Cărţi de Mărţişor

“Dragoste”

Cele mai frumoase pagini scrise de Isabel Allende despre diversele chipuri ale iubirii. Într-o savuroasă alchimie a adevărului şi ficţiunii, Isabele Allende îşi însoţeşte confesiunile sentimentale şi viziunea asupra nenumăratelor faţete ale iubirii cu cele mai frumoase pagini despre dragoste din romanele, povestirile şi volumele autobiografice pe care le-a semnat.

“Magia meseriei mele îmi permite să trăiesc vieţile protagoniştilor mei, iar plăcerea de a descrie pe îndelete întâlnirea erotică depăşeşte cu mult plăcerea de a o trăi. În plus, scriind, se adaugă şi plăcerea de a împărtăşi experienţa cu cititorii mei.

Nu există o vârstă anume pentru prima iubire. Se poate întâmpla în orice moment al vieţii şi mă încearcă bănuiala că poate fi oricând la fel de puternică precum cea dintre Romeo şi Julieta, îndrăgostiţii legendari, care de cinci secole încoace sunt reperele patimii arzătoare”, mărturisea scriitoarea.

Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut la Lima, în Peru. Îşi petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani şi lucrează ca ziaristă. În 1982, primul ei roman, “Casa spiritelor”, devine imediat bestseller internaţional. În 1984, publică “Despre dragoste şi umbră”, apoi, în 1987, “Eva Luna”, în 1989, “Povestirile Evei Luna”, şi în 1991, “Planul infinit”. În 1992, fiica scriitoarei moare de porfirie. Următoarea ei carte, “Paula”, îi este dedicată. De mult succes se bucură insolitul volum “Afrodita”, romanele “Fiica norocului” şi “Portret în sepia”, dar şi volumul de memorii “Ţara mea inventată” şi romanul “Zorro”. În 2006, îi apar volumul “Ines a sufletului meu”, apoi volumul autobiografic “Suma zilelor”, romanul “Insula de sub mare” şi “Caietul Mayei”, toate bestselleruri internaţionale. La începutul lui 2014 apare un nou roman, “Ripper”.

La 5 ani este exmatriculată pentru indecenţă de la grădiniţa călugăriţelor Ursuline din Santiago de Chile. La 14 ani, citeşte pe furiş “1001 de nopţi”, în atmosfera impregnată de senzualitate a Beirutului. Militează în America de Sud pentru emanciparea femeilor şi revoluţia sexuală. La 45 de ani îşi descoperă jumătatea în California. Însă, după cum recunoaşte chiar ea, nimic din ce a trăit nu se compară cu ceea ce şi-a imaginat.

“Pasiunea e tare bună pentru literatură şi cinema: ne excită peripeţiile a doi oameni mistuiţi de dorinţă, asta şi explică succesul pornografiei, chiar dacă în acest caz dorinţa e falsă. În orice poveste, până şi în basme, personajele trec prin aventuri şi înving răii ca să ajungă la premiul aşteptat: un sărut (sau ceva mai mult). Sărutul ăsta vrea să arate fericirea imuabilă a sufletului congelat în timp şi spaţiu, doar că în viaţa reală sărutul nu e decât primul pas pe un drum presărat cu obstacole. Să revenim un pic la Romeo şi Julieta: ce-ar fi dacă în loc să moară s-ar fi căsătorit? Romeo ar bate străzile Veronei vânzându-şi sonetele: Julieta grasă şi plictisită şi-ar creşte jumătatea de duzină de plozi, iar în celebrul balcon s-ar usca rufele. Duşmanii cuplului nu ar mai fi Capuleţii şi Montagui, ci rutina existenţei. Asta ar fi o poveste originală şi frumoasă, dar Shakespeare nu a scris-o pentru că era lipsită de sânge, otravă, pumnal şi răutate.

Nu e deloc întâmplător că în majoritatea scenelor de dragoste şi sex din cărţile mele iniţiativa e a femeii. În fanteziile mele romantice, erotice sau literare, supunerea feminină nu are sens. E o piedică. Clişeul care spune că bărbaţii sunt simpli, transparenţi şi poligami are dramul său de adevăr, ca toate clişeele, iar o femeie înţeleaptă poate descifra lesne natura partenerului, îl poate manipula şi îi poate da destule motive să nu-şi părăsească cuibul, cu condiţia ca tipul să nu fie un psihopat sadea, fireşte”.

