Enervant (36)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

51.

În rezerva unde se află Doamna este prezentă Leonora și bineînțeles și Isabel. „Femeii acesteia numai pe noi îi place să ne toace?!” se enervează Gustav, apoi își întreabă soția cum se simte și dacă are nevoie de ceva, dar o ignoră pe Isabel, care îi spune, desigur, „un lucru foarte important”. Leonora a venit cu apă minerală și compoturi, deși noptiera este încărcată cu sucuri, prăjituri, compoturi, fructe și multe, multe buchete de flori. Soția, evident bine dispusă de atenția care i se dă, după ce-și felicită soțul pentru cât este de admirat de toată lumea, începe să-i relateze cine a vizitat-o, printre care chiar și noua ei prietenă, profesoara de geografie, doamna Budy-Kolbar. „Ceea ce m-a bucurat nespus a fost că Silvia, doamna profe-soară Budy-Kolbar, chiar a lăudat-o pe Leonora pentru…” Ma-estrul are destule pe cap și o întrerupe, spunându-i fetei că e cu o mașină și o poate duce și pe ea acasă, dar Leonora refuză, amintindu-i că e joi, iar dacă e joi atunci de la ora șapte are aerobic. Isabel își ține monologul mai departe, ignorând că nu este luată în seamă de nimeni, că se discută de parcă ea nici n-ar fi de față. Doamna își mai roagă încă o dată soțul să nu-și facă griji pentru ea, mâine i se va da drumul acasă, Gustav o sărută pe frunte și pleacă fără să o salute și pe Isabel. (Altăda-tă aceasta ar face mare caz de un asemenea afront, de data as-ta e prea preocupată să descrie pregătirile pentru ziua de sâmbătă, „când toți ai casei vor avea fericitul prilej de a vedea și de a sărbători pe cea mai nouă membră a familiei”. „Prostia cu atribuirea titlului «cetățean de onoare» va avea loc tot în-tr-o sâmbătă, dar parcă abia peste două săptămâni, își spune Gustav. De ce n-au putut să coincidă cele două evenimente, paranghelia cu venirea acasă a celei de a treia nepoate și festi-vitatea de la Primărie? Ar fi scăpat de una dintre ele sau, scu-zându-se și la Monica și la Primar că «nu poți fi în același timp în două locuri diferite», ar reuși să evite ambele corvezi! Dar bineînțeles – bineînțeles! – nu are un asemenea noroc și va trebui să le îndure – zâmbind! – pe ambele!” Cum să nu te enervezi?)

Înainte de a părăsi spitalul, Gustav urcă la biroul direc-torului, dar acesta e deja plecat, va reveni mai târziu să vadă proaspeții operați, îi spune secretara, care este acum în cu-noștință de cauză cu statutul vestitului Maestru Doctor Gus-tav R. Propp. Acesta o întreabă dacă nu știe ce a vrut Glach de la el și secretara – care e la curent cu tot ce se petrece în ca-drul orizontului ei atât vizual, cât și auditiv, ca orice secretară

– îi spune că Domnul Director a vrut să-i transmită personal că pacienta se află în afara oricărui pericol. Dar de unde leși-nul din cabinetul stomatologic? mai vrea să știe soțul. În loc de răspuns, secretara nu se poate reține să nu spună că

Doamna nu „manifestă decât «simptome de preabine», așa cum au, din când în când, soțiile răsfățate din lumea proti-pendadei” și că rezerva dânsei a devenit salonul de întâlnire al acestor femei. „Eu am avut de lucru, păi, vedeți să sunt aici și la ora asta, așa că nu am găsit și vremea să număr câte vizitatoare a avut. Parcă Doamna nici nu ar fi la spital, ci la… la un club!”.

În fața intrării, stagiarii îl așteaptă cu speranța de a putea discuta ce-i doare măcar în mașină cu șeful: ei îi vorbesc tot drumul, s-au pregătit în amănunt pentru ce să-i spună. (Dar Maestrul intervine doar cu câte un „da”, cu un „evident!” sau cu un „ca să vezi…”, însă, de fapt, este preocupat de o revela-ție: probabil din pricina zilei atât de aglomerate, coșmarul cu scorbura tot mai îngustă parcă nu l-a terorizat decât în auto-mobilul lui Iudith și, iată, acum tot în automobilul lui Iudith își face din nou apariția scorbura. Dar nu și soluția de a ieși din ea! Soluția! Așa că nu-i prea ascultă pe cei doi stagiari, ci se în-treabă ce legătură o fi între un vis de acum cinci zile și această mașină.)

