Paralelipipede din oţel corten pentru pictorul negrului Pictorul de 94 de ani a fost prezent la inaugurarea muzeului “Muzeul Soulages” a fost construit în Parcul Foirail, la câteva sute de metri de catedrala Notre-Dame şi de centrul istoric al oraşului. Score: 0,26
Lupte lângă Doneţk Câteva mine ar fi explodat în centrul oraşului.De la începutul lunii aprilie, autorităţile ucrainene efectuează o operaţiune specială în estul Ucrainei, unde continuă protestele susţinătorilor federalizării ţării. Score: 0,27
Spectacole electrizante de weekend Spectacolul s-a născut din dorinţa celor doi interpreţi de a se confrunta cu partituri dramatice generoase şi s-a împlinit sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală “Ion Sava”. … 20), Centrul Naţional al Dansului (B-dul Mărăşeşti, nr. Score: 0,27
Cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică Potrivit meteorologilor, din dimineața zilei de vineri, 30 mai, până în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai/1 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul, estul și centrul țării și în toată zona montană. Score: 0,27
Artişti şi regizori români aplaudaţi în străinătate …itinerate şi în alte mari oraşe canadiene, după cum urmează: Québec, sala “Expo-Théâtre”, 20 iunie; Ottawa, “Théâtre de la Cour des Arts”, 21 iunie, şi Toronto, “Centrul Cultural Canadiano-Japonez”, 22 iunie. Score: 0,26
Se întorc ploile și vijeliile Conform avertizării, de vineri, ora 09.00, până sâmbătă, la ora 23.00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în toată zona montană. Score: 0,27
Radio România sărbătoreşte 1 iunie! Concertul Corului de Copii Radio este inclus în manifestarea anuală Cişmigiul copiilor, organizată de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, eveniment ajuns în acest an la cea de-a XIII-a ediţie. Score: 0,27
Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, trecut din administrarea CJ Botoşani în cea a Memorialului Ipoteşti Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani a decis, miercuri, ca un teren cu o suprafaţă de 26.045 de metri pătraţi din extravilanul comunei Mihai Eminescu, pe care se află şi lacul cu nuferi, să treacă din administrarea CJ Botoşani în cea a Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu",conform Mediafax. Score: 0,28
România, reprezentată în premieră la Book Expo America 2014 ICR de la New York a colaborat excelent cu Institutul Cultural Român şi “Centrul Naţional al Cărţii” pentru prima participare a României la “Book Expo America”, unde au fost invitate să expună cărţi şi albume de artă şi Muzeele din România, de interes naţional şi universal, precum Muzeul “Brukenthal”, “ Score: 0,28
Bucuraţi-vă de lumea fascinantă a teatrului! Spectacolul s-a născut din dorinţa celor doi interpreţi de a se confrunta cu partituri dramatice generoase şi s-a împlinit sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală “Ion Sava”. … ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti readuce teatrul pe străzile Capitalei. Score: 0,28
Prințul Charles a vizitat Biserica Neagră din Brașov Prințul de Wales a ajuns în jurul amiezii în orașul de la poalele Tâmpei, iar înainte de a vizita Biserica Neagră, s-a plimbat pe străduțele din centrul vechi al orașului și s-a întâlnit cu reprezentanții Casei parohiale a Bisericii evanghelice. Score: 0,27
Lovitură de stat într-un stat care nu există Mai multe mii de susținători ai opoziției s-au adunat pentru un miting în centrul orașului Suhumi. Score: 0,27
Mai multe tabere de romi din România, dezafectate în Franţa Poliţia a mai evacuat 135 de români aflaţi într-un loc situat aproape de centrul oraşului Aubervilliers, în Seine-Saint-Denis. Score: 0,27
