Sorin Oprescu a primit pedeapsă dublă, dar nu e de găsit …instituției publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influența necesară determinării câștigătorului unei proceduri de achiziții publice, dar și dreptul de a semna acordurile cadru și contractele), conducători de societăți private care doreau să execute lucrări, precum și o sumă de apropiați ai liderului care să… Score: 0,25
Sfere de influență, noi imperii și ”viceregi” cu patru stele Făcând asta, SUA au nesocotit Carta ONU și alte elemente de bază ale dreptului internațional. Score: 0,25
Condamnată din dosarul Colectiv, dată în urmărire De asemenea, cei doi pompieri nu mai vor avea dreptul de ocupa o funcţie în cadrul IGSU şi unităţile subordonate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani, după ce ies din închisoare. Score: 0,26
Reacția lui Ponta după decizia din dosarul Colectiv interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Score: 0,26
„MAGISTRATURĂ a României, TREZEȘTE-TE!” Ei au dreptul la o justiție dreapta, echidistantă, echilibrată, independența, eliberată de politic. Score: 0,25
(VIDEO) Războiul roșu „Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat nu schimbă în niciun fel poziţia noastră că reprezentanţii diplomatici ai ţărilor străine au dreptul la protecţie… indiferent cât de mult simţim nevoia să ne arătăm dezacordul faţă de politica guvernului pe care diplomaţii îl reprezintă”, a mai spus Zbigniew Rau. Score: 0,26
Modificatele semințe ale războiului Chiar dacă ar fi refuzat invitația, Rusia nu a fost chemată nici până în prezent la Consiliul Europei, nici la ONU să dea explicații și să i se pună în vedere că încalcă dreptul internațional. Score: 0,26
Mita pe care ar fi pretins-o un polițist În schimbul acestei sume de bani, magistratul urma să pronunţe o hotărâre favorabilă în cadrul unui proces civil care avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren (10,8 ha situate pe raza comunei Giroc) la care ar fi fost îndreptăţită familia martorului", se arată într… Score: 0,25
Ieftin și rapid – sloganul perfect ca să fii atras și păcălit într-un service neautorizat Conform reglementărilor europene, în cazul în care piesele respective nu se potrivesc, cumpărătorul are dreptul să le returneze, evident fără ca acestea să prezinte urme de uzură. Score: 0,26
Reforma UE se ascunde în spatele războiului Sociologul german Wolfgang Streeck vorbea de-a dreptul despre UE ca ”imperiu liberal”, un bloc structurat ierarhic, cu o periferie și un centru în care se află Germania, în calitate de ”hegemon binevoitor” care spune oficial că nu face decât să răspândească valori și virtuți morale, de dragul umanității. Score: 0,26
Propunere șoc a Franței despre UE Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor. Score: 0,25
Rusia se laudă, NATO ține cu Ucraina Rămânem fermi de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să-şi manifeste dreptul la autoapărare", a declarat Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt. Score: 0,26
Piperea: Cu mare slugărnicie, România e una dintre cele 23 de semnatare De curând, OMS și-a arogat și dreptul de a face un tratat internațional cu privire la urgențe și excepții (care nu mai sunt doar sanitare, așa cum v-ar putea păcăli denumirea de organizație mondială… Score: 0,26
Polemici necesare: suveranism vs. putinism Pe de altă parte, volutele retorice care îl cauționează pe Putin au dreptul lor de existență, ca orice opinie, în spațiul libertății de exprimare – care sperăm că mai există în România – și n-ar trebui sancționate sau îngrădite de nicio hotărâre guvernamentală stupidă și de niciun abuz CNA. Score: 0,26
Pas cu pas spre război? …vedere, în locurile în care trăim, cinci condiții ale atingerii acesteia: legi în interes public, în locul legilor ca instrument de luptă al cuiva; proceduri concordante cu dreptul; trecerea selectării și numirii magistraților în seama unei autorități publice; revizuirea pregătirii juriștilor; asumarea adevărului că independența justiției… Score: 0,25
Ce zice China despre NATO după 23 de ani de la bombardament? NATO pretinde a fi o organizație defensivă, dar, de fapt, a încălcat în mod repetat dreptul internațional și a purtat război fără îndoială împotriva statelor suverane, subminând pacea globală și regională și ucigând și strămutând un număr mare de civili nevinovați. Score: 0,26
(FOTO/VIDEO) Senzațional! Alcaraz l-a eliminat pe Nadal, de la care primea autograf În primul set, Carlos Alcaraz a defilat de-a dreptul pe zgura de la Caja Magica, însă în setul secund a început să comită din ce în ce mai multe erori, până în momentul în care, la 6-2, 1-2, a căzut pe teren și și-a accidentat glezna, sprijinindu-se în mâna de joc. Score: 0,25
Dată afară de la Electrica, dar despăgubită cu 400.000 de euro Potrivit legii, mandantul, în cazul de faţă Electrica, are dreptul de a revoca oricând contractul de mandat, dar, în situația revocării fără justă cauză, mandatarul, în cazul de faţă Corina Popescu, este îndreptățit la plata unor sume reprezentând daune-interese. Score: 0,25
Germania începe să umple cel mai mare depozit de gaze din Europa de Vest Autoritatea de reglementare a declarat că va controla Gazprom Germania până la 30 septembrie și că are dreptul de a demite directori, de a angaja personal nou și de a spune conducerii cum să procedeze. Score: 0,26
Crimă și pedeapsă în statul paralel România În momentul în care a ajuns în dreptul roții din dreapta-față mașina a virat brusc spre el, tăindu-i calea. Score: 0,25
Ilie Năstase: Aţi văzut câte miliarde a primit Ucraina? Noi ce am primit de la SUA? „Eu am un respect mare pentru domnul general, care este informat, dar eu am dreptul să nu fiu de acord. Score: 0,26
Puteți cere despăgubiri! "Avocatul general Juliane Kokott susţine că încălcarea valorilor limită pentru protejarea calităţii aerului, în conformitate cu legislaţia UE, dă dreptul la despăgubiri din partea statului", a informat CJUE într-un comunicat de presă. Score: 0,26
Despre dispreț și prostie în București și în țară Drumul spre Aeroportul Internațional Henri Coandă era gîtuit pe prima cocoașă a șoselei, chiar în dreptul magazinului Ikea. Score: 0,25
Cu Bogdan Licu până la CEDO Din punctul meu de vedere, cu astfel de speţă poţi să ajungi şi la CEDO, dacă cineva sesizează, cineva care are dreptul să sesizeze, după epuizarea căilor interne. Score: 0,26
PER: am mai dat un miliard la Înalta Poartă! După ce s-au efectuat numeroase tranzacții între diferite companii străine privind dreptul de concesionare și ținând cont că #LegeaOffshore nu se modificase, gazele ajung din nou la noi, dar de data aceasta, noi le cumpărăm!!!! Score: 0,26
Întâlnirea cu Steinmeier: Iohannis recită aceeași „poezie” Ceea ce este complet incompatibil cu dreptul internațional, cu ordinea de drept internațională și acesta este și motivul pentru care atâtea democrații, state democratice precum Germania, precum România și multe altele sprijină Ucraina. Score: 0,25