Traducere de Cornelia Rădulescu şi Radu Niciporunc.

“Clipa”

“O carte pur şi simplu senzaţională”, aprecia “The Times”.

“Puţinii vecini pe care îi am ştiu că nu sunt o persoană matinală. Însă eu nu ies niciodată în lume înainte de amiază. Sunt un om de noapte. De obicei încep să scriu după zece seara şi în general lucrez până la trei-patru, oră la care beau tacticos un whisky nocturn sau două, mă uit la un film vechi sau citesc şi, în cele din urmă, pe la cinci, mă sui în pat. Trăiesc aşa de 27 de ani de când am început să scriu – lucru care, la începutul căsniciei noastre, soţiei mele i s-a părut oarecum fermecător şi o sursă de mare frustrare ulterior…” Thomas Nesbitt este scriitor, un bărbat de vârstă mijlocie, proaspăt divorţat, care trăieşte o viaţă foarte retrasă în statul Maine. Solitudinea îi este întreruptă, într-o dimineaţă de iarnă, de sosirea unui pachet din Germania. Numele expeditorului îl bulversează complet: este cel al femeii cu care a avut o pasională poveste de dragoste cu 36 de ani în urmă, în Berlinul divizat şi bântuit de umbrele Războiului Rece.

Refuzând iniţial să afle conţinutul pachetului, Thomas este forţat în cele din urmă să se confrunte cu un trecut despre care nu a discutat cu nimeni vreodată. Retrăieşte acele câteva luni petrecute la Berlin, în timpul cărora a descoperit, pentru prima şi singura dată în viaţă, puterea deplină, extraordinară a iubirii adevărate.

“Şi noi, ca indivizi, ne putem schimba forma fizică. Putem să slăbim şi să facem muşchi sau, dimpotrivă, să ajungem supraponderali. Putem purta haine care spun mult despre imaginea pe care vrem să o prezentăm lumii, care să vorbească despre noi. Putem să ne etalăm bogăţia, sărăcia, sentimentul de încredere. Sentimentul de îndoială. Dar ce nu putem schimba niciodată este povestea care ne-a făcut ceea ce suntem. Este o poveste dictată în întregime de acumularea multiplelor complicaţii ale vieţii. Suntem ceea ce ni s-a întâmplat. Şi purtăm cu noi pretutindeni tot ce ne-a modelat, tot ce n-am vrut, tot ce am vrut, dar n-am obţinut niciodată, tot ce am obţinut, dar n-am avut niciodată, tot ce a fost găsit şi pierdut. Petra a avut dreptate: există în viaţă anumite lucruri care ne pot schimba radical, încât rămân veşnic cu noi. Şi niciodată nu putem să întoarcem cu adevărat spatele la ceea ce încă ne bântuie. Oare mă voi împăca vreodată cu tot ceea ce mi s-a întâmplat? Sau trecutul va fi întotdeauna prezent? Fericirea găsită. Fericirea pierdută. Fericirea irosită. Ne controlăm destinul mult mai mult decât ne place să recunoaştem. Clipa a venit. Clipa a plecat”.

O poveste de dragoste de o intensă forţă emoţională, desfăşurată pe un fundal istoric tulburător, „Clipa” explorează motivele pentru care ne îndrăgostim şi modul în care o facem, dar şi cum proiectăm, asupra persoanei iubite, ceea ce sufletul nostru caută cu disperare.

„Douglas Kennedy este maestrul poveştilor de dragoste cu răsturnări de situaţie dintre cele mai neaşteptate”, nota cronicarul de la “The Times”.

Iar cel de la “Vanity Fair” consemna: „Kennedy surprinde Clipa dragostei la prima vedere”.

„Tristeţea care învăluie acest roman îl face să fie mai mult decât o recreare autentică a unor vremuri tulburi. Ridicând o serie de probleme etice, Kennedy se întreabă în ce măsură suntem captivii istoriei”.

„Romanele de largă respiraţie, care să acopere mai multe decenii şi care să cuprindă drame profunde sau conflicte politice majore – pe scurt, care să debordeze de viaţă şi de adevăruri dureroase – sunt un lucru rar în ziua de azi. Aşadar, să ne bucurăm că-l avem pe Douglas Kennedy”, aprecia “Daily Mirror”.