Maria Oprea: „Apusenii sunt ca degetele unei mâini; nu poţi tăia unul fără ca întreaga mână să nu aibă de suferit” …Montană şi a gazelor de şist ajungeau la punctul maxim în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în alte mari oraşe din ţară şi străinătate, moţii liberi din Apuseni s-au adunat în centrul oraşului Câmpeni, pentru a-şi exprima îngrijorarea pentru pierderea a mii şi mii de slujbe şi pentru pagubele imense presupuse de eventuala exploatare minieră din… Score: 0,81
Nicolas Sarkozy, din nou în centrul unui uriaş scandal politic În centrul atenţiei se află acum Jean-Francois Cope, cel care ar fi trebuit să conducă partidul până în 2015, dar şi fostul trezorier ar partidului, care este aşteptat de anchetatori pentru a da explicaţii. Score: 0,73
Cum va fi vremea miercuri și joi În nordul, centrul şi estul teritoriului, precum şi în zona montană, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Score: 0,28
Judecătorul Stan Mustaţă urma să îl ajute pe Dan Voiculescu …gamă extrem de variată a actelor materiale menite să asigure un veritabil mod de viaţă, iar succesiunea «serviciilor» oferite de magistratul Mustaţă Stan se situează în centrul activităţii infracţionale, reprezentând preocuparea majoră a membrilor grupului, care au acţionat în mod organizat pe o perioadă îndelungată de timp”, arată… Score: 0,27
Val eurofob pe vechiul continent Pe urmă, atunci când nu sunt primele, partidele eurofobe au obţinut procente importante în Austria, Ungaria, Suedia şi în Grecia, în vreme ce italianul Beppe Grillo, deşi are 21%, este cu mult în urma centrului-stânga condus de Matteo Renzi, care, cu 41%, s-a legitimat democratic. Score: 0,26
Pod de cărţi peste Ocean Evenimentele româneşti, organizate de ICR New York şi de “Centrul Naţional al Cărţii” din cadrul ICR, sunt în consonanţă cu tema principală a acestei ediţii, “Traducerea”. Score: 0,29
Festivalul Comediei Româneşti De neratat se anunţă şi spectacolele “Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, montat de Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”, programat joi 29 mai, la ora 19.00, şi “Ce nemaipomenită aiureală” de Eugène Ionesco, producţie a “Teatrului Naţional… Score: 0,26
Rusia va face zboruri de observaţie în spaţiul aerian al României şi Ungariei Rusia va face două zboruri de observaţie cu avioane Antonov-30B, în spaţiul aerian al României şi Ungariei, în perioada 25-31, a anunţat Serghei Rîjkov, directorul Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare, citat de Itar-Tass şi preluat de Mediafax. Score: 0,27
CSCI, autorul exit poll-ului, nu a fost acreditat la BEC La BEC s-au acreditat următoarele case/institute de sondare: Fundaţia Biroul de Cercetări Sociale, Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS SRL şi Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde SRL, SC Operations Research SRL, Asociaţia Voluntară Wilffried… Score: 0,27
Comunicat PNL privind noi nereguli sesizate în ziua votului “Așteptăm de la Poliție să demareze o anchetă pentru că, din spusele colegilor din centrul de vot, pacienții încolonați, trimiși săvoteze de acest doctor, care nu aveau bilet de voie de ieșiri din spital, însoțiți de o pacientă, se pare că au fost internați cu o zi înainte și urmează să fie externați mâine, după vot.”, Score: 0,26
Rusia va face două zboruri de observaţie în spaţiul aerian al României şi Ungariei, între 25-31 mai Rusia va efectua două zboruri de observație în spațiul aerian al României și Ungariei, în perioada 25-31 mai, a anunțat Serghei Rîjkov, directorul Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare. Score: 0,27
Sute de persoane au protestat în Harkiv față de scrutinul prezidențial din Ucraina Sute de persoane au participat, duminică, la un protest organizat în centrul oraşului ucrainean Harkiv, denunţând scrutinul prezidenţial şi cerând federalizarea Ucrainei, informează site-ul ucrainean Focus, citat de Mediafax. Score: 0,27
Real Madrid a câştigat a 10-a cupă a campionilor În ultimele 10 secunde trec de centrul terenului dar nu mai pot face nimic. Score: 0,26