Narative bune și narative rele (III) În fond, chiar actualul război din Ucraina ne-a dovedit că SUA și NATO nu intervin nici în confruntările de rezultatul cărora sunt direct interesate decât după ce actorii locali și-au epuizat toate mijloacele de supraviețuire. Score: 0,32
Putin şi Erdogan, puși pe afaceri Preşedintele rus a lăudat Turcia, care s-a dovedit a fi ''itinerariul cel mai sigur pentru livrările'' de gaze ruseşti, în timp ce transportul acestor gaze spre Europa este sistat în urma avarierii… Score: 0,31
Ce a anunțat premierul Olandei despre Schengen Aderarea României va contribui la securitatea şi la consolidarea spaţiului Schengen aşa cum am dovedit, printre altele, prin amplul efort al ţării noastre de gestionare la standard Schengen a celor peste 2,5 milioane de cetăţeni ucraineni care ne-au trecut deja frontierele. Score: 0,32
Bastonul contelui (1) …multe voci), cea pe care scribul a numit-o „A doua Marie”, nu numai că a dat naştere Celui de Al Optzeci şi şaptelea, asigurând nădejdea în continuitatea şirului, ci a dovedit şi o cu totul nebănuită capacitate de a face ceea ce soţul ei refuza cu atâta inconştienţă – să aducă idei noi, să fie mereu pe fază şi să gestioneze în mod exemplar… Score: 0,30
Rata inflației – Cel mai mare nivel din ultimii 19 ani ) O intervenţie în piaţă s-a dovedit foarte utilă: compensare cu plafonare dacă am făcut în România – şi alte ţări au făcut exerciţii similare. Score: 0,31
Decizie abuzivă a Ministerului Sportului La 5 ani distanţă de la momentul sistării finanţării, este dovedit definitiv că dreptatea a aparţinut Federaţiei Române de Tenis, care a fost victima unui abuz al autorităţii. Score: 0,31
Cristoiu: Rusia a trecut la etapa Războiului fără mănuși Războiul cu mănuși de pînă acum s-a dovedit inutil. Score: 0,30
DIAVOLUL ARGINTIU (final) De s-ar fi limitat la întâmplări din acea lume străină, cine să-l fi suspectat de minciună, orice ar fi afirmat?) După foarte puţină vreme, s-a dovedit tot mai limpede că slujba episcopului nu şi-a atins câtuşi de puţin scopul: în localităţile cele mai apropiate au început să apară însufleţite figuri din lemn şi metal. Score: 0,30
(FOTO) Dinte pentru dinte sau pod pentru pod! Se pare că obiectivul a rezistat rafalei, iar jurnaliștii de la Nexta compară ironic situația cu cea de la Podul Crimeei, scriind: S-a dovedit că nici măcar „infrastructura strategică” a ego-ului lui Putin nu era la fel de puternică precum podul Klitschko construit pentru mers pe jos. Score: 0,33
Zelenski: Care-i prioritatea numărul 1 acum "Rusia a dovedit încă o dată că este un stat terorist ce trebuie descurajat în cel mai puternic mod posibil", a afirmat ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya. Score: 0,31
Previziuni de la BNR: Ce se întâmplă cu inflația și dobânzile ) O intervenţie în piaţă s-a dovedit foarte utilă: compensare cu plafonare dacă am făcut în România – şi alte ţări au făcut exerciţii similare. Score: 0,31
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (107) Deşi împrejurimile chiliei ereticului Emanuel s-au dovedit atât de binecuvântate de puteri miraculos-curative, atunci când faima schitului s-a dus prea departe, autorităţile au interzis, sub ameninţarea cu excomunicarea, orice apropiere de regiunea declarată blestemată. Score: 0,30
Europa renunță treptat la sprijinul acordat energiei verzi …sfârșitul lunii septembrie, ministrul Energiei din țara din Golf a declarat că cererile de interzicere a hidrocarburilor „nu numai că sunt nerealiste, dar, după cum au dovedit ultimele luni, sunt dăunătoare pentru o tranziție realistă și accelerată”, iar sectorul trebuie să ajute mai bine oamenii să înțeleagă un astfel de concept… Score: 0,31
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (102) Mihai se simţea în stare (şi chiar s-a dovedit capabil) de unirea acelor teritorii, dar avea nevoie de ajutor. Score: 0,30
Panică în Coreea de Sud după un test cu rachetă balistică "Am crezut că este război, dar s-a dovedit a fi vorba de un antrenament militar", a scris pe Twitter un internaut. Score: 0,32
ÎPS Teodosie, băgat în scandalul sexual …declară în interviu, acţionează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism şi exmatriculat de la două Facultăţi de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creştină: calomnie, comerţ neautorizat, port ilegal de uniformă clericală, actualmente făcând parte dintr-o biserică-pirat, nicidecum din… Score: 0,31
AUR fără cap Marele protest de răsturnare a guvernului și de declanșare a anticipatelor s-a dovedit a nu depăși condiția lui „mult zgomot pentru nimic”. … Numărul celor veniți în Piața Universității s-a dovedit a fi în vizibilă contradicție cu nemulțumirile clamate pe toate canalele. Score: 0,34
Moțiune împotriva lui Bode La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Score: 0,33
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (101) „Poate”, întrucât, în multe locuri, formularele acelea sunt completate fără a i se cere clientului un act doveditor şi au fost şi sunt destule cazuri când, dintr-un motiv ori altul, oaspetele îşi trece pe foaie un nume fictiv. Score: 0,30
Veșnica pomenire din sala de bal „De facto, am dovedit deja compatibilitatea cu standardele Alianței. Score: 0,30
După demisia ministrului Cîmpeanu, trebuie să vină demisiile lui Ciucă și Iliescu A uitat oare președintele ce declarase atunci despre plagiat, din moment ce l-a numit și păstrat ca prim-ministru pe Nicolae Ciucă, dovedit ca plagiator ordinar? Score: 0,31
Pe final de mandat, s-a trezit cu încă două scandaluri pe cap …sânge (Revoluția, Mineriadele), Constantinescu a fost ”învins de Securitate” (mai drgrabă de plodul său pe care serviciile l-au implicat în trafic de țigări), pe Băsescu l-au dovedit a fi informator al vechii Securități și i-au ronțăit familia cu acuzații și dosare de mare corupție. Score: 0,31
(VIDEO) Protestul organizat de AUR, cu de toate …necesare, să oprească nivelul dobânzii care, odată cu creşterea ROBOR, a devenit foarte mare, să revină la o piaţă reglementată, să demită o parte din miniştri, care s-au dovedit absolut incompetenţi şi, desigur, premierul Ciucă să plece acasă", a menţionat Simion. Score: 0,31
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (99) În doar câteva luni, ea s-a dovedit la nivelul celor mai importanţi administratori ai Hanului: Bătrânul, Marie de Fragniol, Contele Lorenzzi! Score: 0,33
Regina Maria și prezența ei la „Vila cu clopoței” A dovedit calități diplomatice, a activat ca soră de caritate în timpul Primului Război Mondial, motiv pentru care, poporul a numit-o „mama răniților”, înființează societăți… Score: 0,31
ÎCCJ respinge definitiv 18 plângeri penale formulate împotriva lui Dan Tanasă …constitutiv al infracţiunilor cercetate deoarece, după cum s-a arătat anterior aptitudinea acestora de influenţare a publicului este aproape imposibil de cuantificat şi de dovedit iar impactul opiniilor unor persoane care nu sunt cunoscute publicului nu poate fi decât unul nesemnificativ”, se arată în Încheierea nr. Score: 0,30