Douglas Kennedy s-a născut în Manhattan în 1955 şi a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda.

Romanele sale au fost traduse în peste 22 de limbi, înregistrând un succes uriaş de piaţă şi bucurându-se deopotrivă de aprecierea masivă a criticii. În 2006, lui Douglas Kennedy i s-a decernat distincţia de “Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”, iar în 2009 a primit “Grand Prix du Figaro”, acordat de cotidianul “Le Figaro”.

La Editura “Trei”, de acelaşi autor, au apărut, în colecţia coordonată de Magdalena Mărculescu, “Farmecul discret al vieţii conjugale”, “Jocurile destinului”, “Nu pleca…”, “O relaţie specială”, “Tentaţia”.

Traducere din engleză de Lidia Grădinaru.

“Iepurele cu ochi de chihlimbar. O misterioasă moştenire de familie”

„Aveţi în mâini o capodoperă”, avertiza Frances Wilson, în “Sunday Times”.

Bestseller “Sunday Times”, distins cu “Costa Book Award” şi “Galaxy National Book Award” şi inclus de revista “The Economist” în lista celor mai bune cărţi ale anului 2010, “Iepurele cu ochi de chihlimbar. O misterioasă moştenire de familie”, de Edmund de Waal, a apărut la Editura “Polirom”, în colecţia „Eseuri&confesiuni”, traducere de Ioana Aneci.

Descendent al familiei Ephrussi, ce făcea parte din marea burghezie europeană, Edmund de Waal moşteneşte o colecţie de 264 de netsuke-uri, sculpturi japoneze din fildeş sau din lemn, nu mai mari decât o cutie de chibrituri. Gândul că au trecut prin atâtea mâini îl determină pe de Waal să reconstituie trecutul, „împletirea senzuală şi sinuoasă între lucruri şi amintiri”. Aşa începe această rememorare, pasionantă ca o poveste poliţistă, în care autorul dezgroapă pas cu pas istoria familiei sale de-a lungul a cinci generaţii.

“Două femei. Una e mai bătrână. Cealaltă este acum între două vârste, a început să încărunţească.

Se întâlnesc din nou după un război. Nu s-au mai văzut de opt ani.

Se întâlnesc în una dintre vechile camere, acum un birou plin de foşnetul dosarelor. Sau poate se întâlnesc în curtea cu dale ude. Nu văd decât două femei, fiecare cu povestea ei.

27 aprilie. Au trecut şase săptămâni de la Anschluss; e ziua în care uşile ce dau în Ringstrasse au fost lăsate deschise de Otto Kirchner şi au intrat în casă oamenii Gestapoului. Începea arianizarea. Annei i s-a spus că nu mai are voie să slujească la evrei, că acum trebuie să se pună în slujba ţării sale. Trebuia să se facă utilă şi să ajute la sortarea bunurilor foştilor ocupanţi ai casei, să le împacheteze în lăzi de lemn. Aveau o grămadă de treabă, iar ea trebuia să împacheteze mai întâi argintăria.

Erau lăzi peste tot, iar cei de la Gestapo făceau liste. După ce ea împacheta ceva, obiectul era bifat pe listă. După argintărie au urmat porţelanurile. În jurul ei erau o grămadă de oameni care dezmembrau apartamentul. Era în ziua când Viktor şi Rudolf au fost arestaţi şi ridicaţi de acasă, iar lui Emmy i s-a interzis să mai intre în apartament, fiind trimisă în camerele de pe cealaltă parte a curţii. (…)”

O aventură care ne poartă într-o călătorie în jurul lumii, de la Odessa în Japonia şi apoi în capitalele Europei, pe urmele unor personalităţi remarcabile, cum ar fi Charles Ephrussi, care a servit drept model pentru Swann al lui Proust, sau Elisabeth Ephrussi, prietena lui Rainer Maria Rilke.

„Această carte este călătoria mea către locul de baştină al acestei colecţii. E o istorie secretă a atingerii”, mărturisea Edmund de Waal.

