că au fost salvaţi cu banii contribuabililor, ai statelor), în schimb, vasele improvizate eşuate ritmic cu sute şi mii de vii şi morţi pe coastele Italiei, în apropierea insulei Lampedusa, s… Score: 0,28
Deciziile luate de Malaysia Airlines după prăbușirea aeronavei Pasagerii care doresc să-și amâne sau să-și anuleze biletul vor primi banii îanpoi, inclusiv cei care au cumpărat bilete nerambursabile", a anunțat compania într-un comunicat. Score: 0,27
Informaţiile secrete ale Ioanei Petrescu Mi-am amintit că Norica Nicolai a avut o intervenţie dură, în martie, contra Ioanei Petrescu, la trei săptămâni după ce aceasta fusese înscăunată la Minister: "Îi cer public ministrului de Finanţe să spună românilor dacă există şi dacă da, câţi sunt exact, în Trezorerie, banii de pensii şi salarii pentru acest an. Score: 0,28
Izaura Anghel: Nu am vrut să-l şantajăm pe Mircea Băsescu Noi am mers doar să ne cerem banii. … Ea a mai spus că familia sa a prezentat toate înregistrările cu Mircea Băsescu şi că nu mai există altele, susţinând, totodată, că anchetatorii ar fi trebuit să facă percheziţii şi la locuinţa fratelui preşedintelui, pentru a căuta banii. Score: 0,31
20 milioane euro pentru fostul partener al familei Dorin Cocoș – Elena Udrea …Elenei Udrea – ar fi, conform Sursa Zilei , un indiciu pentru amintita legătură.Ziariștii de la Sursa Zilei relatează că firma lui Dumitru, Niro Investment, ar fi încasat banii ”în ajunul renegocierii contractului pentru licenţe educaţionale din 2009”. Score: 0,28
Percheziţii în România şi Franţa pentru un virus de peste un milion de dolari telefon mobil) au fost introduse în sistemul informatic infectat/controlat de la distanţă date informatice nereale privind expedierea unei sume de bani de către un expeditor fictiv către un beneficiar real care ridica banii de la un alt agent, de regulă din România”, se arată într-un comunicat al DIICOT. Score: 0,28
Băsescu, artizanul justiţiei controlate din România E clar ca bună ziua că legăturile lui Traian Băsescu cu lumea ţigănească sunt mai complexe şi mai întunecate decât mahmudeaua şi geamparalele de la Costeşti şi ţin de banii pentru campania electorală şi pentru cine ştie ce altceva. Score: 0,29
Aeroportul clujean, între mitingul sindicaliştilor şi garantarea unui credit cu casele sindicaliştilor În cârdăşie, cu banii numitor comun, cei doi au realizat la aeroportul clujean o lucrare (APRON4 – un fel de parking pentru avioanele cargo) fără autorizaţie, cu o mascaradă de licitaţie şi cu un aviz tehnic făcut din pix, peste noapte, trimsi pe fax, fără nici un fel de cocumentare la faţa locului. Score: 0,27
Băsescu: Discuțiile despre CAS nu au avut succes din cauza incompetenţei Guvernului Nu au fost în stare să-mi dea explicațiile de care aveam nevoie, mă așteptam ca doamna ministru să vină cu o foaie A4 pe care să-mi spună de unde vin banii”, a conchis acesta. Score: 0,27
Fundaţia PSD, în marele scandal EADS A doua zi, pe 2 septembrie, Marian Saniuta, ministrul de Interne, si Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor, raspund scrisorii primite si sustin ca nu exista suprapuneri si ca angajamentul cu EADS nu este finantat din banii Uniunii Europene. Score: 0,27
Fumătorii afară, incompetenţii înăuntru Din banii daţi de fumători pe ţigări se plătesc parte din salariile, hotelurile, maşinile şi diurnele parlamentarilor. Score: 0,28
Mituri urbane Arnăutul Sava Bimbaşa, şeful poterii Agiei, a pornit cu potera sa după domn deoarece îl lăsase cu soldele neplătite şi dorea să-l ajungă din urmă pentru a recupera banii cuveniţi. Score: 0,27
Lacrima mea pentru Brazilia Să cîștige încă o Cupă mondială cu jucători adunați de prin Europa de Est, unde campionatele țin atîta cît țin banii sponsorilor și unde jumătate dintre echipe nu știu dacă mai prind toamna? Score: 0,27
Procurorii DNA, despre Codruț Marta: Cel mai probabil nu se mai află în viață La data scadenței Marta și-ar fi cerut banii înapoi, iar de atunci el nu a mai fost văzut. Score: 0,27
Averea primarului Stavarache, pusă sub sechestru asiguratoriu Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive. Score: 0,27
Noua lege a insolvenţei promovează şi mai mult furtul Nici vorbă de aşa ceva!Eu am tot explicat de 3 ani cum că datoriile firmelor aflate în insolvenţă sau faliment se ridică la aproximativ 10 miliarde euro către bugetul de stat, 10 miliarde euro către firme creditoare (care nu au încasat banii pentru mărfurile livrate) şi 4 miliarde euro către bănci. Score: 0,29
Opriți cele 90 de aiureli Ponta în educație! Părinții nu au cum să joace vreun rol important, altul decît de a cotiza cînd li se cere, pentru că nu au idee care e bugetul școlii și pentru ce ar trebui să ajungă banii. Score: 0,27
Cum se apără Monica Macovei după atacurile lansate de trustul lui Dan Voiculescu Într-un comunicat de presă, europarlamentar Monica Macovei arată: "În timp ce Voiculescu își apăra banii din Cipru unde era sediul firmei Crescent, oficină a Securității, bani furați de la români, eu luptam în 1990 pentru libertate și democrație în România. Score: 0,28