De obicei, Gustav e nemulțumit că pierde prea mult timp cu deplasările dintr-un loc în altul, mai ales că nu și-a luat răs-punderea unui carnet de șofer, astfel încât sau merge pe jos sau e la dispoziția altora, dar acum drumul de la spital până acasă i se pare prea scurt pentru a-și putea clarifica gândurile. Spaima din scorbura tot mai îngustă îi provoacă panică, frica de situația fără ieșire, groaza de ce i s-ar putea întâmpla, groaza din antecamera spaimei de moarte. Față de aceasta, fa-ță de moarte, cum am spus, și-a construit o teorie, așa cum Doctorul Propp are teorii pentru toate problemele importan-te ale vieții, teorie pe care o reia din nou: moartea nu ar fi de-cât un somn adânc; somnul adânc este odihnitor; somnul odihnitor te izolează de toate neplăcerile, de toate cauzele enervărilor; el te reface pentru o nouă zi, iar fiecare nouă zi este și o nouă viață; când suntem obosiți abia așteptăm som-nul binecuvântat; dacă somnul este ieșirea din cotidian, din enervări, dacă îl așteptăm fără să ne fie frică de el, ba, chiar îi simțim lipsa dacă nu vine, atunci de ce ne este așa frică de moarte?…

Iudith înjură birjărește un șofer care a luat-o la dreapta, fără să semnalizeze. (La volan, toți devenim irascibili, chiar ordinari, până și o ființă atât de delicată ca Iudith.) modul cum privește Doctorul Propp problemele exis-tențiale este la fel de rațional cum se raportează la orice pro-blemă ce-i iese în cale (sau la orice problemă ce i-ar putea ieși în cale). Dar, așa cum n-a găsit încă – nici după aproape o săp-tămână – Soluția ieșirii din coșmar, așa nu a găsit încă nici ac-ceptarea senină a morții: în primul rând, pentru că somnul nu este întotdeauna senin, iată chiar coșmarul din care încă n-a reușit să iasă… Or cum să aștepți cu inima ușoară intrarea într-o asemene situație? În al doilea rând, faptul că ți-e teamă că moartea te desparte de tot și de toate, de bucuriile, de pla-nurile, de apropiații și de singura ordine, deși această despăr-țire nu este mult diferită nici în starea din somn, când, de ase-menea, te desparți de trecut, de cei apropiați, de lucrurile tale dragi și de „singura ordine”, fără a rămâne conștient că le vei mai recăpăta… Și, atunci, de ce aștepți somnul mai mult decât moartea? În al treilea rând, pedeapsa aplicată oamenilor con-stă tocmai în despărțirea lor silnică de apropiați, de lucrurile dragi, de singura ordine, fie că vorbim despre pedeapsa de-portării, de pedeapsa cu închisoarea, de pedeapsa capitală – toate nefăcând decât să te izoleze, să te scoată din viața cu ca-re te-ai obișnuit și cu libertatea (posibilitatea) de mișcare. Ori nici în somn nu se petrece altceva, și somnul te izolează și nici visul nu te lasă să acționezi cum dorești. Și, atunci, de ce nu ne e frică de somn, dar de moarte da? În al patrulea rând, toate aceste considerente sunt valabile doar pentru somnul lin și nu pentru coșmarul, unde…

Iudith oprește mașina în fața reședinței Avocat Doctor Gustav R. Propp. Maestrul face un gest neașteptat și își invită stagiarii în casă, dar, deja aproape în același timp, se înfurie pe el însuși: faptul că a vrut să fie politicos contravine flagrant oboselii și perspectivei de a mai lucra până târziu. „Este exact la fel de neînțeles pe cum am intrat și am tot înaintat în scor-bură” își spune și constată din nou că Iudith și Relu îl aduc în coșmar.