„Nu puteam lua nimic de valoare ca să pun deoparte pentru domniile voastre. Aşa că luam pe furiş câte două-trei dintre figurinele acelea micuţe din dressingul doamnei baroane, cu care vă jucaţi când eraţi copii – mai ţii minte –, şi le băgam în buzunarul şorţului de fiecare dată când mai treceam pe acolo, apoi le duceam în camera mea. Le-am ascuns în salteaua patului meu. Mi-a luat două săptămîni să le scot pe toate din vitrina aia mare de sticlă. Mai ţii minte ce multe erau! Şi nu şi-au dat seama. Erau aşa de ocupaţi! Erau ocupaţi cu toate lucrurile alea care le luau ochii – tablourile domnului baron şi serviciul de aur din seif, dulapurile din salon şi statuile şi toate bijuteriile mamei dumitale. Şi toate cărţile alea vechi ale domnului baron, la care ţinea aşa de mult! Nici n-au băgat de seamă figurinele acelea mărunţele. Aşa că le-am luat eu. Le-am băgat în saltea şi am dormit peste ele. Acum, că te-ai întors, uite că pot să-ţi dau ceva înapoi.”

În decembrie 1945, Anna i-a dat lui Elisabeth 264 de netsuke-uri japoneze.

Edmund de Waal este profesor de ceramică la “University of Westminster”. Lucrările lui sunt expuse în muzee din întreaga lume, inclusiv “Victoria and Albert Museum” din Londra şi “Tate Britain”. Locuieşte la Londra împreună cu familia.

“100 de remedii naturale pentru copilul tău”

Ghid complet de tratament pentru cele mai răspândite boli ale copilăriei.

În acest volum, dr. Jared M. Skowron, medic pediatru şi specialist în medicină naturistă, le arată părinţilor cum să prevină şi să trateze bolile copiilor, de la cele mai banale, ca indigestia, durerile de cap şi infecţiile minore, la unele mai grave, cum sunt alergiile alimentare, diabetul şi astmul.

„Dr. Skowron a creat o colecţie strălucită şi originală de remedii sigure şi eficiente pentru cele mai răspândite probleme de sănătate care apar la copii. La obiect, de încredere şi bazată pe date ştiinţifice, dar totodată foarte accesibilă şi limpede scrisă, cartea de faţă îşi găseşte cu siguranţă un loc de cinste pe rafturile multor biblioteci ale familiilor cu copii şi nepoţi”, este recomandarea făcută de “New York Times” pentru acest bestseller.

În cartea de faţă veţi găsi recomandări referitoare la “Alimente vindecătoare”. În medicina naturistă, schimbările de regim alimentar constituie modificarea esenţială a stilului de viaţă. Dr. Skowron le arată părinţilor valoarea şi influenţa nutriţiei şi cum să folosească alimentele pentru prevenirea şi tratarea bolilor.

“Detoxifiere”: De la pesticide la materiale plastice, toxinele din mediu afectează organismul copiilor noştri, iar medicina naturistă oferă metode sigure şi eficiente pentru a le elimina.

“Suplimente alimentare”: Află ce suplimente sunt utile pentru ameliorarea simptomelor sau pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi care sunt dozele sigure şi eficiente.

“Remedii alternative”: Înlocuieşte medicamentele cu remedii homeopate, care te ajută să-ţi vindeci natural copiii.

“Multe tulburări ale copilăriei pot fi tratate bine şi în deplină siguranţă cu ajutorul medicinii naturiste. De aceea, atât de mulţi pacienţi vin la cabinetul meu din Connecticut în căutarea unor leacuri pentru tulburarea de atenţie, astm, colici, autism şi alte tulburări ale copiilor lor. Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult este acela că petrecem un timp împreună cu pacienţii pentru a discuta boala lor. Ne facem o impresie completă despre pacient ca persoană, efectuăm analize ştiinţifice şi descoperim o terapie sigură, naturală, care ajută pacientul la cel mai profund nivel. Laboratoarele la care apelează medicii naturişti pentru analizele obişnuite de sânge fac şi analiza substanţelor nutritive, scanări pentru nivelul de intoxicare cu metale grele şi alte teste pentru a vedea cum funcţionează organismul pacientului. Mulţi copii bolnavi au o intoleranţă genetică la anumite alimente, iar organismul lor reacţionează la aceste alimente ca şi cum s-ar lupta cu o infecţie. La cabinet ajut la detoxifierea multor pacienţi cu remedii homeopatice de drenare, sigure şi eficiente. Este vorba de combinaţii specifice de plante medicinale şi metale diluate. Metalele diluate din aceste remedii se leagă de toxinele din organism şi le elimină.

