Ai căutat: femei
Femeia al cărei băiat de 12 ani a fost ucis în Revoluţia din 1989 și-a dat foc în Poiana Braşov pe 25 mai, de Ziua Eroilor, se confruntase cu birocrația din România. … Femeia, care de ceva vreme locuia în Spania la fiica ei, venise în România ca să-și rezolve problemele cu Casa de Pensii.
Score: 1,26
Aici se adăposteau sute de civili, mai ales femei şi copii, între care mame cu prunci în brațe, abia aduse de la maternitate, Pentru a proteja clădirea, un scenograf scrisese afară, cu vopsea albă, mare, de două ori, cuvintul COPII! … Subsolul lui, cel mai mare adăpost antiaerian din oraş, adăpostea sute mai ales femei şi copii.
Score: 0,27
Precizările vin după ce, luni, informaţiile difuzate în spaţiul public indicau că ar fi vorba despre o femeie. … Tot pe 3 iunie, sacul din plastic a fost transportat la INML, unde a fost desfăcut, constatându-se că "în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie.
Score: 0,27
Iniţial, s-a crezut că persoana decedată este o femeie, însă o expertiză efectuată la INML a stabilit că persoana decedată este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui fetei. … Deocamdată, nu se ştie unde este concubinul femeii.
Score: 0,28
Pe deasupra, o femeie ca Iudith ar avea pretenții, capricii de satisfăcut… Or toate astea mănâncă timp! … Gustav o revede pe Miss Stagiara stând picior peste pi-cior în unul dintre cele două fotolii din fața biroului și îi revine în nări mirosul femeii, atunci când s-a aplecat asupra ei ca să-i toarne băutura.
Score: 0,26
Precizările vin după ce, luni, informaţiile difuzate în spaţiul public indicau că ar fi vorba despre o femeie. … Tot pe 3 iunie, sacul din plastic a fost transportat la INML, unde a fost desfăcut, constatându-se că "în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie.
Score: 0,28
„Femeii acesteia numai pe noi îi place să ne toace?!” … În loc de răspuns, secretara nu se poate reține să nu spună că Doamna nu „manifestă decât «simptome de preabine», așa cum au, din când în când, soțiile răsfățate din lumea proti-pendadei” și că rezerva dânsei a devenit salonul de întâlnire al acestor femei.
Score: 0,27