Cei doi nu se lasă poftiți de două ori, se joacă și mângâie dulăul care le-a ieșit în cale. „Și atenția aceasta pe care i-o dau câinelui vrea să fie o dovadă a atenției pe care i-o arată stăpâ-nului,” își spune Gustav tot mai enervat că nu știe ce l-a apu-cat să-i invite în casă pe cei doi stagiari. Însă abia au intrat în curte și, ca din pământ apar iar câțiva reporteri care, de după geamurile mari ale braseriei de vizavi, au pândit toată ziua lo-cația. („Plicticoasă meserie: să stai ore în șir să aștepți”, își spune Gustav, dar tinerii ziariști nu par a fi deloc plictisiți, ba, chiar foarte încântați de ce fac. „Asta tocmai pentru să sunt ti-neri, își explică raționalul Gusti, au stat împreună băieți și fe-te, și asta pe banii redacțiilor. Nu văd niciun jurnalist mai în vârstă printre ei. Au lucrat toată ziua, adică au pierdut vremea împreună băieți și fete…”) Miky nu caută explicații logice și-și face datoria: latră și se repede la gard.

În hol, Relu, venit de la țară, vrea să-și scoată pantofii. „Ești musulman?” îl întreabă Maestrul și-și împinge oaspeții în cabinetul său, „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, adică exact acolo unde, abia cu o seară mai înainte, și-a impus să nu mai primească decât foarte puțini aleși. (Deși iarăși: să ai lucruri frumoase și să nu le arăți este la fel de absurd ca situația unei femei ce-și ține minunatele bi-juterii în seif și se ferește să le poarte în public. Atunci la ce le mai are?) Bun! Deci, că i-a poftit înăuntru poate fi înțeles: mândria că dispui de un asemenea loc te face să te lauzi cu el. Dar de ce și la ce i-a invitat? Asta e mai greu de înțeles. Pentru Gustav imposibil de înțeles. La fel ca și cu mersul înainte în-tr-un loc ce se îngustează mereu. Da, iată și un om atât de ra-țional ca Doctorul Gustav R. Propp se lovește de întâmplări ce-i sfidează logica… Momente rare, dar totuși uneori prezen-te și care te fac să te autoacuzi, lucru ce nu are cum să nu te enerveze

– Cu ce să vă servesc? Iudith ar accepta „câteva guri” din-tr-o băutură fină, chit că e cu mașina (la o adică, Maestrul ar scoate-o din necaz), dar Maestrul îi spune că ei nu-i poate ofe-ri nimic alcool, fiindcă s-ar pune în pericol nu numai pe ea, ci

și lumea nevinovată din trafic etc. Ție o să-ți aduc un suc. Ca-fele mai beți la ora asta? Relu, nu, Iudith, da. („Fetișcana asta n-ar refuza nici cianură, numai să-mi facă pe plac… Iudith fără discuție are tot viitorul în față!”) Acum apare o problemă: so-ția nu e acasă, Leonora e la aerobic, pe Fidelio n-ai cum te ba-za. N-ai cum să nu te enervezi când constați că iar și iar trebu-ie să faci mereu totul singur. Ceilalți bineînțeles se oferă, dar tot bineînțeles nu sunt niciodată de față, când ai nevoie de ei! N-ar fi o problemă că trebuie să se ocupe și de servit, dar dacă va merge el însuși să aducă sucul – aparatul de cafea și băutu-rile se află întotdeauna la îndemână în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, dar nu și sucul – va trebui să-i lase pe cei doi tineri singuri printre atâtea minu-nății. Nu că n-ar avea încredere în ei, dar s-au întâmplat atâ-tea mizerii și printre oamenii aparent cei mai de treabă… Chiar el, Maestrul Doctor Gustav R. Propp, a avut un caz când dintr-un birou, unde timp de unsprezece ani au lucrat împre-ună doi patroni ai unei importante firme, unul a furat niște documente prin care și-a eliminat asociatul. Dacă n-ar fi avut totală încredere în partenerul său, ar fi împărțit păgubitul aceeași încăpere cu celălalt proprietar al unei firme atât de mari? Plus că erau și rude… Bine măcar că toate documentele sunt de acum în seiful din perete! Și, totuși, de ce dracu’ i-a in-vitat aici? Gustav se enervează din nou. Iese în grabă pe cori-dor, caută în cămară două sticle de suc (desigur străine) și, dacă tot e acolo și nu aude muzica la maximum, deschide ușa și la camera lui Fidelio. Băiatul nu e acasă! Întors în încăperea sa de lucru, o găsește pe Iudith stând cuminte în fotoliu și fu-mând, iar pe Relu în picioare, admirând cotoarele cărților din bibliotecă. „Ăștia doi, oricât ar fi de prieteni, știu și ei că sunt într-un fel rivali. N-ar îndrăzni să facă o porcărie aici în lipsa mea” se încurajează Gustav, dar nu se liniștește de tot la gân-dul că Fidelio, profitând de lipsa mamei sale, e cine știe unde. Între timp, scoate sticla de rom de Jamaica, cea de whisky Chi-vas Royal și cea de țuică de prune. Se mai gândește și scoate și o sticlă de lichior de ouă: „Din asta poți să bei și tu un păhărel, dar doar unu, că nici ce-i aici nu-i prea blând” îi spune lui Iudith, care are într-adevăr picioare foarte frumoase, picioare ce se potrivesc cu ambientul atât de rafinat din „bârlogul căp-tușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, unde ni-mic nu este de calitate inferioară.