Medicina naturistă, concentrată în primul rând pe o stare bună de sănătate şi pe prevenirea bolilor, este prima opţiune de tratament. Terapeuţii naturişti se bizuie pe un concept simplu, dar puternic: integrarea a ceea ce e bun şi eliminarea a ceea ce e rău. Medicina convenţională tinde să scape din vedere această idee. Nu renunţa la medicamentele prescrise pentru copilul tău dacă ele sunt necesare pentru sănătatea sa. Dar te somez să recurgi la medicamente sigure, naturale, ca primă opţiune. Copiii tăi îţi vor mulţumi pentru asta… Dacă aş putea plăsmui lumea doar în imaginaţia mea, ar fi o utopie: păsări cântătoare, numai zile însorite şi copii alergând veseli şi sănătoşi. Multe dintre bolile şi tulburările care-i afectază în prezent pe adulţi sunt în întregime rezultatul alegerilor făcute în tinereţe în legătură cu alimentaţia. Afecţiunile cardiace, cancerul şi alte boli fatale pot fi prevenite dacă îi învăţăm pe copiii noştri obiceiuri sănătoase. E timpul să-ţi dai seama că un copil imită ceea ce vede la tine în primii 7 ani de viaţă”.

Dr. Jared M. Skowron este renumit în Statele Unite ca specialist în medicină naturistă pentru copii. Autor al cărţii “Fundamentals of Naturopathic Pediatrics”, el şi-a dedicat activitatea de-o viaţă restabilirii stării optime de sănătate a copiilor prin intermediul tratamentelor naturale. Dr. Skowron este vicepreşedintele “Asociaţiei Pediatrice a Terapeuţilor Naturişti”.

“Amazoanele. O poveste”

Recent, Premiul „Cartea Anului 2013” a fost decernat scriitoarei Adriana Babeţi, unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, pentru volumul “Amazoanele. O poveste”, apărut la Editura “Polirom”, în colecţia „Plural M”.

Cu o bibliografie impresionantă, “Amazoanele. O poveste” reprezintă o incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce porneşte din Antichitate şi ajunge pînă în secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei poveşti fascinante se află Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar şi Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander.

„Un premiu literar pune o coroniţă pe creştetul celui cu numele scris pe coperta cărţii. Aşa este. Numai că, de fapt, premiile acestea ar trebui să îi răsplătească şi pe toţi cei care l-au sprijinit, ajutat, încurajat, îndrumat pe autor. În cazul «Amazoanelor…» mele ştiu sigur că aşa ar trebui să fie. Faptul că un juriu exigent a ales-o drept «cartea anului» dintr-o suită de volume care puteau cuceri la fel de bine acelaşi titlu încununează şi munca discretă, de nepreţuit, a celor din minunata echipă a Poliromului şi a prietenilor care mi-au fost alături în fel şi chip, pas cu pas, de atâta vreme. Le mulţumesc încă o dată tuturor.”

De altfel, scriitoarea Adriana Babeţi va susţine duminică o conferinţă despre amazoane, care nu poate trăda spiritul eroinelor aduse în faţa publicului. Prin urmare, ea a fost concepută ca o bătălie, la capătul căreia ar trebui cucerit nu doar subiectul, ci mai ales auditoriul. Aşa a fost construită şi cartea de la care această conferinţă porneşte.

Cu dubla ţintă în faţă, vor fi împresurate treptat cele mai importante teme legate de povestea amazoanelor. Mitul amazonic creat de vechii greci va fi atacat în cercuri concentrice: de la originea numelui, la genealogie (cine sunt părinţii şi proteguitorii amazoanelor, ce obârşii are neamul luptătoarelor) şi până la tărâmurile aflate la graniţa dintre mit şi realitate unde se presupune că ar fi trăit femeile războinice.

