Ai căutat: companiei
El a precizat că societatea a ajuns în această situație, deoarece a fost victima prostului management și a ingerinței statului în managementul companiei. … Potrivit acestuia, pentru o funcționare optimă a companiei vor trebui concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor Mintia și Paroșeni.
Score: 0,25
La nivelul Companiei de Autostrăzi s-a constituit un grup de lucru numit Unitatea de Implementare: Refacere Lot 3 Orăștie – Sibiu. … Autostrada Orăştie-Sibiu are mult mai multe probleme decât vor să recunoască oficialii Ministerului Transporturilor şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR).
Score: 0,25
Această măsură, foarte benefică pentru acţionari, este criticată de fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, pe motiv că poate dăuna evoluţiei companiei pe termen mediu şi lung. … În lipsa acestora, producţia de hidrocarburi se diminuează an de an şi evoluţia companiei nu poate fi decât în jos.
Score: 0,25
Gabriel Dumitrescu ar putea deveni noul CEO al companiei TAROM, potrivit unor surse neoficiale citate de Capital. … Tot în mandatul său de şef al companiei TAROM a contractat 4 aeronave Airbus 318 şi a reuşit scăderea, prin negociere, a contractelor de furnizare combustibil, caterig la bord şi asigurări aeronave şi pasageri.
Score: 0,66