Mihai Gâdea, despre ultimul interviu pe care i l-a acordat Crin Antonescu …) Eu nu-mi dedicat viaţa înjurării lui Traian Băsescu. Score: 0,29
Dr. Călin Georgescu: „În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie” Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi încă unul dedicat cauzei naţionale. Score: 0,28
Acorduri sonore de martie …lumii, a fost distins cu “European Soloist Champion Award”, 2007, a fost invitat să interpreteze în faţa familiei regale belgiene, a compus peste 50 de lucrări special dedicate instrumentului său şi a fost primul student la marimbă al prestigiosului “Conservator Regal” din Antwerp (Belgia). Score: 0,28
Armata rusă, în Crimeea, iar John Kerry și armata FMI, la Kiev In cursul scurtei sale vizite la Kiev, Kerry se va reculege la unul dintre monumentele din Kiev dedicate deja protestatarilor ucisi de catre misteriosii lunetisti, in urma cu nici doua saptamani. Score: 0,28
Invitaţie în lumea magică a Thaliei Cunoscutul actor şi regizor Radu Beligan a împlinit 95 de ani de viaţă şi 75 de ani de carieră, Maestrul Radu Beligan va urca pe scenă într-o recentă premieră ce îi este dedicată: “Lecţia de violoncel”, o piesă scrisă special pentru el de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa. Score: 0,29
Hoţii de imagini, subiect de muzeu Elizabeth Taylor surprinsă de Daniel Angeli la Gstaad, 24 decembrie 1979 Partea cea mai căutată de public este însă cea dedicată victimelor fenomenului şi laturii lui “macho”. Score: 0,28
Crin Antonescu față în față cu Mihai Gâdea: „Antena 3 face propagandă PSD-istă” Eu nu-mi dedicat viata injurarrii lui Traian Basescu. Score: 0,28
O noapte de Oscar Premiul oferit a fost dedicat celor bolnavi de SIDA şi tuturor celor care sunt discriminaţi. Score: 0,28
O noapte de Oscar Premiul oferit a fost dedicat celor bolnavi de SIDA şi tuturor celor care sunt discriminaţi. Score: 0,28
Piesa „Quartet”, în premieră „Este excepţional că s-a reluat acest obicei, ca ziua de luni să fie dedicată de către TVR teatrului. Score: 0,28
Alain Resnais, regizorul-simbol al Noului Cinema francez, ne-a părăsit Alături de Pierre Arditi, Sabine Azema, Anne Consigny la prezentarea filmului Vous n'avez encore rien vu, la Cannes în 2012 În timpul războiului, în Parisul ocupat, s-a dedicat fotografiei şi şi-a urmat pasiunea pentru cinema. Score: 0,30
Premiile „César”, o Gală şi plictisitoare, şi cu surprize Niels Arestrup Un Omagiu, în cadrul căruia a fost proiectat un fragment din pelicula “La Reine Margot” (1994), i-a fost dedicat lui Patrice Chéreau, regizorul dispărut toamna trecută. Score: 0,30
Înregistrări inedite ale trupei Led Zeppelin vor fi scoase la licitaţie quot;Custard Pie" şi "In the Light" vor fi disponibile într-o licitaţie specială dedicată muzicii, Marvels of Modern Music, organizată de casa de licitaţii online RR Auctions, pe 13 martie. Score: 0,30
„Un ceas pentru artă”, în acest weekend, în Bucureşti Pentru celebrarea capitalei culturale europene 2010, Istanbul, Sorin Adam a făcut parte dintr-un grup de cinci artişti alături de Mircea Doinaru, Vadim Creţu, Mihai Potcoavă şi Minu Movilă care au realizat o expoziţie de pictură dedicată metropolei de pe Bosfor. Score: 0,28
Haideţi la mărţişoare! A venit 1 martie… Concertul va da startul turneului pe care artistul îl va susţine pentru promovarea noului său album, “Ieri şi azi”, dedicat celor care iubesc muzica românească. Score: 0,30
Rusia: Comisia de la Veneția trebuie să verifice dacă noua putere de la Kiev este legitimă El a mai declarat că Duma s-ar putea reuni în orice moment într-o sesiune specială dedicată situației din Ucraina, însă consideră oportună convocarea unei astfel de sesiuni abia după revenirea delegațiilor de parlamentari ruși din țara vecină. Score: 0,29
Cărţi de Mărţişor Următoarea ei carte, “Paula”, îi este dedicată. … Autor al cărţii “Fundamentals of Naturopathic Pediatrics”, el şi-a dedicat activitatea de-o viaţă restabilirii stării optime de sănătate a copiilor prin intermediul tratamentelor naturale. Score: 0,29
Un exemplar din ‘Mein Kampf’, semnat de Hitler, va fi scos la licitație în SUA Cele două volume ale lucrării, care prezintă ideologia antisemită a regimului nazist, sunt semnate de Hitler și dedicate lui Josef Bauer, unul din primii membri ai partidului nazist și un apropiat al viitorului Fuhrer. Score: 0,31
ArcelorMittal a demolat statuia lui Lenin de la combinatul din Krivoi Rog ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel la nivel mondial, a demolat un monument dedicat lui Vladimir Lenin și amplasat la combinatul de la Krivoi Rog, din Ucraina, conform Digi24. Score: 0,31
PNL a decis să iasă de la guvernare. Antonescu: „USL nu mai există!” …adevărată, autentică și eficientă a justiției, o economie liberă și liberală și o economie cu adevărat concurențială și de piață, cu o administrație performantă, dedicată cetățeanului și nu primarului sau președintelui de consiliu județean, o politică externă care, sigur, să-și păstreze orientările mari, dar să le întărească… Score: 0,28
Poezia lui Gherasim Luca are libertatea şi neprevăzutul unui zbor de pasăre Sărbătoarea valorilor şi principiilor Francofoniei se continuă şi prin acest eveniment dedicat lui Eugen Ionescu. … Fotografie de Victor Brauner Evenimentul dedicat lui Gherasim Luca e aşezat într-o serie, la rândul lui. Score: 0,41
În întâmpinarea Mărţişorului Clubul “Aufsturz/Jazzkeller 69” este un spaţiu dedicat muzicii jazz din întreaga lume, situat în centrul capitalei germane. … ICR Berlin a organizat aici în anul 2013 şi concertul Cvartetului Maria Răducanu, dedicat ”Centenarului Maria Tănase”. Score: 0,30
Ponta: „Cred că Băsescu este un personaj politic mort” Doar, în această seară, Antena 3 s-a dedicat atacurilor directe sau indirecte la adresa lui Crin Antonescu. Score: 0,29
Dragobete, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii La Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” vă aşteapă astăzi un program dedicat “Sărbătorii tinereţii” şi începutului de primăvară. Score: 0,28
România, la Carnavalul Internaţional al Copiilor de la Veneţia Acestea sunt dedicate tinerilor şi copiilor şi se vor desfăşura, într-un decor special amenajat, în perioada 22 februarie – 4 martie, în Pavilionul Expoziţiilor din aria „Giardini della Biennale”. Score: 0,30