– Ei, spuneți-mi acum ceea ce ați început în mașină, îi în-deamnă în timp ce manevrează mașina de cafea. Cei doi încep să vorbească, dar amândoi deodată. Pe rând, le cere Maestrul, însă Relu nu ajunge nici să termine prima propoziție când es-te întrerupt: Tu ce vrei să bei?

– Ce beți și dumneavoastră. Relu vrea să continue, dar

Maestrul îl întrerupe din nou:

– Noroc, dragilor! Apoi tace, dar în locul lui Relu, încearcă Iudith să vorbească. Gustav ascultă câteva clipe în liniște și gândurile îi zboară, întrebându-se unde ar putea vagabonda Fidelio la ora asta. Ceasul de pe birou – la fel ca și cel de pere-te – arată ora șapte și treizeci și patru de minute. La ceasul de pe mână nu-i frumos să se uite, când are musafiri. Dar vibrea-ză puternic telefonul din buzunar (rămas tot pe silențios). Îl scoate: și ceasul de pe telefon arată fix aceeași oră. Și, dacă tot a scos telefonul, consultă și agenda: unsprezece apeluri ne-preluate și opt mesaje. Iudith vorbește cu însuflețire, deși, printre alte calități rare, simte când duce un dialog sau când nu este ascultată. Printre cei ce l-au apelat nu se află nici „lo-cotenent-colonelul Rodriguez” și nici „doctorul Waiss”. Proba-bil că șefii lor n-au ajuns încă la o concluzie comună. Nu-și poate reține un zâmbet: deși abia s-au văzut, Antigona l-a ape-lat de nu mai puțin de patru ori. În schimb, doctorului Glach trebuie să răspundă. „Beți-vă licorile, noroc! și scuzați-mă do-uă minute”. Bea și el și îl sună pe Directorul spitalului. Telefo-nul răspunde „ocupat”, așa că, în timp ce Iudith își continuă zicerea, Maestrul mai formează încă de două ori numărul lui Glach. În sfârșit, se aude țârâitul apelului. Servus! Spune Gus-tav, dar nu-i răspunde medicul, ci soția lui Glach. Ți-l dau ime-diat, îi spune, dar vorbește cu cineva de la spital, unde s-a ivit o problemă neașteptată cu o pacientă. Gustav îngheață: Ce pa-cientă? Habar n-am, răspunde doamna Glach, una pe care au internat-o abia azi și care… nu știu mai mult. Și Iudith s-a oprit din vorbă, și Relu, care a vrut să continue tace și el. Uite, ți-l dau pe cel care știe mai mult. Servus, îl aude pe Glach, ce faci? Vocea medicului e calmă. Uite, soțioara mea e furioasă că i-am luat aparatul din mână înainte de a apuca și ea să-ți spu-nă cât de grozav ai fost azi. Ai paralizat tot orașul cu conferin-ța ta de presă. Gustav vrea să mai ia un calmant, dar nu în fața stagiarilor. Doamna Glach își recapătă dreptul la cuvânt și îi ține și ea un lung discurs despre cum au recepționat și colegii ei de la bibliotecă transmisiile de pe micul ecran, cum s-au tot certat pe ce canal să se uite, cum… Mulțumesc mult, dar iar-tă-mă, aș vrea să știu ce-i cu nevastă-mea! Imediat!

Uite, iar l-au sunat, cred că tot de la spital. Până atunci…