Actualitate Iliescu, sărbătorit la Ateneul Român Cu această ocazie a fost lansată o carte dedicată lui şi s-a bucurat şi de un concert. Score: 0,30
Actualitate Extern România, etalon de sărăcie în Europa Publicaţia franceză "La Tribune" a dedicat o pagină întreagă unui un articol despre statisticile referitoare la sărăcia care îi afectează pe copiii din Uniunea Europeana, folosind ca ilustraţie o fotografie din România. Score: 0,30
Stefan Bănică JR., concert de 8 martie "Ce e dragostea?" va fi un concert de suflet, diferit, se va desfășura unplugged, şi va fi dedicat în mod special doamnelor și domnișoarelor, pentru toate vârstele. Score: 0,30
David Bowie, un mit bizar Dar 2013 înseamnă şi anul unei mari retrospective "David Bowie is", dedicată starului britanic. Score: 0,28
„Ana. Portretul Reginei”, un dar regal la început de primăvară Volumul fiind dedicat Reginei, iar perioada 1-8 martie având o însemnătate specială, Alteţa Sa Regală Principele Radu le va invita să ia cuvântul pe trei doamne apropiate Familiei… Score: 0,28
„Ana. Portretul Reginei”, un dar regal la început de primăvară Volumul fiind dedicat Reginei, iar perioada 1-8 martie având o însemnătate specială, Alteţa Sa Regală Principele Radu le va invita să ia cuvântul pe trei doamne apropiate Familiei… Score: 0,28
Ziua Mărţişorului Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului, afirma că “scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Score: 0,30
Alchimia seducţiei S-au scris cărţi de referinţă despre personajele din operele compuse de Mozart, între care şi un volum dedicat eroinelor mozartiene, reprezentate în “Don Giovanni” de Donna Anna, personaj emblematic pentru opera seria, de Donna Elvira şi Zerlina, exponenţiale pentru “opera buffa”, dar parte şi din “opera seria”. Score: 0,28
Băsescu – Tokes Laszlo, istoria unei prietenii Am renunţat la serviciu şi de atunci m-am dedicat întru-totul familiei". Score: 0,28
Mărţişoare muzicale la superlativ Alături de cariera sa artistică, Mădălin Voicu s-a dedicat între anii 1990 şi 1995 şi unei intense activităţi didactice, la pupitrul Orchestrei Conservatorului din Izmir (Turcia). Score: 0,31
Daniel Ursprung, clientul lui Patapievici, MRU şi Pleşu, un băsist elveţian Antena 3 este considerat postul TV al lui Goebbels O mare parte a articolului este dedicată presei din România. Score: 0,28
După vapoare, neantul economiei româneşti mai înghite şi mii de vagoane de marfă Not found: dedicat Score: 0,28
Actualitate Bilete de avion cu 10% mai ieftine, de luni până pe 15 martie Reducerea de 10% nu se aplică şi nu se cumulează cu alte oferte speciale şi tarife dedicate anumitor categorii de trafic. Score: 0,29
Actualitate Ungureanu, despre „candidatura” sa la Președinție Şi atunci eu îmi pun întrebarea: nu e un preţ prea mare pe care îl plăteşte un partid altădată, şi subliniez altădată dedicat modernizării, europenizării, reformei statului în România? Score: 0,29
Actualitate Eduard Darvariu, Channel Manager GSP TV: “Investiția în conținut crește” GSP TV, postul de televiziune dedicat bărbaților, trece la faza a doua a procesului de relansare. … De asemenea, vom investi mai mult în programe externe dedicate bărbaților, cum ar fi reality show-uri, emisiuni de pescuit, auto și jocuri pe calculator. Score: 0,31
Zile romantice de Dragobete, cu teatru şi muzică În construcţia piesei, gândită pe mai multe straturi, autorul utilizează o gamă largă de instrumente, de la adresarea directă către public până la povestire, pantomimă şi muzică”, se precizează pe site-ul dedicat spectacolului. Score: 0,28
Zile romantice de Dragobete, cu teatru şi muzică În construcţia piesei, gândită pe mai multe straturi, autorul utilizează o gamă largă de instrumente, de la adresarea directă către public până la povestire, pantomimă şi muzică”, se precizează pe site-ul dedicat spectacolului. Score: 0,28
Actualitate Editorial Klaus Johannis, mulţumim PS: Le mulţumim şi celor care, într-o iarna geroasă, în 2006, au gândit această mişcare politică şi şi-au dedicat timpul si energia să o faca posibilă. Score: 0,29
Frumuseţi arhitecturale ale unor noi muzee Dedicat artei vivante, unei transdisciplinarităţi între performance, experiment şi noile tehnlogii, acest spaţiu a inventat un model inedit de muzeografie, al noii vârste numerice şi al noilor tendinţe în artă. Score: 0,28
Arpegii de februarie “Concertele brandenburgice” au fost dedicate de marele Bach lui Christian Ludwig, nobil de Brandenburg-Schwedt, de unde şi denumirea frumoaselor compoziţii. Score: 0,28
50 de ani de fascinaţie british La „Whitechapel Art Gallery” se dădea expresie unor noi stilişti, inaugurând „British Painting in the Sixties”, o expoziţie colectivă dedicată artei abstracte. … Recent s-a deschis „Rapha”, un restaurant dedicat cicliştilor urbani. Score: 0,32
Iubire şi suferinţă, aventuri şi prietenie, basme cu personaje irezistibile Romanul s-a aflat pe lista lungă pentru acest premiu dedicat literaturii feminine britanice, printre 20 de volume. Score: 0,28
Actualitate MISTERUL codurilor de bare GIGANT, răspândite în întreaga lume şi fotografiate de Google Earth Existenţa acestor uriaşe "coduri de bare" şi scopul lor au fost scoase în evidenţă Center for Land Use Interpretation, un grup dedicat, scrie ziarul britanic, "cercetării interacţiunii umane cu suprafaţa Pământului". & Score: 0,29
Celebra editură „Gallimard” lansează volumul „Les Voyages du comédien” Această carte, care îi este dedicată, are astfel ca obiect diferitele legături care unesc teatrul şi călătoriile, văzute prin prisma unui dublu tropism, al plecării şi al întoarcerii. Score: 0,31
Celebra editură „Gallimard” lansează volumul „Les Voyages du comédien” Această carte, care îi este dedicată, are astfel ca obiect diferitele legături care unesc teatrul şi călătoriile, văzute prin prisma unui dublu tropism, al plecării şi al întoarcerii. Score: 0,31
Marco Mengoni câştigă trofeul Festivalului de Muzică de la Sanremo El a dedicat victoria sa tuturor celor care l-au susţinut, anunţând că în 19 martie va lansa un album. Score: 0,28