După cum, printr-o încercuire, va fi descris ceea ce s-ar putea numi amazonstyle. Adică felul de a fi, de a lupta, iubi şi muri al amazoanelor. Prin toate faptele lor se va contura o adevărată amazonsaga (războaie, lupte corp la corp, pe uscat şi pe mare, probe de rezistenţă, călărie, vânătoare). Toate, însoţite de o descriere amănunţită a corpului amazoanelor, a armelor, veşmintelor, coafurii, ba chiar a dietei lor. Şi, la urmă de tot, adunate laolaltă, poveştile de dragoste şi moarte ale acestor ciudate femei.

Cum vor ieşi amazoanele după un asemenea asediu? Mai puternice sau complet istovite? Chiar dacă ultima parte a conferinţei va sta sub semnul unei retrageri, nu va fi vorba nici pe departe de o înfrângere. Căci, se ştie, orice retragere e o formă de luptă. La capătul ei, când va fi lansată întrebarea Amazoanele: o poveste?, nu se întrevede capitularea, ci dimpotrivă, începutul unei noi bătălii.

Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista “Orizont”. Dintre volumele publicate la Editura Polirom: “Femeia în roşu” (în colab., 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor), “Dandysmul. O istorie” (2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociaţiei de Literatură Comparată şi Generală), “Prozac. 101 pastile pentru bucurie” (2009).

“Cartea şoaptelor”, bestsellerul anului în Armenia

“Armenpress” a lansat anul trecut proiectul „Lista celor mai bine vândute cărţi”, romanul “Cartea şoaptelor” (Polirom, 2009, 2012) de Varujan Vosganian fiind susţinut în cursa pentru Premiul Nobel. În aprilie 2012, “Cartea şoaptelor” a apărut în armeană, la Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, traducere coordonată de Sergiu Selian.

“Cartea şoaptelor” povesteşte îndeosebi despre cei învinşi. Înfrângerea nefiind mereu întâmpinată ca o fatalitate, un dat al sorţii, ori ca o consecinţă a nevolniciei.

“Un veac de plâns gâtuit, de doliu nedus la capăt după morţii lăsaţi pradă corbilor Anatoliei şi apelor Eufratului în urma convoaielor de deportaţi, i-a dezobişnuit pe armeni de deprinderea de a-şi striga durerile, păsul, şi, mai mult de atât, i-a împins treptat să nu se mai sfătuiască despre treburile serioase cu glas tare, ci şuşotind ca pentru sine. «Cu cât alţii îşi aduceau aminte mai rar de ei, cu atât mai bine. Era prea strâmt locul pentru ei pe lumea asta. Învăţaseră să trăiască înăbuşit». Era în vremea când opresiunea nu lăsa răgaz lacrimilor, lipsa de libertate afecta inclusiv minimul, nelegiferatul drept de a plânge. Pelerinajul forţat, pe care-l face arhetipul armeanului apatrid – pornind din vremelnica patrie a plânsului liber, un fel de illo tempore în care «Dumnezeu era încă la îndemână», trecând prin experienţa mută a plânsului reprimat, şi ajungând în Străinătatea tânguirii autiste şi a şoaptei fără ascultători – nu i-a adus acestuia nădăjduita mântuire. Dumnezeul secolului XX se dovedise mai retras, «mai neatent decât de obicei», aşteptându-se mai cu seamă de la oameni să-I întregească voia”.

Este una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi, fiind tradusă deja în numeroase limbi, astfel că la numai trei luni de la apariţia romanului la Editurii “Polirom”, editura “Pre-Textos” (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a “Cărţii şoaptelor” în limba spaniolă, traducere realizată de Joaquin Garrigos şi apărută în ianuarie 2011. Alături de versiunea spaniolă, a fost publicată în 2011 traducerea în limba italiană, sub semnătura Anitei Bernacchia şi apărută la “Keller Editore”.

“Cartea şoaptelor” a mai apărut în bulgară, la Editura “Avangard Print”, în traducerea Vaninei Bozhikova; în franceză la “Editions de Syrtes”, în traducerea lui Laure Hinckel şi Marily le Nir; în ebraică la editura “Hakibbutz Hameuchad”, traducere de Any Shilon; în maghiară şi cehă la “Orpheusz” din Budapesta şi “Havran” din Praga şi în suedeză la editura “2244”, în traducerea lui Inger Johansson.

Romanul semnat de Varujan Vosganian a obţinut o nominalizare la unul dintre cele mai importante premii literare din spaţiul german, Premiul Târgului de Carte de la Leipzig.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.